Originally Posted by Alex Leo Serban:
Re, re: deci, deci:
(Mamä, ce misto devine discutia asta!
)
Originally Posted by Alex Leo Serban:
o data ce-ti pui probl. ac. limite - si, daca nu esti idiot, nu se poate sa nu ti le pui, mai exact: CE ar fi dincolo de ele... -, teoria mea este: ar putea fi orice! vorbind dspr necunoscut, ce mi se pare induiosator este sa crezi k este ce spune sf. scriptura, sau popa din biserica, sau whatever. what if it's smth totally different?? ce ma poate face pe mine sa cred k e cum spune popa? (vorba vine) evident, credinta ; |
Päi tocmai asta e: it IS smth totally different, si în acelasi timp, it IS exactly what he says! Tocmai asta-i frumusetea, ästa-i marele paradox! Pentru cä (precum ai spus),
ar putea fi orice - si, (cum spui mai jos)
zona conjecturilor este - practic - nelimitatä. Ca atare, între "different" si "the same" nu mai e o contradictie, ci identitatea pe care o permite infinitul. Totul e sä ajungi la capacitatea intelectualä de a percepe în mod rational si lucid (nu naiv, nu automat, nu inconstient, nu ca pe un biet joculet al mintii) acest paradox. Cum spuneai mai sus, credinta e cea care te ajutä sä crezi "cä e cum spune popa" - la modul
necesar, dar
nu absolut. Pentru "cei säraci cu duhul", credinta e "scurtätura". Pentru cei putin mai bogati cu duhul, e un catalizator si un fortifiant al procesului de gândire, simtire si cunoastere.
Originally Posted by Alex Leo Serban:
|
dar, daca nu crezi, si-ti pui totusi astfel de probl. (din motivele de mai sus), cred k zona conjecturilor este - practic - nelimitata. un agnostic, deci, este cel care nu exclude 'ipoteza dzeu', dar care e de parere k, rational vorbind, ea nu poate fi cunoscuta; nu poate fi 'cunoscuta' decit i-rational, k sa zic asa: afectiv, emotional etc. intrebarea este: poti parcurge - emotional - diastanta (infinita) pina la dzeu? misticii cred(eau) k da. eu, care nu sint mistic, cred k nu.
|
Iar eu, care nu sunt mistic, dar cred si în misticism, cred la rândul meu cä da; adicä, în primul rând pe calea misticä - dar si pe calea cognitiv-emotionalä (sau rational-afectivä, sau lucid-sentimentalä) laicä.
Originally Posted by Alex Leo Serban:
si, kiar daca s-ar putea, nu as fi sigur k ma apropii de dzeu - si nu cad victima unei inkipuiri pioase, cauzate de post prelungit (dieta precara), penitente corporale samd  |
Cred cä pot spune cu destulä sigurantä: o combinatie echilibratä de inteligentä, culturä, informare, experientä de viatä si exercitiu de gândire, poate asigura puterea de discernämânt necesarä pentru a deosebi subiectivul de obiectiv.
Nu cred în excesele penitentelor corporale; în post, da.
Originally Posted by Alex Leo Serban:
|
2. de ce 'surprize neplacute' (pt bietii necredinciosi)? ar fi - dimpotriva! - cit se poate de placut sa constati k exista 'after life', nu? iar surpriza neplacuta ar fi pt credinciosii care constata k... nu e nimic! nu?
|
Päi tocmai asta e: acceptând ipoteza cä existä, o datä ce ajunge acolo, necredinciosul se confruntä cu o formä foarte nepläcutä a
au del�*-ului - spre care el singur si-a ales calea, anterior, prin necredinta lui. Se pomeneste fatä-n fatä cu un întreg pachet de probleme cognitive grele - si-si spune cam asa: "Bäi, da' STIAM TOATE ASTEA încä dinainte! Uite, acum as fi putut sta cu vreo cinci niveluri mai sus, si mä ocupam de altele, mai interesante - si când colo, uite-mä retrogradat la clasa întâi, unde iar desenez pe caiet bastonase si cârlige! Am fost un fraier!"
Originally Posted by Alex Leo Serban:
|
3. da, koestler rulz! desi eu, recunosc, n-am citit decit 'darkness at noon' ('le zero et l'infini' pt francofoni...) care o o carte geniala & obligatorie (mai ales pt niste post-comunisti k noi)!
|
"Darkness..." (pe care, da, initial am citit-o ca
«Le zéro...») = una din marile mele iubiri, dupä care încä mai visez sä fac un spectacol de teatru. La douäsunu de ani, un unchi bätrân si misto mi-a dat cu ea-n cap: "Citeste-o, cä te bat!". Eu i-am pus-o pe masä lu' fi-miu când avea paispe ani, si el, peste câteva zile: "Bäää...! :? " (Adicä un fel de "wow" mai sobru.)
Päi, moncher, dacä si noi si voi stim cä Arthuricä rulz, ce-ar fi un tzup la
"The Roots of Coincidence", la
"The Yogi and the Commissioner", si la altele? Mmm...?
Apropo de toate cele de mai sus, prima parte, cu cunoasterea infinitä si cât si cum. Personal, am urmätoarea senzatie:
Cât mai mult, pe una dintre cäile drepte (care sunt nenumärate - printre si mai nenumäratele cäi rätäcite). Totul e s-o gäsesti pe una dintre alea drepte, si s-o urmezi consecvent. Mi se pare un exercitiu fascinant - si chiar obligatoriu, pentru cine e constient de propria lui putere de cunoastere. Dupä care, tot mergi si mergi înainte, tot descoperi, si nu se mai terminä, si stii cä niciodatä nu vei ajunge la absolut, si te bucuri, pentru cä asta-nseamnä cä niciodatä nu se va termina nici fascinanta aventurä.
Cum ar fi sä-ti placä frisca, sau ciocolata, sau nectarul (sau, de ce nu, femeile, bärbatii, sexul în general, ori banii, ori vinul, ori... orice), si sä gäsesti un sac din care de ce te-nfrupti, de-aia se face tot mai mare si mai adânc? Si - bonus! - nu te mai saturi, nu te-mbeti, nu ti se-apleacä, ba chiar îti pace tot mai mult, si-ti face tot mai mult bine!
Eu zic cä meritä.