[silver_boy]

luãri de (o)poziþie


Nicolae Manolescu, critic literar

„Eu gasesc scrisoarea deschisa a lui Gabriel Liiceanu exagerata. Nu ca ar fi vreo problema cu ceea ce sustine el sau cu felul in care doamna Musca s-a comportat in aceasta urita istorie. Problema este ca inainte de a exista un verdict dat de CNSAS mi se par pripite deciziile noastre. Vinovatia Monei Musca este incontestabila, dar ea nu este nici pe departe cea mai vinovata. Sint pusi laolalta oameni care poarta responsabilitati diferite. Lipsesc din discutie adevaratii turnatori si ofiterii de Securitate. I se retrage doamnei Musca sprijinul politic in timp ce Parlamentul e plin de securisti dovediti, ca Ilie Merce. In plus, mi se pare foarte straniu ca in partide importante ca PSD, PRM, PD nu a existat nici un turnator. De parca s-ar fi adunat toti la PNL. E prea ciudat. Noi transformam un lucru necesar ca deconspirarea colaboratorilor intr-o treaba romaneasca, aducem totul in deriziune

Gabriela Adamesteanu, scriitor

„Emisiunea respectiva mi-a lasat o impresie de hartuire si violenta, iar comportamentul Monei Musca nu m-a surprins. Observasem de mult abilitatea cu care navigase intre liderii AC., PAC , CDR, PNL si D.A., fara a se impiedica in razboaiele lor. Demisia de la Ministerul Culturii mi s-a parut nejustificata, la fel ca si popularitatea (datorata si dorintei, infantile, a societatii romanesti de a-si face idoli). Nu aprobam iesirile ei la rampa alaturi de Theodor Stolojan si Valeriu Stoica. Nu inteleg de ce a facut proiectul Legii lustratiei, chiar daca colaborarea ei cu Securitatea se reduce la ce stim acum. Am crescut insa cu oroare de sedinte de demascari si autocritici publice fortate si mi se pare grabita reactia publica, inainte de a se vedea decizia CNSAS si dosarul intreg. Ce sa mai vorbim despre atitea crime politice nepedepsite? Mona Musca va raspunde in fata partidului sau si a electoratului. Pastrind proportiile, «deconspirarea» lui Günter Grass la 78 de ani ne arata ce greu este sa iti asumi trecutul din totalitarism.“

Adrian Cioroianu, istoric

„In mare parte sint de acord cu scrisoarea lui Liiceanu, pentru ca-mi dau seama ca este deceptia unui intelectual fata de o persoana in care avea incredere. Cu cit increderea de altadata e mai mare, cu atit mai dura e manifestarea deceptiei. As tine totusi sa-l incurajez pe Liiceanu in a crede pe mai departe ca nu toata lumea politica a avut de a face cu Securitatea in felul acesta. Pentru mine socul a fost mai mare. Mona Musca a fost una dintre persoanele care m-au convins sa intru in politica. La fel ca Liiceanu, auzisem si eu cam prin septembrie anul trecut de angajamentul ei si ma tot gindeam ca e vorba doar de o rautate. E curios cum toata lumea stia de un an, dar nimanui nu-i venea sa creada. Asta arata inca o data ca in Romania nu poti tine multa vreme un secret.“

Alina Mungiu-Pippidi, politolog

„Pe cit a fost de mare increderea, pe atit de mare e acum dezamagirea. Mi se pare perfect indreptatita atitudinea lui Gabriel Liiceanu. El a intuit foarte bine ca intreaga personalitate politica a Monei Musca se baza pe sinceritate si sigur ca acum ea se prabuseste cu totul. Si nu pentru ca ar fi facut un mare pacat, ci pentru ca a tacut atita vreme. Multi dintre noi vom deveni sceptici de acum inainte. Eu am cunoscut-o pe Mona Musca in 1998. Am facut o emisiune la TVR incercind sa il ajutam pe Ticu Dumitrescu in incercarea lui de a trece arhiva SRI la CNSAS. Se zvonea ca liberalii nu vor vota pentru acest lucru. Am chemat reprezentanti ai tuturor partidelor parlamentare sa discutam Legea Ticu. Atunci a aparut o doamna care mi-a spus: «Sint Mona Musca, l-am adus in emisiune pe domnul Quintus». Era prima data cind o vedeam in viata mea. Domnul Quintus a adormit de trei ori in emisiune, dar cind se trezea era foarte activ: «Arhiva trebuie sa ramina la SRI». Repeta asta cu obstinatie. Asa incit pentru mine deconspirarea asta nu este o maaare surpriza.“

