[Alex Leo Serban]

"Cel puþin pentru generaþia mea, dar cred cã la fel stau lucrurile ºi pentru generaþiile de dinainte, Asia era, prin excelenþã, teritoriul unei înþelepciuni rafinate, mai profunde decît cea europeanã ºi, în orice caz, mai veche. Ei aveau state cu mii de ani înaintea noastrã, au inventat scrisul ºi cîte alte lucruri fabuloase, practicau meditaþia sau medicina, cu rezultate inaccesibile nouã, în fine, credeam cã ei ºtiu mai multe ºi mai bine decît noi. Cultura lor ne fascina, ne uimea, ne copleºea. Misticismul lor subtil ni se pãrea a fi direct legat cu un fel de Volksgeist, aºa cã simplul fapt de a fi asiatic te situa cu doi paºi înaintea oricãrui european aflat pe drumul cunoaºterii. O Weltanschauung asiaticã – iatã ce îºi doreau mulþi dintre congenerii mei cînd frecventau cursuri de yoga, de karate, de thai-ci sau mai ºtiu eu ce alte asemenea discipline, foarte fashionable la finele anilor ’80 ºi începutul anilor ’90. Sentimentul de inferioritate care plutea în aer cînd vorbeam despre Asia, pornea de la faptul cã aparþinem unei culturi recente ºi, pe cale de consecinþã, superficiale. Credeam cã ceea ce e mai vechi e mai profund, iar ceea ce e mai nou e mai superficial. Acum, nu mai cred deloc aºa ceva. Ba mai mult, cred cã marea culturã asiaticã, fie ea chinezã, tibetanã, indianã sau islamicã, este folositã ca acoperire moralã pentru crime, subdezvoltare ºi tiranie, pentru teroare ºi atrocitãþi. Regimul care ordonã soldaþilor sã împuºte oamenii care merg desculþi prin munþi spre þara vecinã ºi îi îngoapã în zãpadã fãrã mãcar sã se întrebe cine sînt acei oameni, poate fi acoperit de faptul cã dominã o þarã în care s-au inventat hîrtia ºi busola sau în care, acum trei mii de ani, se confecþionau cu miile admirabili soldãþei de ceramicã? Dacã procuri bombe atomice ºi ameninþi cu ele, poþi fi cauþionat de faptul cã vii dintr-o þarã cu temple impresionante, vestigii ale celui dintîi imperiu al omenirii? Dacã adãposteºti tabere teroriste, mai are vreo importanþã cã acum 1000 de ani nu ºtiu ce mare poet scria în limba þãrii tale? Aceastã confuzie deliberatã, în care cultura comandã respect sau, mãcar, reþinere în orice judecatã politicã ar trebui sã disparã ºi Asia ar trebui privitã lucid drept ceea ce este acum: bomba cu ceas înfãºuratã în jurul taliei lumii. Aceastã privire lucidã este necesarã nu numai pentru binele nostru, ci pentru binele asiaticilor înºiºi, cãci faimoasa înþelepciune asiaticã nu i-a ajutat deloc sã se fereascã de episoade genocidare pe lîngã care nazismul ºi stalinismul la un loc par joacã de copii. Astãzi, graþie mijloacelor media, putem vedea mai îndeaproape Orientul ºi îl putem judeca mai bine cãci, privind Asia în ochi, te înspãimînþi. Acum, cînd scriu aceste rînduri, Asia este suma tuturor ameninþãrilor la adresa omenirii, este continentul spaimelor dezlãnþuite, este casa Inamicului. De îndatã ce treci Uralii, pãºeºti pe malul estic al Mãrii Negre, atingi þãrmul rãsãritean al Mediteranei sau traversezi Golful Persic spre Est, intri într-o lume complet nebunã, în care fiinþa umanã nu mai conteazã, iar libertatea este complet suprimatã. Peisajul e forjat de incredibile energii distructive, de o nemaiîntîlnitã frenezie a morþii, de extaze colective înspãimîntãtoare, de furii devastatoare. Luaþi orice strategie de securitate a vestului, extrageþi de acolo fiecare ameninþare în parte ºi o veþi gãsi, dacã nu originatã, cel puþin masiv reprezentatã în actualitatea asiaticã: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masã, totalitarismul islamic, traficul de orice ºi, mai ales, ura. Nicãieri ca în Asia, ura nu danseazã, isteric, pe strãzi. Cîteva cuvinte despre fiecare.
