[Nae]

The Fine Art of Love, by John Irving.

de fapt, m-am dus sa-l vad pentru ca este facut dupa o carte scrisa de Wedekind, one of my fave german writers.
titlul cartii este si Mine Ha-Ha, Über die körperliche Erziehung
der jungen Mädchen.
filmul este despre o scoala de fete. totusi, scoala asta nu este una 'normala', pentru ca fetele nu vin trimise de familie, ci sunt sau de la orfelinat, sau de rapite de la parinti, sau cumparate. si totusi, in scoala asta invata sa devina dame, sa cante, sa danseze, sa citeasca si sa scrie. dar dece asa o investitie?
eh, cama sta incep sa se intrebe trei dintre fete cand ajung la varsta de 17 ani, si cand se pregatesc pentru ultima lor experienta, spectacolul de balet. ce sa intampla dupa asta cu ele, nu se stie.
povestea filmul deci este interesanta, si chiar are potential... totusi, nu cred ca a fost dusa pana la capat. sunt sigur ca Wedekind a pus mai multa sexualitate in spatele cartii, decat Irving in film. si asta se simte.
desi prsonajul principal este clar, o fata dragutica, pana la sfarsitul filmului ea este o nfantoma. filmul nu-i creaza un background, si ea, ca personaj este incredibil de pasiv. tot ce se intampla in jurul ei este inceput de altii, iar ea este 'p-acolo'. singurul moment in care personajul acesta are o actiune clar definita, motivata si b sincera, este in scena de final, cand din frustrare arde scena de balet.
filmul in sine, audio-vizual nu impresioneaza cu nimic. camera este standard, i've seen better, iar actoria si regia nu au momente extraordinare. numai Jacqueline Bisset mai scapa filmul, prin prezenta ei incredibila pe ecran.
ma asteptam la ceva mai dur, mai sentimental si mai complet, dar am vazut numai un film greoi, incet si plictisitor... lumea aceia fascinanta care poate fii o locatie ca scoala asta de fete, nu a fost exploatata deloc, iar starea generala a filmului nu te atinge... vezi o poveste simpla, povestita greu, si foarte lent. 6,1/10

A Cock and a Bull Story, by Michael Winterbottom.

sincer, dupa 'The Road to Guantanamo' am intrat with a weird feeling la vizionarea asta. filmul asta a fost facut scurt inainte de celalalt, si macar am avut speranta ca o sa fie cat de cat mai pe stilul vechi de filme ale lui.
povestea filmul se bazeaza pe o carte a lu Laurence Sterne, "The Life and Opinions of Tristram Shandy, Gentleman.".
n-am citit cartea, si as aca-mie ste greu de explicat. ca incercare de film insa, este reusita...
incepe povestind povestea vietii lui, dar nici nu reuseste sa treaca peste scena nasterii lui, pentru exsta mii si mii de alte cestii de povesit. si as aeste si filmul. incepe ca film, dar devine film in film, si aflam de personajul principal, de cel secundar, de relatia actorului cu assistenta lui, de relatia pe care apoi ea o are cu actorul in rolul secundar, si tot asa... ca la o filmare.
si la fel ca in carte, nici filmul nu ajunge sa treaca peste momentul nasterii protagonistului, desi l-ai vazut, auzit si cunoscut timp de 94 de minute.
ca ideie, chair este frumos. mai ales cand totul este plin de bancuri si umor negru classic britanic.... insa ca film... well, functioneaza pe acest nivel mental, dar in sala, te cam lasa la o parte, si te arunca in toatre directiile, numai nu in aia in care-ai vrea sa ajungi. personajul principal este Steve Coogan, care de fapt, in marea parte a filmul se joaca pe sine, adica pe actorul Steve Coogan... asta deja este o chestie care te irita, dar cand mai si sare din realitate in vise, sau in filme, atunci devine chiar nasol, pentru ca iesi din sala, si nu stii exact ce-ai vazut. stii ca ai ras, stii ca a fost destul de distractiv, si stii ca ai vazut multe chestii pe care le cunosti de la ultimul platou pe care ai lucrat, unde aia nu era, unde aia trebuie schimbata, si unde cineva face nustiuce care nu e chiar bine, dar in rest, well.... ai cam pierdut all the time you sat there and looked at the screen.
bravo lui Winterbottom pentru crearea unui spatiu interesant, o lume in lume, care se uneste numai prin film. timp si spatiu se unesc pe pelicula, dar si in continut si context. bravo lu Steve Coogan, pentru cele trei roluri pe care le joaca, bine.
dar in general filmul m-a lasat rece. poate ca sunt obosit, poate ca sunt intr-o stare nasoala acuma, dar si pentru mi-a dat senzatia ca Winterbottom isi bate joc de mine timp de 94 de minute, pe banii mei... 6/10.

ok... cua sta am ajuns up to date cu filmele... azi mai am un Herzog, si un Almoldovar... maine, ultima zi. keep in touch.