[Pitbull]

Scene din MOARTEA lui Meyerhold, în "Richard al III-lea se interzice"

Între Hitler si Stalin, diferenta nu a fost numai cantitativä. Dacä Führer-ul îsi deporta sau executa (cel mai adesea, färä sä se complice cu procese juridice) numai inamicii (reali sau iluzorii), Tätucul avea pläcerea perversä de a-si "epura" recurent dusmani complet inventati, alesi pe sprânceanä chiar dintre fidelii lui si ai sistemului. Se stie cä, undeva în interstitiile colmatate ale acelui creier deraiat pe panta maleficului absolut, functiona obsesia "sacrificärii" aliatilor, ca formä de autosatisfacere prin confirmarea propriei puteri discretionare.
Asemeni ulterioarei sale cópii mult mai palide, Ceausescu, Stalin era un individ de-a dreptul tâmpit, dar ca lider avea o uluitoare viclenie instinctualä de a intui adversitatea chiar si la nivelul celor mai subtile potentialitäti (de unde si mania de a-si "inventa" inamici dintre cei apropiati). Pe acest principiu, la sfârsitul anilor treizeci, dupä ce les Grandes Purges decimaserä aparatul de partid, politia politicä si corpul ofiteresc al armatei, Genialul Strateg a trecut la anihilarea intelighentiei sovietice, în a cärei capacitate de a gândi autonom simtea o amenintare oricând posibilä. Nikolai Vavilov, Daniil Harms, Mihail Koltov si Isaac Babel sunt doar câtiva dintre strälucitii exponenti ai elitei intelectuale pe care dictatorul se hotärâse s-o masacreze, cu bonusul sadic al înscenärii unor procese publice (spre deosebire de expeditivele executii sumare ale nazismului).
În lumea teatrului, obiectivul ales a fost regisorul Vsevolod Meyerhold, genial experimentator si creator de scoalä, cäruia lacheii ideologici ai regimului i-au agätat eticheta de "formalist" - numai pentru cä se ostenea sä caute mijloace de expresie scenicä mereu noi, care esentializau semnificatiile actului teatral. În fond, Stalin începuse sä ghiceascä inerentele primejdii la adresa lui din partea oricärei arte mai putin decât total devotate "realismului socialist". De la Shakespeare la Stahanov, distanta era cam mare - în acelasi timp în care, între mäcelarul Richard al III-lea si satrapul Djugasvili, apropierea devenea tot mai inevitabilä.
Fatalmente, omul de teatru a fost prins în plasa destinului dictat de Stäpân - printr-o nu întâmplätoare similitudine cu relatia dintre Molière si Ludovic al XIV-lea, redatä semnificativ, în aceeasi perioadä, de drama lui Bulgakov "Cabala bigotilor" - iar tragedia de pe scenä s-a transferat în realitate. Pe aceastä relatie se construieste structura dramaturgicä propusä de Matei Visniec.
Subtitlul este înselätor - cäci piesa nu expune "scene din viata lui Meyerhold" ci urmäreste cosmarul artistului mäcinat de infernalul mecanism al represiunii - initial doar ideologice, apoi si psihice, si în cele din urmä fizice. Asa cum se si spune în text, piesa are loc "în capul lui Meyerhold". Logica urmäritä de Visniec este cea afectiv-oniricä, suprapunând straturile amintirii, imaginatiei, autointrospectiei, angoasei si psihozei. Pornind de la scene din timpul repetitiilor si din viata de culise a teatrului, textul gliseazä rapid spre caricaturile grotesti ale comisarilor cenzori, suprapuse delirant cu motivele pärintilor decedati ai eroului, apoi spre "anchetarea" artistului, detentie si torturä, si, într-un final macabru-apoteotic, executia conjugatä cu nasterea "omului nou" - toate aceste niveluri intercalându-se cu aparitiile imaginare ale Generalissimului, în relatie directä cu omul de teatru.
Fatä de inteligenta savantä a constructiei dramaturgice si satira crudä a replicilor, spectacolul de la Bulandra beneficiazä si de aportul suplimentar al unei conceptii regisorale care nu ne mai poate surprinde, din partea unei "clasice în viatä" cum e Cätälina Buzoianu. Asa cum ne-a obisnuit, chiar si dupä trei decenii de carierä, regisoarea îsi pästreazä aceeasi inventivitate si fortä incisivä de expresie cu care uluia odinioarä în "Sä îmbräcäm pe cei goi" sau "Maestrul si Margareta". Ar fi de remarcat în primul rând supralicitarea precis dozatä a textului, prin adaosul insertiilor documentare (date biografice si fotografii ale personajelor reale, la fiecare aparitie, citate din actele de acuzare si stenogramele procesului lui Meyerhold), etc. Admirabilä, mai ales, este reconstituirea miscärilor scenice create de Meyerhold cu trupa sa, downloadate de pe Internet, unde au ajuns sub forma unor transpuneri digitale ale vechilor imagini filmate, si refäcute meticulos de coregrafa Mälina Andrei si corpul de balet al teatrului.
Dincolo de aceaste laborioase eforturi de documentare, realizate cu sprijinul profesorilor Valeriu Moisescu si Nicolae Mandea, Cätälina Buzoianu se dezläntuie din nou, räspândind mizanscena prin toatä sala Toma Caragiu a teatrului Bulandra, din fundalul decorului si pânä pe scara foyerului sau ultimul rând de la balcon. Trupa, în costume albe, adesea pätate cu sânge, si haine de piele neagrä, mobileazä dinamic acest spatiu, la nivel atât formal, prin crearea unor imagini scenice de mare efect, cât si de fond, angrenând si implicând publicul. Acelasi univers este potentat în plan scenografic de constantul colaborator de cursä lungä al regisoarei si al teatrului, Mihai Mädescu, care ne tulburä din nou cu unul dintre stilizatele sale decoruri economic-sumbre si realist sugestive, îmbinând lemnäria nudä a scärilor, esafodajelor si contururilor din "Richard", în ultimul plan, cu micile buzunare ale teatrului lui Meyerhold (birouri, cabine, magazie de costume) în lateralele mediane, si cu faraoniada rosie a comisiei staliniste, complet de judecatä si altar al apostaziei, în mijlocul auditoriului.
