|
Pãreri despre o lansare de carte
Bookfest - Tîrg de Carte 2006. De ce tîrgul nu se mai poate numi simplu, Tîrg de Carte nu prea înþeleg. Bookfest - varianta scurtã a englezescului Book Festival - sunã probabil mai european, mai NATO, deci mult mai bine. Apãrutã în anul 1993, cartea lui Irvine Welsh, Trainspotting, este lansatã acum în limba românã de Editura Polirom. În englezã nu am citit-o încã ºi mãrturisesc cã nu am vãzut nici filmul, ecranizare realizatã de regizorul Danny Boyle în anul 1996. Atît cartea cît ºi filmul se pare cã sînt un must cum s-ar spune acum, dupã cum reiese din cele cîteva vorbe spuse de tinerii prezenþi la eveniment. Venisem hotãrîtã sã cumpãr cartea. Dupã lansare, în ciuda lansãrii, cu greu am mai cumpãrat-o. Urmeazã sã o citesc. La cei 36 de ani ai mei, nu cred cã sînt nici o babã acritã, nici o pudicã ipocritã ºi nici uºor nu mã ºochez. ªi totuºi... lansarea acestei cãrþi m-a ºocat. Pe cei ºase tineri - adevãrate personalitãþi probabil, pe care oricine trebuie sã îi cunoascã ºi sã îi recunoascã, motiv pentru care prezentãrile au lãsat mult de dorit - pare cã cel mai mult i-a impresionat atît cartea, cît ºi filmul numai prin limbajul de argou, extrem de libertin ºi colorat - obscen. Un tînãr, figurã cunoscutã - colaborator constant al gazetei Academia Caþavencu, are sau a avut o emisiune pe nu ºtiu ce post TV, a apãrut pe coperta revistei Timpul liber ºi despre care întîmplãtor ºtiu mai multe din alte surse (de, lumea-i prea micã) - se prezintã, cu o urmã de ironie adresatã nu prea ºtiu cui, ca specialist în droguri. Are un aer sigur de sine, ostentativ. Despre Trainspotting spune cã este o carte eliberatoare. O felicit pe... (traducãtoare - n.a.) fiindcã a pãstrat limbajul original (...). Este eliberator, cred eu, sã poþi citi la fiecare paginã aproape, dar chiar la fiecare paginã cred, cuvintele atît de normale, pe care le voi rosti aici tare ºi pe care vã invit sã le rostiþi ºi voi împreunã cu mine (...); aºadar este normal ºi eliberator sã citeºti în sfîrºit ºi în cãrþi, în româneºte, cuvintele pe care le auzi zilnic peste tot (...). Aceste cuvinte sînt: pu..., pi..., mu... (cu excepþia ultimei propoziþii, citatul probabil cã nu este extrem de fidel, o astfel de cuvîntare fiind greu de reþinut cu exactitate). A urmat apoi, din partea Editurii Polirom un tînãr din al cãrui cuvînt încerc sã redau cît mai exact: Cititorii fideli ai Editurii Polirom ne cunosc: jeg ºi pornografie. Cît mai mult. Trainspotting nu face excepþie. Încercãm sã menþinem ºtacheta cît mai ridicatã. (...) Aºadar jeg ºi pornografie, mu...lor! (Din nou, garantez exactitatea ultimei propoziþii!) Nu atît cuvintele dure spuse tare, la microfon, cu ostentaþie m-au ºocat. Într-adevãr, asta este ce auzim pe stradã la fiecare pas. Dar e oare normal sã le auzim atît de des? ªi în plus, acum nu eram pe stradã, ci la un tîrg de carte. La lansarea unei cãrþi. Nimeni nu cred cã vine la un tîrg de carte, nimeni nu participã la o lansare de carte ca sã fie numit M...t! ªi orice ar spune tinerii vorbitori, nici pe stradã, nici chiar în traficul bucureºtean, unde cred cã agresivitatea verbalã este maximã, nu auzi aºa ceva... La un astfel de eveniment, mãcar la un astfel de eveniment, eu aº lãsa obscenitãþile deoparte. Pur ºi simplu nu este loc pentru ele. Dar în mod evident ceea ce numesc eu obscen, lor - tinerilor lansatori ai Trainspotting-ului - nu li se pare decît normal, firesc, eliberator. Bucuria cu care vorbitorii cãutau privirile celor prezenþi pentru a le arunca în faþã cuvintele obscene a fost mai ºocantã decît cuvintele propriu-zise. Nu ºtiu, dar bãnuiesc cã, dupã ce ºi-au terminat cuvîntarea, se simþeau din nou eliberaþi. Na, cã v-am zis-o! aveau ei aerul cã spun. Probabil cã, pentru "specialistul în droguri" (despre care am aflat între timp cã este autorul unei cãrþi de succes) ºi pentru colegul sãu în ale limbajului dur, "domnul" de la Polirom, a vorbi obscen în public e o dovadã de... de ceva. De curaj? De sinceritate, în contextul în care toþi ceilalþi, care se simt agresaþi de vulgaritate, nu sînt probabil decît niºte ipocriþi? De bãrbãþie? Un alt tînãr, solist într-o formaþie de muzicã, ce mi s-a pãrut uºor jenat de antevorbitorii sãi, îºi încheie cuvîntarea relativ incoerentã, recunoscînd cu sinceritate: ªi de fapt, nu prea ºtiu ce caut eu aici! Dintre cei ºase protagoniºti ai lansãrii de carte, unii au pãrut jenaþi. Faptul cã nu au luat însã nici o atitudine, cã nu au încercat mãcar sã "dreagã" cumva penibilul, i-a pus în aceeaºi oalã cu cei doi. Nu mã gîndesc cã ar fi la fel ca ei, ci cã pur ºi simplu încã nu sînt pregãtiþi sã facã faþã intruºilor în bunul-simþ. Mi-e teamã cã le e ruºine sã fie decenþi; cã, simþindu-se ridicoli dacã nu se alãturã vulgaritãþii, obscenitãþilor ºi proastei creºteri, vor deveni ºi ei la fel. Li se pare poate ºi lor normal ca o lansare de carte sã conste într-un elogiu al obscenitãþii? Oare Trainspotting nu are alte mesaje? Are oare Trainspotting ºi un subiect? Dacã da, oare de ce nu s-a putut vorbi despre acest subiect la lansarea cãrþii? Poate pentru cã "lansatorii" nu au priceput decît cuvintele care le erau familiare...
Alexandra HILLEBRAND - Dilema Veche
|