[silver_boy]

Ce ne scirbeste in cultura romana
Catalina George
(Cotidianul 4 oct.)


Gastile, mediocritatea cocotata in virf si razboiul birfelor polueaza cel mai tare, in opinia lui Mihaies, Cioroianu si a lui Pitu, cultura romana.

Cind te impiedici mereu in aceleasi hirtoape ale culturii romane, poti ajunge la senzatia de lehamite, indiferent ca esti scriitor, artist, critic de arta sau simplu consumator. Pe criticul literar Mircea Mihaies, vicepresedinte al Institutului Cultural Roman, il supara cel mai mult mediocritatea propulsata in sfere inalte. Eseistului Luca Pitu ii provoaca lehamite chiar Ministerul Culturii, „sub tutela caruia capitalismul de cumetrie imbraca forme tot mai haioase, tot mai colorate, tot mai scirboase“. Nu atit institutiile, cit „calitatea solidaritatii culturale“ il deranjeaza pe istoricul Adrian Cioroianu. Altora, printre care si criticul Mircea Vasilescu, nimic din cultura romana nu le cade greu la stomac.

Tacerea asurzitoare a lui Mihaies

Asa cum efervescenta culturala produce si galagie, zgomotele de fond mascheaza uneori lipsa valorii. Dintre toate, pe Mircea Mihaies il scirbesc cel mai mult „proliferarea monstruoasa a mediocritatii si evidenta ca acestui veritabil flagel ii cad victime personaje din toate generatiile. Am sperat ani in sir ca dupa generatia celor compromisi in vremea comunismului va aparea o generatie noua de oameni curati. Ei bine, constat ca viteza cu care se murdaresc acestia din urma e la fel de mare ca si a acelora care faceau compromisuri inainte. Faptul ca multi dintre ei isi imbraca lipsa de caracter invocind libertatea de exprimare e cu atit mai intristator. Ceea ce s-a realizat in ultimii ani e o balacareala generala, careia imi vine sa-i raspund asa cum se cuvine - cu o tacere asurzitoare“. Criticul literar isi explica dezamagirea si prin faptul ca, dupa ’90, ideea lui fixa a fost sa-i sprijine pe tineri. Acum crede ca nu prea are pe cine sprijini.

Armele mediocritatii

Pe Mihaies il face sa se tina departe de tineri faptul ca „nu sint cu nimic mai buni decit erau activistii si securistii pe vremuri. Au aceleasi arme - insinuarea mirsava, procesul de intentie, delatiunea ordinara. Cine nu ma crede sa deschida orice forum de conversatie pe Internet, unde, la adapostul anonimatului, se rostesc cele mai inspaimintatoare si descreierate minciuni“. Responsabile de promovarea mediocritatii sint, in opinia eseistului Luca Pitu, chiar institutiile culturale. Omul de litere moldav acuza „subventiile pentru tot soiul de proiecte, ehehei, popor de zmei, ce frumos put ele uneori! Cele editoriale, bunaoara, acordate unei puzderii de edituri nesemnificative, insa hipersinecuriste, prin concursuri de pile, cadouri, sarsanale, jurii nepotizante, relatii si imprejurari pestrite“. Fara sa detalieze, criticul de teatru Marina Constantinescu acuza trei vicii care se au bine cu mediocritatea si bintuie mediul cultural romanesc atit in institutii, cit si in afara lor - „minciuna, ipocrizia si impostura“.

Cine da certificate de valoare

Cum nu toti scriitorii si artistii sint genii potentiale, orice cultura isi are mediocrii ei. Totusi, lipsa de valoare in cuplu cu puterea de decizie tulbura apele in asemenea masura incit aplicarea unui antidot pare sa aiba sanse slabe. Astfel, dezgustul cultural al criticului de teatru Iulia Popovici se leaga de faptul ca: „In cultura romana domina conspiratia mediocritatii si mania centrului unic de decizie. Un anumit grup prestabilit de oameni, in fiecare domeniu cultural, e legitimat a da certificate nu doar de valoare, ci chiar de existenta in lume. Sa ne uitam numai ce i s-a intimplat lui Sorin Adam Matei dupa aparitia «Boierilor mintii». Cei mai multi dintre ei nu-si justifica prin propria creatie pozitia pe care-o detin“. Criticul de teatru identifica inca trei aliati ai principalului tandem de vicii - „lipsa de informatie, provincialismul crunt si individualismul ciinos, pina si in zone unde colaborarea e conditia existentei, cum sint teatrul sau filmul“. Adrian Cioroianu acuza si el aceeasi lipsa a oricarei coeziuni culturale.

„Toti se birfesc virtos“

Cel mai greu de digerat ramine, pentru Cioroianu, razboiul „generic si traditional“ al intelighentiei autohtone: „La noi, redactiile «culturale», ca sa para vii, trebuie musai sa se antipatizeze intre ele. O asociatie - de artisti plastici, de scriitori, de orice - trebuie obligatoriu sa fie in cearta cu celelalte. Cineastii, intre ei, si-ar scoate ochii si si-ar sparge camerele de filmat. Un director de editura e vexat daca tu, ca autor, ai o relatie decenta cu alt director pe care el il desconsidera. Autorii, la rindu-le, au pica pe editorii care prefera sa-i publice «pe altii». In teatre, jumatate din echipa e in razboi cu cealalta jumatate, toti se birfesc virtos si toti, mai ales, birfesc conducerea. Autorii, cu cit sint mai infundati intr-o lupta, cu atit uita sa se citeasca intre ei“.

„Elogiile se fac intre prieteni“

Desi nu are nimic de reprosat culturii romanesti, pe criticul literar Alexandru Matei il pun in garda gastile si moda in cultura: „Prieteniile literare imi plac pentru ca dau un sentiment de securitate celor implicati si nu-mi plac pentru ca abdica de la principiul implicarii dezinteresate in cultura. Stiu insa ca, fiind noi o cultura mica, balcanismele sint eterne. Si cind mai vad si moda intransigentei morale, ma gindesc iar la inventivitatea romanului in a gasi forme fara fond“. Cit despre cine cauta astfel de gasti culturale, Iulia Popovici afirma ca „doar mediocrii se sprijina unii pe altii, si asta-i mentine la putere“. Fara sa comenteze valoarea autorilor care-si sustin prietenii, Cioroianu apreciaza si el ca „elogiile se fac intre prieteni, premiile se impart in functie de o grila in care calitatea e adesea factor secundar“.

Impotriva exagerarilor
Ca avem o cultura si nu prea stim ce sa facem cu ea e destul de deranjant. Mihai Mihalcea, directorul Centrului Dansului, dezaproba „felul in care ne raportam la cultura. Avem morga, trairism si punem metafora in prim-plan. Acuza suprema a unei doamne profesoare din UNATC suna cam asa: «N-ai metafora-n corp, draga!». Ne lipsesc tonul just si echilibrul. Sintem cind prea «cool», cind de-a dreptul anacronici“. De exagerari se declara satul si criticul de teatru Mircea Ghitulescu: „Avem o traditie daunatoare a superlativelor, a elogiului nediferentiat, a temenelelor orientale. Sa nu ne mai miram ca aici s-a nascut «cel mai iubit fiu al poporului» pentru ca sintem o cultura gazetareasca in care infloresc superlativul si invectiva. Cel mai mare poet roman sint zece si cel mai mare muzician sint cinci. Numai culturile mici fac ierarhii meschine. Care e cel mai mare poet francez, dar rus, dar german?“.