|
Am fost surprins sã constat cã puþini dintre cei care au adresã de e-mail la yahoo.com ºtiu de unde vine numele portalului, cu toate cã aproape toþi l-au citit, mãcar în copilãrie, pe Jonathan Swift. În ultima sa cãlãtorie, Gulliver ajunge pe o insulã unde caii (Houyhnhnm-ii) sînt fiinþe inteligente ºi raþionale, în timp ce oamenii (yahoo-ii) sînt niºte primitivi, aproape de animalitate, folosiþi ca vite de povarã de cei dintîi. Naratorul este tratat cu suspiciune, avînd în vedere fizicul sãu de yahoo. El însuºi se dezgustã de sine ºi, dimpotrivã, se lasã fascinat de superioritatea rafinatã a houyhnhnm-ilor, cu care, dupã ce le învaþã limba, întreþine colocvii interesante. Aceastã conte philosophique, departe de a se adresa copiilor, satirizeazã starea de lucruri din Anglia începutului de secol XVIII ºi, în general, din Europa cea nejustificat de orgolioasã. Denumirea motorului de cãutare, apoi a portalului, nu are sens în afara semnului de exclamare: Yahoo! În intenþia proprietarilor acestei mãrci înregistrate, numele semnificã ordinul dat unui inferior de a aduce degrabã ceea ce superiorul sãu doreºte sã aibã. Spre deosebire de yahoo-ii lui Swift, care asudau cãrînd materiale ºi trãgînd sãnii pe uscat, în care se lãfãiau caii bãtrîni, yahoo-ul virtual aduce, la cerere, informaþie, cunoaºtere sau distracþie de pe tot întinsul web-ului. Acesta din urmã aparþine deci yahoo-ilor, care-l parcurg în lung ºi-n lat, strîngînd de toate, bune ºi rele, cu bulimie ºi fãrã discernãmînt.
Swift ne povesteºte, prin intermediul lui Gulliver, cã houyhnhnm-ii, nemulþumiþi de prestaþiile yahoo-ilor, ºi-au pus chiar problema exterminãrii acestora. Murdari ºi mincinoºi, nici mãcar nu erau eficienþi, deoarece preþuiau cantitatea ºi nu ºtiau sã distingã calitatea. Fãrã ei, houyhnhnm-ii se puteau descurca mai bine. În mod asemãnãtor gîndesc cei care, de la un timp, vor sã reinventeze spaþiul virtual. Pînã nu de mult, acesta era doar un depozit de bric-�*-brac, din care yahoo-ii software aduceau cantitãþi imense, rãmînînd utilizatorilor houyhnhnm-i sarcina dificilã de a scormoni în grãmadã, pentru a gãsi ceea ce merita pãstrat. Web 2.0 este proiectul unui spaþiu virtual curat, lipsit de situri parazitare, nesemnificative, inutile. Sistemul Web 1.0, adicã cel pe care-l cunoaºtem, era adaptat nevoilor unor yahoo-i, care vor sã strîngã cît mai mult ºi sã dea cît mai puþin. Conexiunea asimetricã permitea transferul cu mare vitezã al informaþiei de la servere cãtre utilizator ºi, dimpotrivã, un debit mult mai mic al transferului invers, de la utilizatorul individual cãtre comunitãþile virtuale. Motoarele de cãutare, la rîndul lor, erau apreciate dupã volumul ofertei, nu dupã relevanþa ei. Instrumentele noi, oferite de Google (ordonarea rezultatelor dupã relevanþã, de exemplu) schimbã modul în care considerãm informaþia, de la percepþia de tip yahoo la cea de tip houyhnhnm. Sistemul BitTorrent dã posibilitatea unei conexiuni simetrice, în care viteza sã fie egalã, în ambele sensuri. Paradigma celui de-al doilea web este interacþiunea, ciberspaþiul nemaifiind doar un mediu de transmitere sau de imersiune, ci un sistem de cooperare. De aceea, o denumire alternativã a lui este "sistem de operare Internet". Exemplarã, ca realizare bazatã pe aceastã paradigmã, este enciclopedia Wikipedia. Întreprinderile din noua economie sînt extrem de sensibile la aceastã schimbare, ele încurajînd colaborarea online, atît pe Intranet-ul firmei, cît ºi pe Web 2.0, fãcînd astfel sã se creeze valoare, iar aceasta sã iradieze în spaþiul ciber-social al comunitãþilor virtuale. Colaborarea prin Web 2.0 presupune renunþarea la locvacitatea redundantã ºi debutonatã care caracteriza comunicarea virtualã de pînã mai ieri. Cibernauþii, pentru a continua sã reziste ºi sã stîrneascã atenþie în noile circumstanþe, trebuie sã-ºi însuºeascã felul de a fi al houyhnhnm-ilor. În conversaþiile lor, ne spune Gulliver, nu se menþiona nimic care sã nu fi fost folositor, exprimat în cuvinte puþine ºi pline de miez. Schimbul de idei se supunea regulilor decenþei, dar evita adresarea ceremonioasã. Oricine contribuia la discuþie o fãcea spre a se împlini pe sine ºi spre a-i mulþumi pe ceilalþi. Nu erau întreruperi, nici plictisealã; nu era înfierbîntare, nici indiferenþã.
Mulþi deplîng faptul cã cei dornici sã contribuie la realizarea proiectelor prin cooperare virtualã sînt prea puþini în raport cu numãrul celor care beneficiazã de pe urma acestor proiecte. De fapt, nu avem motive sã credem cã o colectivitate de mediocritãþi ar lucra mai bine decît un grup mic de avizaþi. Web 2.0 este democratic, dar minoritar, în timp ce precedentul lui era doar gregar. Houyhnhnm-ii înºiºi, de altfel, aveau grijã sã nu se înmulþeascã peste mãsurã, pentru a-ºi pãstra standardele de calitate. Decizia care urmeazã deliberãrilor în grupuri mici nu este privitã ca un decret ci, dacã ar fi sã utilizãm limbajul houyhnhnm-ilor, ca un hnhloayn, adicã, aºa cum ne traduce Gulliver, ca un îndemn. Fiinþa raþionalã nu trebuie constrînsã, ci convinsã, deoarece nici un cibernaut evoluat nu se va opune unei idei raþionale din orgoliu, din lãcomie sau din pasiune, fãrã a-ºi pierde calitatea de houyhnhnm ºi a risca sã fie privit cu dezgust, ca un simplu yahoo.
Adrian MIHALACHE
|