[silver_boy]

Revoluþia lor
Magda Mihãilescu (Gândul 6 iunie)



În decembrie 1989, abia ieºeau din adolescenþã. Tinereþea le-ar fi dat dreptul sã nu târascã dupã ei imaginea rãnilor îndurate de pãrinþii lor, sã intre într-o altã epocã lepãdaþi, asemenea multora, de obsesia istoriei. Cu toate acestea, ºi Cãtãlin Mitulescu, ºi Corneliu Porumboiu au ales, pentru debutul în lungmetraj, subiecte al cãror fundal este revoluþia. Ante ºi post decembrie 1989. Talentul le-ar fi susþinut oricare altã opþiune. Anvergura succeselor anterioare – unul: Palme d’Or pentru scurtmetraj, altul Premiul Cinéfondation, la Cannes – le-ar fi justificat libertatea de a-ºi arunca ochii oriunde în jur, chiar ºi dincolo de zare. Cu toate acestea, þinta lor a fost una ºi aceeaºi: întrebãrile nedesluºite în adolescenþã, rãspunsurile de atâtea ori distorsionate oferite mai târziu de alþii. Nu poate fi o întâmplare cã doi dintre cei mai înzestraþi cineaºti ai generaþiei lor s-au întâlnit, acum, pe acelaºi teren tematic. Opþiunea lor poate ºi ar trebui, de fapt, sã descumpãneascã pe cei tentaþi sã judece din goana trenului o generaþie pragmaticã, perceputã ca una care a întors cu voioºie spatele istoriei, de pe urma cãreia nu ar mai putea avea beneficii. Dupã cum ar trebui sã proiecteze într-o altã luminã noul val al cineaºtilor care, iatã, se pare cã sunt departe de a se împãca, în indiferenþã, cu hegeliana „viclenie a istoriei”. Pelicule despre revoluþie s-au mai fãcut. În primii de dupã ’89 zburau teroriºtii pe ecrane, în cãmeºoaiele lor negre, precum liliecii. Soluþia cea mai facilã era, atunci, sã produci oportuniste „filme de acþiune inspirate din actualitate”, în vechea, nezdruncinata noastrã tradiþie. Cum mi-am petrecut sfârºitul lumii al lui Mitulescu, A fost sau n-a fost (12:08, East of Bucharest) al lui Porumboiu sunt purtate nu numai de un impuls de respingere a minciunii, a bâjbâielilor, a gesticulaþiei de arenã ce însoþesc evocarea evenimentelor de acum 16 ani, ci ºi de reacþia desprinderii de un cinematograf mediocru în pretenþia lui de a face ordine în istorie, de a fi deþinãtorul adevãrului unic. Sunt filmele unei generaþii care, înainte de orice, vrea sã înþeleagã ce s-a întâmplat dar ºi ale unei alte priviri, eliberate de ticurile uniformizãrii. Tocmai de aceea nu seamãnã unul cu altul. Cãtãlin Mitulescu este un artist îngândurat, melancolic, Porumboiu – un hâtru al cãrui umor devastator lasã destul loc amãrãciunii. Unul se situeazã la un capãt al segmentului istoric: presimþirea furtunii. Altul – la polul opus, al unor nedumeriri ºi ambiþii caraghioase ce se tot prelungesc de mai bine de un deceniu. În finalul din Cum mi-am petrecut sfârºitul lumii, vaporul inundat de luminã, la care au visat copiii, se tot îndepãrteazã de þãrmul nostru, ca o himerã. A fost sau n-a fost se încheie cu imaginea unor amãrâte de felinare ce se aprind exact ca ºi acum 16 ani, pâlpâirea lor rãzbãtând cu greu în întunericul uliþelor, la fel ca atunci. Abia acum, pornind de la cele douã filme, atât de diferite, se poate vorbi, cu adevãrat, despre începutul scrierii unui capitol cinematografic în care cei de mâine vor putea gãsi repere ale raporturilor dintre artã ºi istoria trãitã de noi toþi. Fãrã fanfaronadã ºi, nu mai puþin, fãrã gãunoºenia mimãrilor estetizante. O mare ºcoalã de film, cea polonezã, se impunea, dupã rãzboi, preluând din istorie tema destinului tragic al unui popor. Noi am ratat aceastã probã. Sunt semne cã noua generaþie nu vrea sã piardã ºansa înaintãrii compacte. Sã le luãm în seamã la timp, nu doar în zilele de sãrbãtoare.