[Pitbull]

"Ticälosii" - un fel de "Si totul era nimic Two"
Degeaba Diaconu e Diaconu, Mäläele e Mäläele, Dinicä e Dinicä...

Prin anii saptezeci, fäcea putinä vâlvutä oarecare romanul unui ziarist destul de cunoscut, Dinu Säraru. Se numea "Niste tärani" si vorbea despre niste tärani - täranii lui, ai lui Säraru, nu täranii români în general. Totusi, era bine scris, construit interesant, narat abil. Si mai continea un element de atractie: condamnarea modic virulentä a acelor "unele abuzuri si greseli" din perioada colectivizärii (chestie de-a dreptul exoticä sub comunism, desi din päcate se fäcea numai la comanda lui Nea Nicu, sau în orice caz cu voia lui, ca sä dinamiteze epoca Dej).
Säraru si-a reluat personajele în "Clipa", roman mult mai ambitios, descriind un arc peste timp, din anii cincizeci pânä-n Iepoca de Aur. N-a fäcut fatä. Desi avea calitäti, "Clipa" era mult mai slab decât "...täranii".
Si mai slab a fost "Dragostea si revolutia" - al treilea din serie.
Si asa mai departe.
Si ajungem la "Ciocoii noi cu bodyguard" - titlu mai tâmpit ca ästa, mai rar!
Si ca sä întelegem mai bine, acum ne întoarcem iar în trecut, în 1984, când tânärul regisor Serban Marinescu debuta cât se poate de onorabil cu "Moara lui Cälifar", dupä Gala Galaction - un film täios, bine articulat, sigur pe sine, plin de substantä si stil.
A urmat "Domnisoara Aurica" - tot o ecranizare, dar dezamägitor de abulicä si molesitä, dupä scrierile lui Eugen Barbu.
Apoi, "Cei care plätesc cu viata" - o palidä încercare de revenire. Existau unele secvente si personaje reusite - dar în rest... Capodopera camilpetrescianä "Jocul ielelor" era hipersimplificatä, adusä cam la nivel de roman politist, altoiurile din nuvela omonimä cu filmul si din "Patul lui Procust" nu rezolvau nimic, iar tragedia era cä, desi Serban Marinescu declara sus si tare cä "de data asta, e un film narativ!", filmul numai narativ nu era, ci tot "de stare" si cam trenant - pentru cä, din päcate, miracolul lui "...Cälifar" nu voia sä se mai repete. Iar Serban, särmanul, habar n-avea sä nareze cu Arriflexul.
Declinul a continuat, dupä revolutie, cu revoltätorul "Cel mai iubit dintre pämânteni" (o vulgarizare a cântecului de lebädä al lui Marin Preda, la nivelul "bäää, ce nasol a fost în gulag!"), urmat de "Turnul din Pisa", apoi "Magnatul", si, în sfârsit, de actual-fatidicul "Ticälosii".
Dupä "Ciocoii..." lui Säraru.

