[gionloc]

mi-e teama ca povestea va fi destul de lunga incat sa nu o citeasca nimeni, insa cred ca Vama Veche nu poate fi spusa in trei randuri.. si alea aiurea nervoase si acide la adresa lor!


incep prin a relua cateva idei pe care le-am spus mai demult despre Am sa ma intorc barbat. la data aparitiei sale l-am privit ca fiind cel mai bun produs muzical romanesc dela Cantofabule incoace. mi se parea mai mult decat importanta si, in acelasi timp, surprinzatoare iesirea lui pe piata, fiindca - muzical vorbind - Vama Veche mie nu-mi anunta prin ceea ce cantasera pana atunci o asemenea maturitate vizuala (conceptuala), iar pe de alta parte, zona creationala muzicala de la noi era de o precaritate usturatoare.
albumul are o curgere excelenta reusind remarcabile treceri de la un subiect la altul in creionarea lumii verzi, depersonalizante, blocatoare de destin in traiectorii individuale si, nu arareori, provocand tragedii insemnate. si ceea ce mi-a placut si mai mult este faptul ca ascultandu-l am vazut un intreg film. este atat de bine inchegat muzical incat ascultandu-l cu ochiii (larg) inchisi nu ai nici un moment de rupere a peliculei, doar racorduri ajutand sa legi bucati de pelicula cu bucati de pelicula. (o paranteza: prima data cand am inteles The Wall al Floyzilor am avut aceeasi senzatie: ca vad un film dureros. apoi am vazut filmul lui Parker si am inteles ca nu eram departe. inchid paranteza) si admiram, de asemena, puterea baietilor de a aduce intr-un acelasi registru muzical sunete amintind de Metallica sau sunete amintitnd de Pink Floyd fara insa a fi sunete preluate/copiate dupa monstrii muzicali amintiti. si, din nou, ma vad nevoit sa admit ca fara o maturitate serioasa nu s epoate realiza acest aspect.

din cauza acestui album, pentru mine nu a fost surprinzatoare decizia lor de a intrerupe colaborarea. sint multe exemple in care dupa un produs artistic exceptional, legaturile se rup, echipa se sparge... si aci ma intorc tot la acesti Beethoven(i) ai muzicii rock, Pink Floyd. si in interiorul grupului, relatiile s-au stricat dupa apogeul lor creational, The Wall. Waters dorea sa duca formatia ininspre manifestari (anti)politice din ce in ce mai pregnante, Gilmour dorea sa revina la o perioada mai candida, mai jucausa, pe linie Barrett. Waters a mai semnat un album in Pink Floyd, The Final Cut, apoi formatia s-a rupt, dupa o serie de procese Gilmour si Mason ramanand cu mostenirea numelui si, mai apoi, formal, cu istoria trupei, ei infiintand Pink Floyd, Ltd., in 1987.
Muzical, insa, nu au mai fost progrese. fiecare - Waters pe de-o parte, Gilmour solo sau cu Pink Floyd, chiar si Richard Wright, pe de alta parte - au produs albume remarcabile, insa, cumva, genialitatea care se nastea din intalnirea a cel putin doua minti puternice aflate in conflict artistic, dar intru scopuri comune (fie ele si numai celebritatea si dorinta de imbogatire - ma refer la Waters si Gilmour), s-a pierdut in ura care-i desparte inca (presupun), indiferent de imbratisarea vazuta anul trecut in finalul concertului Live 8.
(si in Depeche Mode si in Metallica si in Led Zeppelin - insa aci o tragedie de o alta natura a curmat istoria-impreuna a formatiei, in toate aceste cazuri pot fi decelate cursuri vitale de natura asemanatoare celei din PF)

fara a cauta sa asez Vama Veche in proximitatea istoriei formatiei britanice (chiar nu poate sta nimeni acolo in umila mea opinie), nu pot sa nu observ anumite similaritati si, pana la urma, destinele unor mari formatii (mari macar prin dimensiunea lor locala intr-adevar meritorie - in cazul Vamii Vechi) par a se repeta.

am crescut (inaintat in varsta, adica) odata cu Vama Veche. eram tare curios sa vad ce iese dupa ASMIB. din pacate, in ultima vreme, am inceput s ama indoiesc dni ce in ce mai mult de Tudor Chirila, asta prin prisma rolurilor pe care le-a avut in cinema. si cum nu am cautat sa urmaresc dedesubturile lor muzicale, incepeam sa ma cred ca nu prea are nici un rol in destinul Vamii Vechi. ca este doar omul-imagine al trupei. odata cu despartirea recenta am observat ca nu incepeam sa cred bine.
pe ultimul album, daca e sa distingem intre cele doua linii creationale predominante, in cele doua piese single de pana acum - Zmeul si La radio - pot fi observate. probail ca Zmeul vine dinspre dorinta de a pastra linia dinainte de ASMIB, pe cand La Radio este altceva decat stiam in Vama Veche pana acum. nu neaparat ceva mai bun, insa ceva necesar in cursul unei trupe. fiindca tot din istoria Pink Floyd am invatat ca forta muzicala provine din cautari neincetate, din dorinta de a te inventa incontinuu ca sound si concept, din spunerea in nenumarate feluri, chiar daca rostesti un acelasi - fie iubire, fie ura, fie refuzul razboiului, fie durerea, fie...
iar daca resurse pentru a incerca si a inova nu au mai gasit, cred ca solutia aleasa este, cumva, cea buna.

chiar daca, pana la urma, nu va mai fi decat formatia care a scos cel mai bun album muzical romanesc de la Cantofabule incoace, Am sa ma intorc barbat, Vama Veche.