[Leonard]

într-un cuvînt: SUBLIM
ca de obicei nu pot scrie semnificativ ºi obiectiv despre filmele care mã marcheazã. n-am citit cartea lui W. Somerset Maugham ca sã pot aprecia dacã e sau nu o ecranizare bunã. filmul cred cã putea avea la fel de bine titlul "Dragoste pe timp de holerã" (fãrã vreo legãturã cu celebra carte a lui Marquez), pentru cã, la propriu, cam asta se petrece. Dar poate ar fi fost mult prea concret. "Vãlul pictat" chiar nu m-am prins la ce se referã. Mã ajutã cineva care a citit cartea?
cei doi actori sunt extraordinari, nu pentru cã ar fi favoriþii mei dintre actori, ci pentru cã joacã al naibii de bine. s-a mai întîmplat sã vãd un film cu alþi doi actori preferaþi, Sean Penn ºi Nicole Kidman în The Interpreter dar care m-a cam dezumflat.
rolul lui Naomi ºi stilul ei de interpretare aici mi-au adus un pic aminte de Ellie Parker, deºi filmele sunt de cu totul altã naturã, dar tot acea incursiune în psihicul unei femei (unui om) aflate într-un punct de crizã în viaþã, într-o situaþie fãrã scãpare, de a alege între un rãu mai mare ºi un rãu mai mic. din punctele de vedere ale personajelor ei, în comparaþie cu Ellie Parker (unde paradoxal, ultima secvenþã e de un comic absolut - eu unul am rîs deºi îmi dãdeam seama cît de tragic e - ºi nu moare în tot filmul nimeni), Painted Veil se poate spune cã are un final fericit. ultima secvenþã din Londra cînd se reîntîlneºte cu fostul amant ºi-ºi ia un fel de adio de la el ar trebuit sã fie tragicã, dar este într-un fel optimistã prin decizia ei de a-ºi continua viaþa, de a renunþa la iluzii ºi amãgiri, reprezintã un nou început, nu unul ideal, dar o cale.
Norton pe mine personal m-a impresionat cel mai mult de la Fight Club încoace (deºi se mai apropiase cu 25th Hour ºi Down in the Valley, în rest medii spre mediocre), cu un rol foarte diferit de ce a jucat pînã acum (adãugînd atît latura romanticã în prima parte cît ºi cea a bãrbatului dedicat muncii sale). e brici aici. n-am nimic sã-i reproºez.
muzica (Alexandre Desplat) ºi imaginea (Stuart Dryburgh), iarãºi capitole la care filmul exceleazã. Desplat (doar din Luzhin Defence mai sunt familiarizat cu muzica lui) simte foarte bine momentele de filmului, amplificînd ºi anticipînd, realizînd un balans potrivit între momentele de tensiune ºi suspans (punctînd cu sunete joase, la limita infrasunetelor - asta probabil cã nu se poate observa decît într-un cinema cu sonorizare bunã) ºi cele (puþine, dar necesare) de relache (melodie consonantã în registru normal). bine aleasã ºi piesa pentru pian de Satie ca muzicã neoriginalã.
cam atît, nu vreau sã mã lungesc ca pitbull. un must-see. nu m-a plictisit niciun moment. poate chiar îl voi revedea.
8,3/10