|
Carmine, noi stim cä-i adevärat ce spui - da' nu fi dur cu guestu'!
Revenind: sigur cä obiectivitatea absolutä e un cliseu - am mentionat-o cu larghetea cuvenitä; eventual, în sensul de "färä patimä". Si dacä stäm sä ne gândim, tocmai pe asta se baza întrebarea mea: fiind constient cä perspectiva din care realizezi filmul e inevitabilä, mä interesa cum o echilibrezi cu acel grad de obiectivitate pe care documentarul îl impune mai sever decât fictiunea.
Iar la aceastä întrebare mi-ai räspuns, desigur. Intr-adevär, e interesantä construirea acestei perspective, care abandoneazä parti-pris-ul "încrâncenat" - oricât de legitim - si-l înlocuieste cu altceva... Cu ce? Cu succesiunea cauzalä a faptelor de-atunci, pânä în zilele noastre. Da, interesant de urmärit! Si, mai ales, util - prin optiunile morale pe care le obligä, din partea tuturor celor mai mult sau mai putin implicati.
Cum ai fäcut-o în "Marele jaf..."? Pe ce repere ti-ai construit relatia?
|