[silver_boy]

"Existenþa noastrã în civilizaþie include aproape a priori ameninþarea cã nu ne vom putea desãvârºi în aceastã viaþã care ne-a fost datã. Fiecare viaþã socializatã trãieºte cu intuiþia cã nu va reuºi sã ajungã la un sfârºit cu energiile, cu timpul, cu voinþa ºi cu dorinþele sale. Viaþa creeazã deci un rest- un uriaº ºi arzãtor "încã- nu", care are nevoie de tot mai mult timp ºi viitor decât îi este dat sã aibã fiecare dintre noi.
Visurile îl poartã pe om peste sine, iar el moare împotrivindu-se neputinþei sale.De aceea, istoria civilizaþiilor înalte vibreazã de nenumãrate ºi nemãsurate strigãte de "nu încã" - un "NU" adresat morþii, rostit de un milion de glasuri, nereprezentând suflul vieþii aflate în clocot, ci o violentã înãbuºirea a unei vãpãi, care în altã situaþie nu ar fi ars niciodatã cu o asemenea putere, aceea a unei libertãþi vitale.
De atunci, viaþa devitalizatã, îndiguitã în societãþi militarizate sau structuratã pe clase, îºi cloceºte la nesfârºit compensaþiile, proiectându-le fie într-o viaþã ulterioarã aºa cum crede conºtiinþa hindusã, fie într-o existenþã cereascã aºa cum considerã creºtinismul sau islamul sã vizualizeze, pentru consumul credincioºilor sãi, visurile alienate de viaþã.
În esenþã, religia nu e un opiu al poporului, ci amintirea faptului cã în noi existã mai multã viaþã decît va putea ea sã trãiascã.
Funcþia religiei reprezintã un travaliu asupra corpurilor devitalizate, cãrora nu le poate fi cu totul extirpatã intuiþia cã în ele existã surse mult mai profunde ale vieþii, ale puterii, ale plãcerii, ale enigmei ºi ale beþiei decât ne lasã cotidianul sã credem.
Acest lucru acordã religiilor rolul lor dublu în cadrul societãþilor:
ele pot servi sporirii legitimãrii, precum ºi oprimãrii, dar pot ajuta ºi la îndepãrtarea spaimei, deschizând indivizilor calea cãtre o mai mare creativitate ºi putere de rezistenþã.
De aceea, dupã caz, religia poate fi atât un instrument al stãpânirii cât ºi nucleul rezistenþei împotriva stãpânirii,atât mediu al represiunii, cât ºi al emancipãrii: instrument al devitalizãrii sau teorie a revitalizãrii." (P. Sloterdijk- Critica Raþiunii Cinice)
Personal, problema existenþei or a inexistenþei lui Dumnezeu, pusã în termeni rigizi, de facto, mi se pare o tâmpenie. Nu ºi problematizarea ei.
Ce-mi place la agnosticism e cã îl percep ca pe o "teorie" cu bun simþ.
Deismul dogmatic or ateismul acerb, vorba lui Nietzsche, "imi put".
Pot gãsii lucruri frumoase în fiecare din ele, dar mie, unul, imi plac spaþiile largi ºi n-am fantezii în cãmarã (chiar dacã spaþiul ãla e burduºit cu "merinde") coz am o religiozitate outdoor -)))
Nu neg ºi nu coº cã, la un moment dat, când mã voi simþii cu adevãrat devitalizat apropo de ideile lui Sloterdijk, voi opta "pentru Dumnezeu."
ªi-l voi numi, maybe, "Dumnezeul Pragmatic" aºa cum James ºi Pierce îºi numeau "adevãrul"