[Neuptolem]

Tideland 5/10
Un film in care afisul transmite aproape tot, ideea unei lumi intoarse pe dos. Pentru ca in esenta lui filmul nu reuseste sa depaseasca ideea transmisa prin afis, este grotesc, macabru, dezgustator, plictisitor.
Am reusit sa rezist in sala dupa 30 de minute, primul hop pe care l-am trecut cu succes, probabil imi era prea somn sa ma ridic de pe scaun.
A urmat hopul 2, in care cadavrul a inceput sa putrezeasca iar starea de voma s-a instalat peste cea de plictiseala - am zis: "superb!", exact la asa ceva nu ma asteptam.
De fapt discrepanta dintre ce credeam ca voi vedea si ce mi-a fost dat sa vad ochilor este periculos de mare, cam ca diferenta dintre Shreck si Silent Hill.
Au urmat si alte hopuri unde numai curiozitatea de a vedea cum se termina si masochismul ce se instalase in mine m-au tintuit pe scaun. Pana si glasul ala ascutit si isteric al Jelizei-Rose era mai infiorator decat imaginile desprinse dintr-un horror.
Jodelle Ferland joaca admirabil si ii prevad o cariera de succes.
Interesante declaratiile regizorului:
Terry Gilliam a declarat:

cu acest film mi-am regasit entuziasmul de cineast

Vai! Ce pot spune?...

Sper ca spectatorii vor fi surprinsi, derutati, sedusi si emotionati. Daca ne-am facut bine treaba, vor fi rasete, emotii si poate oameni care la iesire vor vedea lucrurile un pic diferit..

Da, au fost surprinsi la modul neplacut, sedusi in nici un caz; si emotionati??
Nu si-au facut prea bine treaba iar speranta ca la iesire oamenii vad diferit lucrurile chiar finalul in sine o anuleaza, si am sa revin aici.
De fapt Stefan Dobroiu a continuat:

Cu conditia sa nu iasa inainte de terminarea filmului, pentru ca "Tideland" este in orice caz o provocare.

Un film de neprivit , considerat de o mare parte din critici, un film in care m-am tot intrebat timp de 100 de minute, unde vrea sa ajunga? Intrebare izvorata, nu din profunzimea mesajului ci din ambiguitatea fotodinamica ce oscila intre nehotarare, plasticitatea macabra si aberatiile imaginate de un copil drogat in propria-i copilarie intre niste nebuni cu acte in regula.
Si daca Gillian a gasit romanul Tideland intre un teanc de carti necitite de pe biroul sau (mai bine nu-l gasea!) banuiesc ca atentia acordata romanului a fost identica cu cea atribuita teancului de carti in sine, pana atunci...
De altfel:
Terry Gilliam a declarat:

o combinatie de Alice in tara minunilor si Psycho, TIDELAND este o poveste care exploreaza rezistenta unui copil si felul in care aceasta supravietuieste unor circumstante bizare.

Dragutzica, cum poti combina Alice in Tara Minunilor cu Psycho? Sau ma gandesc sa reusesc si eu o combinatie regizorala intr-o zi avand ca surse de inspiratie Frumoasa din padurea adormita sau Muzicantii din Bremen si Exorcistul?
De asemenea, filmul nu exploreaza rezistenta unui copil! Daca ar explora asa zisa rezistenta (care nu o vad de unde a scos-o) nu l-ar mai mangaia cu minunatiile aberate de o educatie "perfecta", iar copilul in sine nu este supus unor obstacole in adevaratul sens al cuvantului pentru a-i fi testata rezistenta, pentru ca de aceste obstacole nu se poate vorbi, derivat din imaginatiile Lumii Fermecate cu Mistique&Co.
Ideea de rezistenta in sine nu are plauzibilitate pentru ca Jeliza este incostienta. Ea nu-si da seama de cadavre, psihopati si rechinul ala atat de vanat, deoarece este drogata cu aberatiile imaginate de un creieras ce se plimba pe langa prapastiille nebuniei si copilariei - produs al unei (repet) educatii de "invidiat" data de niste parinti drogati.
Atunci unde-i rezistenta? Unde-i supravietuirea?
Pesemne regizorul nu a stiut nici el ce va iesi dar a nimerit-o cu finalul.
De ce l-am notat cu 5? Filmul este de nota 2 (deja in nominalizasem la Cel mai slab film vizionat in 2006), dar a nimerit-o nenica cu finalul, care este perfect, admirabil, cheia tuturor nedumeririlor de mai inainte. Insa nu era cazul de 100 de minute de plictiseala, pitigaiala glasului Jelizei si stari de voma pentru a ajunge la un astfel de final.
Rezolutia este magnifica, de nota 10 si asta il salveaza pe domnul Gilliam de la colapsul final. Atunci am inteles de ce am ramas pe scaun.
Abia la sfarsit...