Cel mai probabil, n-ati väzut "Si totul era nimic", de Cristina Nichitus. Foarte bine, e mai sänätos asa; totusi, riscati si cititi-i cronica, mäcar sä stiti cu ce se... ää, cu ce s-ar mânca, dacä n-ar fi stricat.
"Ticälosii" îi seamänä atât de bine, încât gândesti c-ar fi un "Si totul era nimic Strikes Back". Dar... sä facem abstractie de similitudini, si sä-l discutäm de sine stätätor.
Continutul filmului e simplu si clar: toatä clasa politicä din România e coruptä, deci ei sunt niste ticälosi, deci e foarte räu.
Gata.
Ca sä ne comunice aceastä adâncä revelatie, filmul ne spune, la nivel de scenariu, o poveste care sunä cam asa: un mare magnat a adus la putere un partid corupt care acum trebuie sä dea legi nedrepte ca el sä-si scoatä banii, dar nu le dä, deci îl trädeazä, asa cä ajung la conflict urât de tot, cu arestäri si intimidäri. Magnatul finanteazä si opozitia, asa cä primul ministru dä ordin sä fie arestat. Pe urmä, îi dä drumul. Pe urmä, magnatul îi invitä pe toti la vânätoare, unde dintr-o fereasträ e împuscat seful gärzii financiare, pentru cä voia s-ajungä presedintele tärii. Asa cä eroul de la baricadä îngroapä revolutia la Glina.
Gata.
Se mai întâmplä si alte chestii, ca de pildä cä personajele, în film, mänâncä foarte mult. Si numai raritäti si exotisme, uneori servite de chelneri cu temenele. De ce? Ca sä vedem noi cum se-ndoapä coruptii din sudoarea prostitului popor.
Pe lângä asta, vorbesc.
Îngrozitor de mult - ca la Nichitus.
Saptezeci si cinci la sutä din film constä în vorbe-vorbe, vorbe-vorbe, vorbe-vorbe. Despre afacerile lor necurate (ei le stiu, da' trebuie sä le stim si noi, spectatorii!), despre filosofia si etica societätii, si cam atât. Dar mult.
Se si înjurä. Destul de mult.
Când nu vorbesc si nu se-njurä, stau si se uitä. (Adicä, o datä, spre final.)
De jucat, câtiva joacä bine: Mäläele, un prim ministru corupt; Mircea Diaconu, consilierul lui, tot corupt. Vali Popescu; om de afaceri din opozitie, asemenea corupt. Dar ce folos cä Mäläele-i Mäläele, si Diaconu, Diaconu, când rolurile sunt complet nule si neavenite? Cliseatice, superficiale, neverosimile - si foarte cabotine! Construite în tuse groase, ba chiar grosiere, scotându-ti ochii cu demonstrativismul lor. Si, evident, f. f. guralive. Guralive pe un text în care alterneazä falsitatea stridentä si dezinvoltura mimatä (cu proptele de înjuräturi).
În genere tot acest schematism pueril e supralicitat într-un zadarnic demers de a iesi din platitudine. Degeaba. Filmul e incredibil de obosit, anost, incolor, inodor si insipid, cu strigäte care sunä a gol si cu cadre voit "stilate", de pe macara, filmare cu grandangularul, pentru a reusi doar sä transpunä si în plan vizual starea de isterie banalä.
Secventele sunt construite arbitrar, urmärind sä comunice lucruri numai de autor stiute, deschise färä introduceri si închise färä încheieri. Limbajul cinematografic realmente expresiv lipseste cu desävârsire, înlocuit doar de o ostentatie ce pluteste într-un elesteu de plictisealä insuportabilä. Ora si jumätate de proiectie trece parcä stä, iar fotoliul din salä devine un adevärat scaun de torturä.
Cu atât mai mult, cu cât si imaginea e complet ratatä; nepriceperea de a folosi tehnica digitalä de filmare duce la pierderea texturilor, pervertirea culorilor, estomparea sharffului, säriri socante din etalon. Unde mai pui cä nici lumina nu-i pusä bine.
E de la sine înteles cä în aceeasi notä a exagerärilor de prost-gust (stângaci încercând sä acuze tocmai prostul gust) incapabile totusi sä stârneascä nici cea mai micä vibratie, stä si scenografia. Si partitura muzicalä, compusä mai ales din cântece de petrecere - si, la un moment dat, "Mielul" lui Mircea Vintilä, adus în film cu interpret cu tot, pentru a märi si mai mult doza de tezism.
Ar mai fi câte ceva de spus - dar cred cä v-ati lämurit. Si sunt nevoit sä märturisesc: "Ticälosii" m-a anesteziat atât de total, încât abia mai väd computerul. Imperativul legitimei apäräri mä trage târâs spre pat, pentru ca mâine sä väd dacä lumea mai e la locul ei.
Somn usor, natiune!
Vor veni vremuri mai bune.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
16 martie, 2007,
Bucuresti, România