[Nae]

deci, am mai vaxut cate ceva, dar nu prea am timp sa scriu mult. e tarziu.

Knallhart, by Detlev Buck.

uite, un film care ma face sa iau apararea stilului Handheld de filmare. stiu ca mai sus am injurat mult, dar unde nu se potrivea, simplu nu se potrivea. aici, alta poveste.
sigur, felul in care a fost folosita aceasta tehnica aici se deosebeste mult de ce-am vazut ieri. pelicula, incadraturi serioase, si un mesaj puternic.
povestea este cea a unui tanar, care este nevoit sa se mute in Berlin Kreutzberg, venind dintr-un mediu de bogati. asa ca trebuie sa se acomodeze, sa-si faca prieteni dar si inamici, si sa incerce sa-si prinda viata in mana, intr-un fel sau altul.
lucrul frumos in acest film insa nu este plot-ul, ci lumea care este portaitizata in ea. o lume la marginea societatii, o lume cu paradoxuri, o lume violenta. si m-am bucurat ca Detlev Buck a aratat aceasta lume. scenele lungi de violenta la scoala chiar arata ce se intampla acolo, felul in care se vorbeste in film este de acolo, iar problemele, conflictele si frustrarile din acest film se apropie foarte mult de adevar.
dar totusi, desi s-ar putea crede ca stilul cel mai apropiat pentru un film ca asta ar fii un semi-documentar, m-am simtit bine sa gasesc acel stil artistic care cuprinde tot filmul.
nu sunt insa sigur daca ar fii fost asa de important sa impinga filmul in spre drama... dupa parerea mea, nu era nevoie sa povesteasca filmul ca flash-back, ci merita construit linear, crescand. asa, mult a fost deja dezvaluit, si multe s-au pierdut. poate ca se reusea un statement fara flashback, care insa acuma nu este statement, ci numai povestirea unui copil. well, one might call it a confession.
all in all, good job Detlev Buck. restecpa. 8,5/10

Feher tenyer, written and directed by Szabolcs Hajdu.

titlul international este White Palms.
presupun ca cei care au vazut acest film ma inteleg cand spun ca este un film tehnic, silistic si conceptual impecabil. problema de gust intrvine numai atunci, cand povestea nu este pe placul unui public larg... aici, gimastica.
regizorul reuseste sa intre intr-o lume nevazuta, ascunsa, violenta si dureroasa (fizic si psihic), si s-o arate intr-un fel foarte artistic, folosind camera (hand-held again) in cel mai efficient mod imaginabil. el nu incearca sa fie moralist, si chair nu este, dar arata aproape naturalistic suferintele fizice si psihice ale gimnastilor in devenire.
povestea este povestita pe 3 planuri... copilaria, viata de adolescent, si vata de matur... cea principala, si in jurul careia se invart celalalte planuri in forma de flashbackuri impecabil montate este cea de om matur. cu ea si icnepe filmul, si ea poarta de fapt tot plot-ul in spate. flashbackurile ne ajuta numai sa intlegem mai bine protagonistul, care, incercand sa se adapteze intr-un mediu ostil, face gresilele trecutului.
camera este peste tot, in fiecare cadru care arata cat de intamplator se poate, perfecta, fiecare imagine are un mesaj adanc si reflecta starea protagonistului. actorii joaca bine, dar nu extraordinar. montajul insa... well, it's what keeps this movie going.
ultima scena este poate cea mai bine construita scena din vrun film pe care am vazut-o, si asta numai datorita montajului... in ea se uneste prezentul, si doua planuri de trecut, intr-un fel atat de simplu "CUT TO:". fara fade-uri, fara valurele, ci pure and simple editing. dar foarte eficient.
mi-e si greu sa explic dece, si cum vine de asa un montaj simplu poate devenii atat de puternic, dar sa unesti un plan temporal de competitie sportiva, cu un alt plan temporal de spectacol de circ, si apoi cu inca un plan temoral de exercitii fizice este o munca foarte grea. dar nu numai ca ritm functioneaza montajul, ci si pe plan sentimental. adica, in toate trei planuriile temporale exista o crestere, si toate, puse cap la cap si inter-cutted reusesc sa creasca suspansul, si sa te captiveze mult mai puternic pe plan sentimental.
wow. am fost impresionat cat de simplu si care de eficient poti lucra in cinema, reusind sa construiesti un personaj credibil si solid, o legatura sentimentala care sa fie adevarata, si totusi sa pastrezi totul sub o integritate stilistica care sa fie puternic artistica.
charming. refreshing. great. 9,2/10

Legaturi Bolnavicioase, (gandit sa devina film de) Tudor Giurgiu.

parca a fost mai bun la vizionarea asta. a mai insertat doo trei fade-uri la punctele potrivite, a mai taiat din dialog inutil, si a facut monologul mai clar. functioneaza asa, cat de cat.
totusi, m-am plictisit ingrozitor, am injurat foarte mult, si am vrut sa se termine repede. si s-a terminat in 86 de minute. which again, was cool.
m-am bucurat a Giurgiu si-a luat actritele cu el, pentru ca intradevar, ele ii salveaza filmul... cause as a director, nu stiu daca a luat vreo decizie, care sa se vada, si care sa influenteze creatia filmului. dac-ar fii fost mai decis, ar fii iesit un film mai bun. asa... numai cast-ul mai salveaza din el.
totsui prinde la public. cei 10 pusti pe care i-am intrebat dupa vizionare ce parere au, mi-au spus ca le-a placut, ca i-a atins, si ca au nevoie de timp sa prelucreze cele vazute...
hmmmmmm... i hated it again... poate cam dur spus. dar totusi nu mi-a placut.
and why hand-held? please, de ce?
deci, un vinevoitor 5/10

that's it folks, for today. stay tuned, i have 6 movies pland for tomorrow... din care cred ca unu o sa-mi scape din nou. damn. night.