|
melcul lui pascal
Vasile Munteanu [ted]
¤ „noi n-o sã ne iubim copilul, nu-i aºa?” ¤
de câte ori visezi
partea de pat pe care dormi se înalþã
eu nu mai pot sã trec prin somn decât strecurându-mi
sexul
în arcurile deºelate ale ceasului
ºi fiecare orgasm capãtã astfel forma aceea perfectã
de spiralã oþelitã
þi-am spus vreodatã? iubirea e direct proporþionalã
cu pãtratul oricãrei raze înmulþit cu numãrul secundelor
de când ne-am cunoscut
¤
la micul dejun
scot cu mâna
din cana de vin toate muºtele care au bãut
peste noapte
zborul fezandat nu þine cont de dimensiune
le mãnânc una câte una – nu le numãr
sunt preocupat de miºcarea pendulatorie
a sânilor tãi
la vederea cãrora pereþii schimbã feþe-feþe
colorându-se alternativ decolorându-se simultan
- sã scoþi tu rufele din maºinã te rog
mã sãruþi ºi treci prin tocul uºii
ca un prunc mirat de pragurile naºterii
¤
ieºirea ta
dislocã un volum egal cu numãrul bãtãilor din buze
alerg în balcon unde întind pe sârmã orice obiect
umezit
de emoþie
curentul electric este pentru inimã
o binecuvântare
un blestem ºi-un balsam
¤
mã întorc
la masa de scris
stau aºa încremenit
trup neputincios în a se autopropune
inspiraþiei
muzei coborâte din buletinele de ºtiri
documentarele despre stufatul neologic
al femeii-p(r)o(cl)et
sau din circoteca divertismentului de genul
iartã-mã
sunt surprins
te iubesc
fãrã tine nimeni&nimic nu se lasã descris
¤
indiferent
îmi privesc unghiile pãmântii atârnând peste foaie
curbura mizeriei ar putea sã însemne figurã de stil
nu mi-e chin
nu mi-e lene
nu mi-e verbe la kil
ci lumea este pentru mine bara unui pãtuþ
de care
dacã stau în picioare
îmi ciobesc repetat dinþii
¤
aºtept sã cresc
e atâta liniºte în absenþã
încât aud cum se lungesc frunzele dracenei
izbindu-se de zid sub un unghi de incidenþã
congruent fericirilor scurte dar intense
cauzate fie ºi de autosatisfacere
tremur
ca un cearºaf bãtut de vânt
mi se usucã numai acele porþiuni de piele
pe care limba ta
limba noastrã
limba încã românã
le-a atins fãrã sã geamã
dar acesta este un subiect lipsit de viitor
mai ales de viitorul perfect
ºi de imperfectul acustic
¤
â din a
de câte ori sunã la uºã mã bâlbâi
nu mã uit pe vizor
adulmec prin fanta unde ar fi trebuit sã fie pragul
de jos
dacã nu miroase a cãprioarã
nu deschid
vederea oricui în afarã de tine
îmi produce un rãu existenþial
¤ ¤ ¤
datina o cere – îmi bocesc:
întrerupt în linii sau cu voce spartã
între mine ºi-ntre ce-aº fi fost
e o þarã ºtearsã de pe hartã
aº putea sã scriu pânã te naºti
__________________
Beauty is in the eye of the beer holder
|