[silver_boy]

Note berlineze
(dilema - nr.117: 21-27 aprilie)



Un studiu britanic asupra inteligenþei europene a produs în Germania mici (prudente) accese de mîndrie naþionalã. Plasat în vîrful ierarhiei, cu un IQ egalat doar de olandezi, poporul german e, comparativ, poporul european cel mai inteligent (cota 107). Foarte aproape, la cota 106, se aflã polonezii. La extrema cealaltã a vioiciunii mentale (cota 89) adastã, melancolic, sîrbii. Poziþia penultimã e ocupatã de turci (cota 90), iar noi, ei bine, noi, noi românii, stãm pe poziþia antepenultimã (cota 94), la egalitate cu bulgarii ºi, slavã Domnului, cu francezii. Scara inteligenþei continentale oferã, de altfel, ºi alte surprize. Suedezii sînt mult mai rãsãriþi decît danezii, finlandezii sînt mai bine situaþi decît irlandezii, ungurii ºi cehii sînt sub nivelul austriecilor ºi elveþienilor. Englezii sînt mai puþin inteligenþi decît italienii, dar mult peste spanioli ºi ruºi. Pe scurt, clasificarea domnului Richard Lynn de la Universitatea din Ulster e, pe mai toate palierele ei, iritantã. De fapt, cu excepþia nemþilor, toþi ceilalþi europeni pot avea motive de nemulþumire. Oricum, e limpede cã, dacã Europa se va întregi incluzînd, alãturi de români ºi bulgari, pe turci ºi pe sîrbi, ceea ce va rezulta va fi o Europã mai toantã. Siegfried Lehrl de la Universitatea din Erlangen încearcã, modest, sã relativizeze lucrurile. Cota nemþilor ar fi cãzut, în ultimul timp, de la 107 la 102. Explicaþia? Abuzul telefoniei mobile ºi, în general, al formelor rapide de comunicare (SMS, e-mail), modificarea deprinderilor alimentare (de pildã, dispariþia galopantã a micului dejun, de naturã sã încetineascã demarajul matinal al creierului), dereglarea echilibrului lichidelor în organism (dupã ce pierzi, la saunã, un litru de transpiraþie eºti mai prost...). Nu am acces la detaliul acestor cercetãri ºi nu ºtiu, prin urmare, cum se fac mãsurãtorile, cum se recolteazã informaþia ºi, mai ales, cu ce definiþie a inteligenþei se lucreazã (ca sã se poatã spune, de pildã, cã orãºenii sînt mai inteligenþi decît þãranii). În ce mã priveºte, ºtiu pertinamente cã înclin sã ratez orice test de dexteritate mentalã. Dinaintea unei grile de laborator, cu întrebãri standard ºi fine nuanþe psihologice, toate resursele mele de prostie, de inadecvare ºi blocaj se mobilizeazã instantaneu ºi produc o adevãratã catastrofã statisticã. Dincolo
. de toate astea, mã contrariazã faptul însuºi cã asemenea cercetãri au loc. Care e rostul lor? Ce vrem, de fapt, sã aflãm? Simplã curiozitate ºtiinþificã? Dar ce ne poate spune, despre realitate, o astfel de ºtiinþã? Pregãtim cumva o tehnologie care sã amelioreze IQ-ul universal? Vor exista tratamente speciale, "la bãi", în urma cãrora ne vom întoarce acasã mai sprinþari? Bulã reamenajat ca Einstein, pe bazã de dietã ºi pilule? De mirare e ºi împrejurarea cã, într-o epocã atît de sensibilã la discriminare ºi atît de militant multiculturalã, nimeni nu se scandalizeazã de concluziile subiacente ale acestei (bãnuiesc foarte costisitoare) cercetãri. Europa se împarte brusc în categorii ofensatoare: existã popoare nãtîngi ºi popoare genialoide, existã naþiuni "macre", de calitate superioarã, ºi naþiuni de calitatea a doua ºi a treia - mai potrivite pentru tocãturã. Nu sunã niþeluº a Mengele? Poate un om inteligent sã gîndeascã în asemenea termeni? Poate. E o dovadã cã ºi naþiunile hiperdotate îºi au proºtii lor. ªi dacã e aºa, avem ºi noi o ºansã: poate cã, din cînd în cînd, nasc ºi la Moldova (adicã la cota 94) oameni. Cã nu ei guverneazã întotdeauna, cã nu ei ne reprezintã acolo unde se fac "mãsurãtori" deºtepte, cã nu de ei þin cont "instinctele" naþionale, asta e altã poveste. Aproape de nepovestit.

Ideologiile au, mereu, succes. Dacã un regizor de film vrea sã cîºtige bani cu un horror de mîna a doua, el poate face un horror pur ºi simplu: o familie simpaticã se rãtãceºte în deºert ºi e hãituitã ºi mãcelãritã de cîþiva monºtri misterioºi, cu chipuri terifiante ºi apetituri canibale. Dacã însã regizorul vrea, totodatã, sã-ºi salveze faþa, sã treacã în categoria vandabilã a "criticilor societãþii", el va adãuga carnagiului brutal un "mesaj": monºtrii sînt rezultatul unor experimente militare secrete, finanþate de guvernul american. Violenþa kitsch devine astfel o dramã a iradierii ºi o demascare a iresponsabilitãþii capitaliste. Asta nu schimbã cu nimic imbecilitatea sîngeroasã a spectacolului. Îi adaugã însã un "nu ºtiu ce" nobil, umanist, militant, mai aproape de "artã", de lumea bunã ºi, cine ºtie, de vreun Oscar corect politic, dintre cele distribuite atît de generos în anii din urmã.

Andrei PLEªU