re: deci:
1. si mie agnosticismul mi se pare - cum spui tu - o f onesta admitere a limitelor (umane); DAR: o data ce-ti pui probl. ac. limite - si, daca nu esti idiot, nu se poate sa nu ti le pui, mai exact: CE ar fi dincolo de ele... -, teoria mea este:
ar putea fi orice! vorbind dspr
necunoscut, ce mi se pare induiosator este sa crezi k este ce spune sf. scriptura, sau popa din biserica, sau whatever. what if it's smth totally different?? ce ma poate face pe mine sa cred k e cum spune popa? (vorba vine) evident, credinta
; dar, daca nu crezi, si-ti pui totusi astfel de probl. (din motivele de mai sus), cred k zona conjecturilor este - practic - nelimitata. un agnostic, deci, este cel care
nu exclude 'ipoteza dzeu', dar care e de parere k, rational vorbind, ea nu poate fi cunoscuta; nu poate fi 'cunoscuta' decit i-rational, k sa zic asa: afectiv, emotional etc. intrebarea este: poti parcurge - emotional - diastanta (infinita) pina la dzeu? misticii cred(eau) k da. eu, care nu sint mistic, cred k nu. si, kiar daca s-ar putea, nu as fi sigur k ma apropii de dzeu - si nu cad victima unei inkipuiri pioase, cauzate de post prelungit (dieta precara), penitente corporale samd
2. de ce 'surprize neplacute' (pt bietii necredinciosi)? ar fi - dimpotriva! - cit se poate de placut sa constati k exista 'after life', nu? iar surpriza neplacuta ar fi pt credinciosii care constata k... nu e nimic! nu?
3. da, koestler rulz! desi eu, recunosc, n-am citit decit 'darkness at noon' ('le zero et l'infini' pt francofoni...) care o o carte geniala & obligatorie (mai ales pt niste post-comunisti k noi)!