|
Simplu:
Acele filme nu erau CUMPARATE. Erau cópii-pirat, trase când filmele veneau în trecere pe la noi, ca sä vadä distribuitorii dacä le achizitionäm sau nu. De obicei, trägeau cópii-pirat dupä tot ce voiau sä pästreze - adesea, pe alb-negru ("James Bond"-urile, de pildä). Nu era o ilegalitate, pentru cä acele cópii (nesubtitrate, de regulä) nu se comercializau - se proiectau foarte rar, gratuit, în säli cu audientä restrânsä (A.C.I.N., Uniunea Scriitorilor, Casa Scânteii, I.A.T.C., unele cinecluburi... rareori, mai ajungeau si la Cinematecä).
Nu exista un "fond secret" sau "special" propriu-zis, ci niste DISPOZITII. Conform ästora, ori de câte ori se cereau filme pentru vizionäri, lista trebuia sä fie aprobatä de diversi tovaräsi. Evident, äia täiau de pe listä tot ce era pus la index, läsau doar ce era voie, si dädeau cu subsemnatul: "Se aprobä..."
Odatä, Tudor Caranfil a cerut o listä cu vreo treizeci de filme românesti, pentru redactia lui din T.V.R., si a strecurat printre ele si "Nasul". Politrucii n-au observat, au aprobat lista în bloc, si-au reusit salariatii din televiziune sä vadä si ei "The Godfather"!
Cam asa mergeau lucrurile pe-atunci...
|