[Alex Leo Serban]

una din cele mai mature reactii la dosariada, musca, scrisoarea lui liiceanu si isteriile aferente - in 'cotidianul' de azi:

"Licheaua apelata nu se afla in aria de acoperire

„Cred ca e furios pentru ca il pacalise pina si pe el”, imi zice maica-mea. Vorbim despre scrisoarea vitriolanta pe care Gabriel Liiceanu i-a adresat-o Monei Musca in paginile „Cotidianului”. Eu cred altceva. Cred ca Gabriel Liiceanu s-a pacalit singur. Si cred ca furia lui e prost directionata.

Aveam 14 ani cind am citit „Apelul catre lichele“. Trecusera deja sase ani de la Revolutie si textul tot m-a impresionat. A ramas, de-atunci, un mic indreptar moral, un fel de „cele 10 porunci“ ale eticii de tranzitie. „Sa nu fi fost securist“, „sa nu fi fost colaborator“, „sa nu fi fost delator“ au devenit semne ale pedigree-ului de bune moravuri.

Aceasta sumara impartire a romanilor in securisti si oameni de treaba venea, in cazul meu, pe un fond propice. Prin educatie, eram deja speriat cum se cuvine in legatura cu pacatul capital al compromisului si imi imaginam ca o viata exemplara, „departe de orice compromis“, este posibila. Mi se parea de la sine inteles ca, o data ce ti-ai minjit miinile cu cerneala delatiunii, nimeni si nimic nu te mai poate spala in ochii semenilor tai. Si mai firesc mi se parea ca un ins astfel minjit nu are ce sa caute la guvernare. In deceniul care a trecut de atunci am avut ocazia sa-mi revizuiesc aceste pareri. In primul rind, am vazut destui insi compromisi, la un moment sau altul al vietii, si care au ajuns sa guverneze sau sa legifereze. Cel mai bun exemplu e Alexandru Paleologu. Un altul e Corneliu Vadim Tudor. Sint constient ca alaturarea poate ofensa. Dar ea ar trebui sa dea de gindit.

Pentru ca, folosind instrumentul lui Gabriel Liiceanu, nici unul, nici celalalt nu ar fi avut ce sa caute la guvernare. Din perspectiva dihotomiei securisti/oameni-de-treaba, Alexandru Paleologu e totuna cu Corneliu Vadim Tudor, si Mona Musca e totuna cu colonelul Merce. Iar eu refuz sa pun semnul egal intre un oportunist si un ticalos.

Nu cred ca alegerile sint un concurs de morala publica, asa cum crede dl Liiceanu. Guvernarea este mai mult o chestiune de management. Un bun moralist isi va petrece zile in sir peripatetizind despre filosofia drepturilor omului, un bun politician va folosi acelasi timp pentru a promova o lege a libertatii presei.

In cazul Monei Musca, mi s-a parut mereu ca guvernarea a fost un exercitiu corect asumat. Stiu bine la cite proiecte legislative a pus umarul si, cu exceptia episodului ministerial, mi-e greu sa-i reprosez ceva, „ca de la manager la manager“.

Argumentul de azi al lui Gabriel Liiceanu nu ma convinge si ma intreb insa daca Domnia sa crede cu adevarat in beneficiile lustratiei. Daca e sincer convins ca exista o relatie intre lustratie si nivelul de democratie, birocratie sau cresterea PIB. Eu cred ca abia acum incepem sa sesizam enormitatea: o fosta colaboratoare a Securitatii a facut mai mult pentru democratia din Romania decit au facut legiuni intregi de fosti disidenti. Si cred ca Gabriel Liiceanu incepe sa vada si el acest lucru si de aici vin si resentimentul, si tonul scrisnit al scrisorii. Nu speranta i-a fost inselata filosofului: el s-a inselat de unul singur. Dosariada i-a sfisiat perdeaua de autoamagire in care l-a infasurat discursul anticomunist.

Eu m-as bucura sa invatam din aceasta patanie ca o buna competenta politica nu vine la pachet cu un certificat de buna purtare, iar astfel de certificate nu garanteaza priceperea in politichie (ar fi trebuit sa stim deja asta de la experimentul PNT la guvernare).

Sigur ca ar fi fost preferabil ca Mona Musca sa-si asume trecutul imediat dupa ‘90. Dar nu ma pot opri sa nu ma intreb cine era Mona Musca la acea data? Ar fi fost marturisirea ei primita cu aceeasi intelegere ca aceea a lui Alexandru Paleologu? Cunoscindu-i, din publicistica lor, pe iacobinii nostri postrevolutionari, ma tem ca nu. Si ma tem ca mai binele ar fi fost in acest caz dusmanul binelui.

Dosariada abia incepe si mi-a lasat deja un gust foarte amar: sintem atit de trogloditi, incit avem nevoie de o institutie de morala publica (CNSAS) care sa elibereze certificate de pacatosi si mintuiti. Sintem atit de orbi, incit avem nevoie sa vina cineva destept de la televizor sa ne spuna daca mai conteaza acum ca Mona Musca si-a vazut de treaba 16 ani in vreme ce altii au frecat menta sau au facut averi oneroase. Pentru ca propriile repere morale ne sint atit de tulburi, ne abtinem sa judecam singuri si ne bucuram, in gloata, la orice executie, fericiti ca altcineva a judecat in locul nostru.

Dar in spatele acestor streanguri populare rinjesc marii corupti. In spatele dosariadei se ascund falimentele, escrocheriile, delapidarile. Ei, marii corupti, n-au facut politie politica. Ei, noii imbogatiti, nu s-au minjit. Iar daca pina mai ieri erau macar subiect al oprobriului public, astazi va veni CNSAS-ul si le va da tuturor o diploma de buna purtare.

Nu stiu daca lumea fara lichele, asa cum o visa dl Liiceanu, ar fi fost o lume mai buna. Dar stiu ca, de cind ardem lichelele pe rug, aerul a devenit de nerespirat."

Dragos Bucurenci