Originally Posted by Pitbull:
am sa dau si eu cateva motive pentru care sint intru totul de acord cu Pitbull.
poate ca sint de natura psihologica, sau mistica, tin de tensiuni ce fac sa vibreze instrumentele intr-un anume fel.. insa, pentru mine cel putin, is elemente interesante.
chiar daca Tudor a fost headstar-ul formatiei, pentru cei care inteleg un fenomen - muzical, in ast caz - cred ca este apoape clar ca Vama Veche (sound-ul lor, farmecul lor) nu va mai exista niciodata, deoarece muzica lor ne-a cucerit (in masura in care a facut-o)... si fiindca fiece sunet era filtrat prin sensibilitatea unor anumite persoane (VV suna intr-un anume fel fiindca existau anumite persoane care sa o faca sa sune astfel, pornind de la stiinta si simtirea lor muzicala! de obicei irepetabila in anumite fineturi!). iar acea simtire a notelor o poate avea doar cel care a muncit la fabricarea muzicii respective. orice alti instrumentisti va avea Tudor, muzica nu va suna precum in Vama Veche, ceea ce a fost VV tot unic va fi.
pe de alt aparte, una subiectiva intotdeauna, este si o problema de obisnuinta, dincolo de aspectul asta sonor. eu m-am obisnuit sa-i vad pe cei ce au fost VV ca fiind Vama Veche. dincolo de ei...
e identica situatia cu cea in care dirijori diferiti aduc o anumita opera simfonica in aranjamente putin diferite. sub baghete diferite, o piesa clasica va suna putin diferit.
apoi ar mai fi o questiune a autenticitatii: pentru fiecare dintre cei care i-am indragit, VV avea o aura data de prezenta a patru persoane pe scena. din conexiunile dintre ei se nastea aura respectiva. exista o anumita autenticitate in prezenta lor, iar asta dispare acum. intra oarecum sub semnele
reproducerii mecanice orice incercare de a canta mai departe repertoriul lor, daca e sa facem o trimitere la W. Benjamin. Daca in legatura cu arta cinematografica, pe care o declasa Benjamin pornind de la ideea ca prin copiere mecanica si difuzare in masa aura data de unicitatea semnaturii unui artist se pierde - in comparatie cu pictura,- se poate aduce un argument simplu in contra teoriei sale: faptul ca nu aplica aceleasi reguli sub un acelasi raport - cinematografia in asta isi are menirea, in a fi difuzata in mase, iar aura i-o pastreaza spectatorii prin platirea unui bilet sau cumpararea unui produs original... spuneam ca spre deosebire de cinema, unde Benjamin nu are dreptate, in muzica, daca e sa pornim dinspre producatorii muzicii, dinspre artisti, cred ca ar avea dreptate. numai cei car eau simtit muzica impreuna in momentul creerii ei o pot reda intr-un mod autentic.
si din nou.. se pot vedea aci si alte exemple clasice: Metallica. pentru mine
baietii erau Ulrich, Hetfield, Hammett si Newsted.. aproape ca nu ma pot obisnui sa-i vad cu Trujillo... iar de Cliff Burton numai din povesti stiu.
chiar si Hetfield spunea ca ii venea sa-l omoare pe Newsted cand a parasit formatia tocmai fiindca el, Hetfield, nu concepea Metallica in afara celor patru.
Pink Floyd. eu, cand ma gandesc la Waters ori la GIlmour.. ii vad ca fiind
cei de la pink floyd. oricat d ebuni ar fi instrumentistii cu care isi organizeaza Waters turneele (fie ca o fost vorba de In the Flesh, fie gigantica montare a The Wall-ului la Berlin in '90).. lipseste ceva.. lipseste feelingul lui Gilmour pe fiece piesa unde chitara o astepti mai calda, mai rece, mai nervoasa... iar vocea lui Van Morrison pe
Confortably Numb-ul din Berlin '90...:sleep:... si tot asa. . oricat de spectaculaosa e prezenta lui Gilmour in concertele solo ori in nebunia PULSE.. tot lipseste ceva.. lipseste sustinerea din spate a lui Waters (aci nu ma refer la pozitiile lor ierarhice).
.......