La nivelul inspiratiei regisorale, în prima parte spectacolul se coaguleazä rapid si sigur într-o satirä politicä nemiloasä cu accente absurde, culminând cu antologicele vizite ale pärintilor morti, deveniti comisari. Prin zona de mijloc, montarea cunoaste singurele incertitudini - liantul scenelor e mai diluat, iar decizia stilisticä mai soväitoare, în special în jurul särbätoririi piciorului eliberat din gips. Aceeasi ezitare se remarcä, paradoxal, în scena de maximä fortä a ospätului cu creierul artistului. Mijloacele de expresie, marcat naturaliste, sunt atât de puternice, încât alunecä dincolo de limita acceptabilului, în insuportabil, ostentativ si didactic. Spre acelasi registru de involuntarä cabotinärie scenicä tinde si nasterea "tovaräsului bebe", unde semnificatiile funeste pentru conditia umanä se pierd sub excesul de recuzitä (päpusa animatä, nasul de clown, coroana lui Richard, urina, etc.). Din fericire, spectacolul îsi regäseste echilibrul si tonul spre final, sprijinindu-se pe coloanele masive ale scenelor dintre Meyerhold si gardian. În jurul acestora, interventiile comisarilor, sugestiile de torturä si halucinanta paradä a monumentelor lui Stalin se orchestreazä într-un crescendo armonios, focalizat în jurul proiectiei plastice de mare efect a montajului fotografic ce sugereazä moartea, mântuirea si nemurirea eroului.
Färä sä-si dezmintä nivelul de elitä sustinut constant în ultimele decenii, Teatrul Bulandra valorificä si acest spectacol cu ajutorul unei trupe aproape ireprosabile. Virgil Ogäsanu întrupeazä un artist främântat pânä la descompunerea fizicä, dar nicidecum moralä, în pofida tumultuoaselor schisme la care-l supune conjunctura vitregä a terorii staliniste. În viziunea lui, Meyerhold se mentine permanent la un nivel uman plin de candoare dar crutat de naivitäti, lucid si debusolat, invincibil si dezarmat, îngropat si înältat spre imortalitate. Îl secondeazä Valeria Ogäsanu, cu dramatism puternic si consistent, si Anca Sigartäu, spontanä si simplutä în personajul cu accente de tragism subtil al sufleusei. Coca Bloos, al cärei talent nu mai surprinde pe nimeni, îsi îmbogäteste repertoriul cu încä o femeie imposibilä - comisara peste ale cärei haine de piele se suprapun accente din Ana Pauker, straturi mämoase slave si o rochie elizabethanä care împreunä cu cäciula îmblänitä costumeazä personajul "clasei muncitoare". Petre Lupu completeazä tandemul cu propriul säu comisar, din päcate cu scäpäri prea accentuate în comedia la îndemânä. Isterizat si versatil ca de obicei, Radu Amzulescu suprapune într-un singur tot personajul Richard, interpretul acestuia, poltronul societätii comuniste si hidosul copil-mutant care rezultä din experimentul utopic. Valentin Popescu, Mihai Bisericanu si alti câtiva întregesc galeria comisarilor, cu cinismele lor obtuze intercalate cu false bonomii. În sfârsit, o mentiune specialä pentru Doru Ana, în dublul rol complementar al Generalissinului si al gardianului sef. Dacä Visniec a preferat sä semiabstractizeze persoana tiranului, evitând sä-i rosteascä numele, conceptia vizualä asupra personajului duce aceastä intentie pânä la capät, prevalându-se de reconstituiri fizionomice facile. Desi îsi pästreazä propriile semnalmente, actorul reuseste un Stalin autentic si credibil, în special prin reproducerea migäloasä a gesticii si intonatiilor. Totusi, si mai läudabil se achitä Doru Ana de gardian, în care izbuteste sä închege toate contradictiile omului simplu, de la tarä, ajuns rotitä în masina de tocat vieti: cumsecädenie si obtuzitate, sentimentalism si cruzime inconstientä, ignorantä si istetime, bun-simt funciar si dezumanizare totalä.
Chiar dacä, asa cum am spus, spectacolul Cätälinei Buzoianu se fundamenteazä pe o documentatie extrem de scrupuloasä, rämâne totusi remarcabil faptul cä rezultanta nu esueazä în superficialitatea unei "fresce istorico-sociale" sau a altor platitudini fotografice, ci accede la nivelul fictiunii semnificative. Prin conjugarea actelor lor de creatie, dramaturgul si regisoarea realizeazä o autenticä radiografie paranoicä a stalinismului - si, prin extrapolare, a oricärei tiranii. Dansul macabru al realului si al imaginariului, al oamenilor vii si al fantomelor, prin mintea tulburatä de teroare a artistului, aratä pe deplin dimensiunea dezumanizärii unui asemenea regim totalitar - demers cu atât mai necesar într-o lume unde încä mai supravietuiesc un Castro si un Kim. Chiar dacä zilele (poate chiar minutele) le sunt numärate, un asemenea spectacol rämâne oricând o necesitate pentru toti cei ce nu doresc ca, într-o bunä zi, ciuma sä-si trezeascä din nou sobolanii, spre a-i trimite sä moarä într-o cetate fericitä.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
12-13 noiembrie, 2006
Bucuresti, România