|
@ Pitbull
ceea ce spui despre structura filmului am resimtit si eu, nu in acesti termeni tehnici, insa intr-o analogie cu felul secvential in care Haneke a alcatuit Al 7-lea Continent, pentru prima partea a filmului. acolo insa era vorba de reconstrucrea mediului repetitivo-artificialo-capitalist, aici e vorba de a vedea banalitatea vietii a trei familii provinciale (2 familii+Piscoci, mai exact) !
insa o banalitate pe care eu nu o vad ca fiind derizorie, precara... mie mi-a fost de-a dreptul fermecatoare tocmai prin faptul ca nu depaseste cu nimic cotidinaul, normalul unor vieti comune! si chair asta e o idee!!
asta adica: nici macar aparitia la tv - un element inedit, totusi, in viata lor - nu le schimba cursul existentei (tot asa de bine poate fi pus si nonexistentei)... in asta idee finalul cu intoarcerea fiecaruia la nimicul de zi cu zi mi se pare poate mai potrivit!
pana la urma si despre asta cred ca e vorba, despre o ruptura, despre o iesire dintr-un firesc (mai ales pentru Piscoci) aproape prestabilit, un fel de menire implacabila - o data iesirea la nivel macro a fost revolutia... apoi e emisiunea tv la nivel micro, la nivelul fiecarui participant.
ca amandoua (istoriile) devin acte ratate e si o poveste ce tine de o istorie a fiecaruia, fiindca stii cum e:
pentru unii a fost o traversare a vieþii în prea tarziu recunoscuta bucurie de a fi alãturi de cineva, în dorinþa de a merge la mare, în peripeþiile din spatele unei flori, în istoriile unor beþii, în regretul sau eºec. pentru alþii n-a fost munca în industria textilã, serviciul în Securitate, compromisul fãcut în relaþia cu sinele.
evident, in tot peisajul asta al banalitatii fermecatoare is cuprinse si statuetele lui Platon si Aristotel... si.. nu citatele din Heraclit, mai repede cititele din Heraclit, ca fara foaie o cam da in laturi domnul moderator Jderescu...
altfel, ok, citind filmul in sensul unei critici a felului in care subiectele is dezbatute in "adevaratele" televiziuni, aici e derizoriu din plin, precaritate... in partea venind din real in film.
si, dincolo de aceste treburi, ceea ce m-a impresionat mult e ultimul monolog din emisiune, cel al lui Piscoci, in care batranul rememoreaza un 22 decembrie 1989 personal. e atat de convingator, are o forta imensa, e sfasietor aproape, e... atat de bun... pentru mine Andreescu e cel putin la fel de persuasiv in momentul asta precum Richard Farnsworth (Alvin Straight) in The Straight Story - in monologul referitor la omorarea accidentala a unui camarad pe frontul polonez in al doilea Razboi Mondial. partitura lui Piscoci din final are, de asemenea, savoarea si puterea mologului rostit de Travis (Harry Dean Stanton) in cabina peep-motelului din Paris, Texas.
si asta cred ca inseamna ca aci avem un mare moment de cinema!
|