credinta este pt cei care simt prea mult (fortunately, i'm no part of
that bunch!). nu poate fi un 'numitor comun' al relatiilor interumane (interetnice, interreligioase etc) pt k sentimentele nu pot fi
acel ciment, fara riscul k or sa se skimbe the next minute... (dupa cum se si observa)
de ac. nu poti baza o natiune pe credinta in (oricare) dzeu, un stat teocratic e o contradictie in termeni, iar bisericile nu ar trebui sa se ocupe decit de sfera privata a.s.o.
singurul liant universal valabil este ratiunea. (cum ar zice pitbull, 'matematica'
). acolo, 1 = 1 = 2, there's no reasoning (!) with that. cu alte cuvinte, numai laicitatea poate functiona k un ciment, in vreme ce credintele - prin natura lor, multiple & cu tendinta (fireasca) de a se impune in dauna altora, prin prozelitism sau cruciade... - sint a disruptive element.
iar faptul k
si ratiunea a dat gresh, mai ales dupa 1789, nu arata decit un lucru: k natura umana e imperfecta, fiind dominata de sentimente si nu de ratiune.
toate devierile & deformarile & dezastrele atribuite 'ratiunii' - in sec. 20 - sint opera pulsiunilor
irationale, justificate - ulterior - 'rational'... dar nu e decit un alibi: pornirea tuturor ac. deraieri are originea in sentimente & in credinte oarbe!