[silver_boy]

Iatã ce spune domnul Boia în "Mitul Democraþiei" apãrutã la Humanitas în 2003 (ºi oferitã la Bookfest cu reducere 50% adik exact 5 RON -50.000 vechi, preþul fix al unei mui de prin 2000...)



"...Nu ar fi corect sã asimilãm democraþia ghilotinei. Între timp majoritatea þãrilor democratice au abolit pedeapsa cu moartea ºi se remarcã tocmai prin respectarea drepturilor omului. Logica ghilotinei meritã totuºi puþinã reflecþie.
Suveranitatea poporului e un principiu abstract, ceva ce nu existã în sine. Poate fi invocatã în toate sensurile, în bine sau în rãu.
Dacã interesul suprem al þãrii o cere nu existã sacrificiu prea mare. Teroarea bolºevicã s-a exercitat în numele poporului. Fascismul ºi nazismul au invocat la rîndul lor poporul. Iar rãzboaiele "democratice" care timp de douã secole au însângerat lumea (incomparabil mai ucigaºe decât rãzboaiele "aristocratice" de altãdatã) ºi-au aflat justificarea în acelaºi principiu înalt, deºi ne-am putea îndoi cã popoarele, sau mãcar o majoritate de bãrbaþi sau femei, ar fi dorit vreodatã asemenea masacre.
Concepþia "monistã" a puterii explicã de ce Revoluþia Francezã a lãsat toate prerogativele politice în Adunare, lãsând celelalte puteri ale statului în umbra acesteia.Între timp a curs ceva apã pe sub podurile Senei ºi sistemele de guvernãmânt s-au succedat în Franþa pentru a ajunge la o sintezã mult mai complexã ºi mai nuanþatã decât mecanica simplã a teoreticienilor de la 1789.
Dar ceva încã supravieþuieºte în filozofia originarã. Organismul politic francez rãmâne integrator ºi suspicios faþã de interesele specifice ale minoritãþilor ºi grupurilor de presiune. Aplicând aceleaºi principii- "suveranitatea poporului" - americanii au construit un sistem foarte diferit. Ei nu porneau de la absolutism pentru a-l reinvesti în Republicã, ci de la o istorie care privilegiase individualismul, grupurile restrânse ºi formele locale de solidaritate ºi acþiune politicã.
Urmare a colonizãrii ºi înaintãrii spre Vest, America era o þarã dispersatã. Ea exprimã unitatea în diversitate: Franþa unitatea pur ºi simplu.
Abordarea francezã e filozoficã, abordarea americanã, pragmaticã.
.... Pãrinþii fondatori ai Statelor Unite au conceput o "balanþã" a puterilor al cãrui scop era tocmai ca o putere sã se opunã celeilalte. Puterea ca obstacol la putere. Ceva de negândit dinspre partea francezã: Cum sã se opunã poporul sie-însuºi? Pare-se cã americanii ºtiau cã nu poporul ci conducãtorii sunt cei care conduc. Interesul poporului este ca aceºtia sã nu se înþeleagã chiar de minune. Relaþiile complexe ºi uneori delicate dintre Casa Albã ºi Congres sunt o constantã a politicii americane. Adesea ele complicã lucrurile , dar cel puþin le þin în echilibru.
În plus grupurile de presiune sunt omniprezente. În Franþa, pare aproape ruºinos sã faci presiune asupra reprezentanþilor poporului. În America, dimpotrivã, conceptul de "lobby" face parte din sistem.
Acest sistem de suveranitate "împãrþitã" permite evident mai multã supleþe decît principiul unei suveranitãþi indivizibile, susceptibilã, în voia interpretãrilor, de cele mai contradictorii materializãri ale "voinþei poporului".
Ceea ce explicã remarcabila continuitate politicã americanã. Cu adaptãrile de rigoare Constituþia de la 1787 a rãmas la locul ei. În acelaºi interval Franþa a cunoscut cinci republici, douã regate ºi douã imperii (fãrã sã mai socotim statul de la Vichy)"