[tailgunner]

In fine am vazut si eu "Legaturile", si cum n-am citit topicul inainte s-ar putea sa repet lucruri spuse de altii, pentru care-mi cer scuze (am citit cronica scurta a lui pittbull si pagina de fata).
Pittbull spune ca filmul se vede cu placere. In ce ma priveste, mi s-a parut ca-i un film care nu te lasa sa gusti placerile pe care le ofera. Cum incepe cite-o scena reusita, cum, paf, cite-un "cringing moment", ca si cum cineva ar zgira o tabla cu creta. Hopa mitica. Cele mai multe asemenea momente sind din vina scenariului, pentru ca:
1. voice-overul e neindeminatic, si da senzatia ca a fost periat de multe ori in incercarea, din ce in ce mai descurajata, de-a gasi un echilibru intre cinematic si literaturizarea mediocra a Ceciliei Stefanescu (Ne placea sa colindam aiurea prin cartierul ala cu balcoane cojite, etc. Inca nu-i spusesem cit de mult o iubesc. Mai precis nici eu nu stiam. . .bla bla)
2. dialogul e adesea prabusit in replici evidente (luam hirtiile astea de aici si le punem dincolo), de nonsensuri (Kiki: de ce n-ati luat liftul; Tatal lui Alex: pentru ca nu merge; Kiki: da, liftul e in revizie), de absurditati (hirtiile astea o sa va umple de furnici :? ). Asta e un simptom al unui neajuns mai general al scenariului: vrea sa dea impresia ca oamenii vorbesc firesc, dar se simte (vede), cel putin pentru cineva cu o ureche cit de cit exersata, ca de fapt o literata cu niscaiva talent se straduieste sa mimeze vorbirea comuna. In plus peste tot filmul cade o aversa de "hai"-uri mai dihai decit la Oana Zavoranu.
3. mai grav, e ca nici unul dintre personajele principale nu trece de stadiul de ebosa, si prin urmare, povestea lor esueaza in incercarea de-a te implica in ea. Ni se spune ca Alex e speciala, dar nimic din restul fimului nu se oboseste sa adune ceva in spatele acestei afirmatii (Alex nu pare deloc deosebita de zecile de fatuce care fac Literele), si contrastul dintre ingenua provinciala si bucuresteanca trendy (dar ne-sofisticata) e scolaresc. Toata treaba cu initierea safica e escamotata, dar nici "povestea de dragoste" pe care atita au patinat regizorul si actorii in interviuri nu atinge intensitati.
4. Cind se incearca cu degetul intensitatea intimitatii (in crisma rurala si apoi pe terenul de fotbal), filmul cade in momentele sale cele mai penibile, in care scenarista absolventa de filo nu se rabda sa nu-si prezinte conspectele de la literatura franceza, intr-un moment de o "intertextualitate" atit de jenanta si de heavy-handed incit e absolut ridicol. O replica a lui Kiki rasuna semnificativ pentru tot filmul: dragostea nu are sanse daca autorul nu crede in ea, si, as adauga, daca o umple cu o recuzita verbioasa, abia abia salvata de sinii frumosi ai Alexandrei.
5. Scenele importante pentru tensiunea povestii se fisiie (prinzul cu familia lui kiki, cum bine remarca pitbull), dar si confruntarea de la Pietrosita e ciuntita, iar scena de final dintre cele doua te face sa-ti dai ochii peste cap si sa spui: daca mai zice o data "am avut niste probleme"...

S-a tot vorbit prin cronici de imaginea frumoasa, si frumoasa e, dar mi se pare ca e lucrata pe cadru, ca si cum regizorului si-ar fi spus asta e un cadru frumos si asta e un cadru frumos (cel din barul in care cele doua sint filmate in fundul incaperii, reflectate intr-o oglinda cu rama colorata, cele din casa semi-delabrata in care se muta Alexandra, etc). Aceasta calofilie sacadata nu e adesea ajutata de montaj, si tot adesea montajul strica si muzica (bucati muzicale incep intr-o scena, se potrivesc, dar se continua intr-alta in care nu se mai potrivesc, muzica se pierde astfel si nu puncteaza ca lumea ce e de punctat).