|
Vazut filmul astazi.
Este inutil sa narezi povestea lui...pentru ca nu asta este relevant.
Relevante sunt cateva chestiuni, vana teatrala a filmului, tushele formidabile cu care este segmentata pelicula, delicatetea extrema cu care sunt preluate subiecte atat de intens si abuziv vulgarizate..si vulgarizabile.
Niciodata in film ironia nu este cruda si cinica, niciodata privirea nu este neinduratoare si taioasa, niciodata ochiul atotputernic al regizorului nu da verdicte....umorul imens in care filmul se scalda salveaza, intr-o cheie profund responsabila, filmul de orice tezism, de orice "lectzie" sau de orice judecata....
Nici amaraciunea nu este prea tushata....disimularea ei este atat de delicata, atat de retrasa incat shokul pe care finalul il produce este nimicitor. Cumva prin contrast si rigoare.
Dupa 70 de minute de ras cumplit, la final, o sala intreaga amutzise brusc. Nu se auzeau decat respiratziile si zgomotul de fond al boxelor. Imaginile acelui Vaslui in ninsoare si lumina acea a diminetzii de un albastru/negru/verde crud....si tacerea cadrelor....a percutat in totzi de-o maniera fara rest.
Este inenarabila pana la capat scena acelui telefon din studio, cand mama unui erou mort la Otopeni suna...sa le spuna ca "afara ninge, si sa se bucure de asta, pentru ca maine va fi noroi".
Modul in care filmul isi gaseshte si cunoaste etapele, gradele, succesiunile este de-a dreptul impresionant. Totul functineaza ca un organism iar "ghemul" finalului reushshte sa-si posede impactul de care aminteam tocmai in baza acestei ordini magice.
|