Forma actualã a terorismului este o creaþie asiaticã. Mai precis, arabã. Bazele sale de recrutare, inspiraþia, banii ºi antrenamentele, tot ceea ce face din terorism o realitate îngrozitoare vin din Asia. Mai departe. Dupã ce democraþia liberalã a învins, în secolul al XX-lea, fascismul ºi comunismul, noua faþã a totalitarismului este, acum, asiaticã. Totalitarismul islamic, la care se adaugã comunismul chinez sau dictatura nord-coreeanã, regimurile militare, de mînã forte, precum cele din Siria sau Pakistan întregesc peisajul unui continent absurd din punctul de vedere al democraþiei. Cele mai opresive regimuri ale planetei, cele mai scandaloase încãlcãri în masã ale drepturilor omului, cele mai agresive încãlcãri ale drepturilor omului sînt, acum, în Asia. Derapajele africane, chiar dacã genocidare, sînt copilãrii, pe lîngã atrocitatea asiaticã. În Africa, un regim criminal poate fi foarte lesne schimbat, la limitã chiar prin intervenþie din afarã. O minimã intervenþie internaþionalã spulberã orice regim african. În Asia, acest lucru e imposibil pentru cã rãul în formã politicã e mult mai înrãdãcinat. Proliferarea nuclearã. Recentele ieºiri nucleare ale Coreei de Nord se adaugã mult mai complicatului dosar iranian, dar ºi dorinþei altor þãri asiatice (Arabia Sauditã, Indonezia, Vietnamul, dar ºi Burma sau Taiwanul) de a dezvolta programe nucleare. Coreea de Nord – însã – e cazul cel mai tragic. O þarã de 23 de milioane de locuitori, care are a 5-a armatã a lumii ca numãr de soldaþi: 1,1 milioane. Spre comparaþie, amintesc cã în România lui Ceauºescu, cînd armata era obligatorie ºi devenise un fel de mînã de lucru gratuitã pentru proiecte faraonice – cu alte cuvinte, într-o þarã similarã ca mãrime Coreei de Nord, supusã ºi ea unei dictaturi xenofobe de maximã apãsare, armata cuprindea cam 350.000 de soldaþi. Astãzi, pentru o þarã ca România, membrã NATO, experþii spun cã mãrimea adecvatã a armatei pentru nevoile noastre de securitate este de 70.000 de soldaþi. Repet, Coreea lui Kim Jong Il are 1,1 milioane de soldaþi. Acei oameni mãnîncã iarbã (nu e o metaforã, e realitatea!) ºi totuºi adorã cu patimã un regim care cheltuie absolut nebunesc pe armament. În privinþa contrabandei cu orice, Asia e adevãratul rai. O piaþã imensã, mai mare decît cea a Europei ºi a Statelor Unite la un loc, palid reglementatã, coruptã în toate sensurile, aproape imposibil de controlat, dublatã, ca o umbrã, de o piaþã neagrã încã ºi mai mare. Apãrãtorii Asiei ne reproºeazã incapacitatea noastrã de a-i înþelege. Sincer, nici nu vreau sã înþeleg regimuri care ucid în masã, colectivitãþi care þopãie frenetic de bucuria cãderii turnurilor newyorkeze sau triburi care ascund teroriºti. Aº prefera ca ei sã facã minimul efort de a înþelege de ce nu vrem sã murim de mîna lor. Dar asta, desigur, nu le cere nimeni.
Totuºi, la extremitatea rãsãriteanã a Asiei, existã o þarã care primeºte cea dintîi soarele unei zile, care este raza de speranþã a celor care mai cred în revigorarea Asiei întru civilizaþie ºi umanism: Japonia. Pe cît de urîtã e povestea marii majoritãþi a þãrilor asiatice din ultima jumãtate de secol, pe atît de frumoasã e povestea Japoniei. Exemplul Japoniei aratã cît de fructuoasã poate fi, pentru o þarã asiaticã, prietenia cu Occidentul. Dar, se pare, legendara înþelepciune asiaticã nu înþelege încã acest lucru."

(Sever Voinescu: Asia - in Dilema nr 143)