|
La prima vedere, Tideland e un film cu final neasteptat:moartea pasiunii! am parasit sala de cinematograf cu un gust de puroi statut care mi-ar fi putut alunga pentru o perioada mai mult sau mai putin indelungata imaginea romantata a copulatiei sanatoase.
La o regandire insa, filmul pare a ecraniza povestea iubirii absolute, eterne, care rezista timpului, mortii si mai ales vietii! Independent de forma ei de manifestare:inocenta, sexuala sau filiala, dragostea depaseste limitele firesti ale perceptiei medii si devine un personaj de sine statator, cu vointa independenta, care acapareaza si stapaneste. Ea sfideaza pe rand varsta, integritatea mentala sau moartea. Iubirea din Tideland este exclusiva, bolnava si oarba; e singurul lucru pentru care merita sa traiesti si sa lupti, e sursa de energii nebanuite capabile sa demitizeze imposibilul.
Trecand la o analiza mai de substanta, iubirea din tideland este de fapt o creatura monstruasa care se devoreza cu nesat pana la sublima autodistrugere. In termeni reali, sentimentul cu pricina implica coexistenta a trei elemnte:sinele, trairea si obiectul vizat.
In Tideland, cele trei elemente se confunda pana la comasare. Devin o structura patologica in care obeiectul iubirii este trairea insasi, iar sinele se reduce la aceasta unica caracteristica.
Avem in fata fiinte monovalente incapabile de trairi profunde sau sentimente si surprinzator!! incapabile de dragoste. Pentru ele, existenta inseamna exclusiv hranirea unei obsesii cu imaginea putrefacta a obiectului care a generat-o.
Dupa trei zile de la parasirea salii de cinematograf, revin asupra parerii initiale: Tideland este o metafora a singuratatii si alienarii, a egoismului sublim si absolut.
|