Daniel Vighi, scriitor

„Scrisoarea mi se pare prea dura, cu o formulare prea exaltata, pe un ton excesiv. Nu trebuie sa fie atacata Mona Musca in felul acesta. Sfatul meu este sa se retraga din politica pentru a nu mai fi atacata de astfel de scrisori devastatoare. Am cunoscut-o dupa ’90, cind am fost impreuna la fondarea PAC-ului. Sint suparat pe ea ca prieten, pentru ca am fost apropiati. Ne-a mintit pe toti, ma simt groaznic de inselat si nu pot sa i-o iert. Lui Carol Sebastian am incercat sa-i iau apararea, pentru ca macar noi, prietenii, stiam de povestea lui, chiar daca el n-o facuse publica in presa si aici gresise. Mona Musca ne ia pe toti de prosti cind continua sa afirme ca n-a avut nici un fel de angajament politic. Pacat pentru calitatile ei si talentul real de politician. Orice ar face de acum inainte va parea un sir de ipocrizii nesfirsite. Nu cred sa mai poata iesi din imaginea asta.“

Doina Cornea, disidenta

„Atitudinea domnului Liiceanu mi se pare foarte corecta. Doamna Musca a dat mereu de inteles ca e un om cinstit. Ne-a inselat tuturor sperantele. Nu e de competenta mea sa spun daca a facut politie politica sau nu. Nu cunosc dosarul si nu pot sa-mi dau cu parerea. Greseala Monei Musca este, insa, de ordin moral. In calitate de ministru si de deputat, ea a dat o serie de declaratii pe proprie raspundere cum ca nu a colaborat cu Securitatea. Or, se vede treaba ca a mintit si asta nu e prea placut.“

Mihaela Miroiu, sociolog

„In veghea lui neistovita dupa lichelele abstracte, pe care le soma in 1990 sa ne lase in pace, dupa o lunga cugetare de mai bine de 16 ani, in sfirsit, marele moralist Gabriel Liiceanu, nascut direct din spuma marii si nemaculat de istorie, a nominalizat una. Dar nu una oarecare, ci Licheaua lichelelor. In sfirsit, ciuma din Romania are un nume: Mona Musca. Ce a ramas, sau ce ar vrea moralistii autohtoni sa ramina din aceasta femeie dupa anii de stralucire politica, meritata totusi? Liiceanu ne reveleaza «adevarul», cu un talent metaforic propriu oamenilor de cultura si cu o judecata necrutatoare, proprie moralistului absolut. El se adreseaza «securistei securistilor». Cred ca textul sau ar face sa jubileze armata de inchizitori medievali, dar si armata de inchizitori ai deceniului cinci. Este o executie «ca la carte» in numele purificarii religioase absolute, sau ca la Cursul scurt de istoria PCUS, autor I.V. Stalin, in numele purificarii de clasa, la fel de absolute. De la inaltimea autoritatii sale de intelectual sublim, reuseste sa faca praf orice discernamint etico-politic, inlesnind involuntar (sper) una dintre cele mai mari diversiuni din Romania postcomunista. Pe scurt, Gabriel Liiceanu face praf exact principiul de fond al eticii in politica: cel al responsabilitatii proportionale. Morala absoluta pe care pretinde ca o adopta, cel putin cind ii judeca pe altii, nu are nimic de-a face cu cea specifica vietii publice in societatile democratice moderne. Sint de acord ca Mona Musca a gresit. Dar de aici si pina la proportiile date de micii sau marii inchizitori care fac din ea raul relelor nu este o distanta, ci o prapastie.“

Emil Hurezeanu, director Romania libera

„Este un document moral revoltat si o marturisire intelectuala subiectiva, un text de autor, cu un patetism asumat si, prin toate acestea, un text de referinta din punctul de vedere al atitudinii. Sint de acord cu multe dintre punctele de vedere mentionate de Gabriel Liiceanu, dar mie acum imi lipsesc mai ales textele de lamurire a situatiei, scrise fara minie si ura. E adevarat insa ca presiunea este prea mare pentru a pretinde astfel de texte, care necesita calm si luciditate. Un astfel de material, scris de un om precum Gabriel Liiceanu, fixeaza si clarifica nivelul de perceptie al opiniei publice, pentru ca avem de-a face cu o reactie spontana a unui filosof aflat intr-o pasa revoltata.“

Cristian Tudor Popescu, director Gandul

„E o scrisoare corecta, sint cu totul de acord cu ea, iar asta reiese si din textul pe care l-am publicat la rindul meu in «Gandul» de simbata. Se adreseaza unor persoane avizate moral si intelectual, nu omului simplu. Omul simplu nu citeste «Cotidianul» si nici genul de discurs al lui Liiceanu nu i se adreseaza. Gestul pe care l-a facut Gabriel Liiceanu este nu doar util, ci absolut necesar si face un mare serviciu in peisajul moral al Romaniei. Desi Mona Musca, daca va continua sa aiba acelasi tupeu pe care ni l-a aratat in ultimele zile, s-ar putea sa-si mentina o parte din increderea de care se bucura pina acum. Oamenii care au realizat in mod acut ce face Mona Musca sint putini, iar numarul celor dispusi sa uite si sa ierte nu e deloc neglijabil.“


Cotidianul 16 August 2006