am scris si eu o chestie si ma gandeam sa o postez sa aflu parerea voastra
deci:
Bolnavicios= la figurat- care este atras irezistibil spre viciu, spre lucruri anormale sau exagerate
Filmul de debut al lui Tudor Giurgiu, “Legaturi bolnavicioase”, se vrea a fi un film despre o iubire tabu in Romania sec. XXI. Alex (Ioana Barbu) si Kiki (Maria Popistasu) sunt doua tinere studente la Litere care, dincolo de o relatie fireasca de prietenie (platonica), nutresc una fata de cealalta sentimente care de care mai pasionale, de care nici nu se rusineaza, dar nici prea mandre nu sunt. De cealalta parte a baricadei este Sandu (Tudor Chirila), fratele lui Kiki, care nici el nu are sentimente tocmai “crestine” pentru sora sa. De aici pleaca intreaga poveste: Kiki vrea cu Alex (si da, Alex e nume de fata), dar Sandu isi arata coltii, Alex vrea cu Kiki, dar intregul “univers” e impotriva ei, de la fratele cel gelos al “iubitei” si pana la parintii cei simpli, dar intelepti ai protagonistei, iar Sandu..ei bine, si Sandu ar vrea-o pe Kiki, dar nu vom afla niciodata ce a obtinut sau a ratat, din cauza lipsei de nuante si intelesuri care, din pacate, dau nastere la alte lipsuri. Noroc ca regizorul a avut grija sa “presara” si nume precum Mircea Diaconu, Catalina Murgea, Tora Vasilescu care, desi in roluri secundare, reusesc sa imprime filmului, mai mult prin prestatie decat prin simpla interpretare a rolurilor, un iz de naturalete imbinata cu profesionalism, specifica numai marilor actori.
Filmul este realizat dupa cartea Ceciliei Stefanescu, care este si co-scenarista, alaturi de Razvan Radulescu. S-ar zice ca, avand in vedere faptul ca este o poveste romantica, intre tineri, pentru tineri, relatiile dintre personaje ar trebui sa fie foarte vii, dinamice, iar filmul sa poata reda vizual tot ce nu a reusit cartea facand apel la imaginatie. Ei bine, nu! Daca obiectul scris incita, provoaca, te face sa simti si sa te implici, corespondentul sau vizual iti induce o stare pasiva de detasare, lipsita de orice profunzime si interpretare: ce vezi, aia e! Nu e nimic in spatele unei vorbe, unei priviri, unei discutii. E poate, mult mai simplu: nu exista riscul de a te incurca, de a nu intelege ceva, de a pierde firul povestii, de a personaliza. E o poveste in linie dreapta, ce pleaca din punctul A pentru a ajunge la momentul “t” in punctul B. Fara devieri, fara oprelisti. Finalul este lin, candid, ca o noapte de vara intr-un sat in care nu se intampla niciodata nimic. Pleci din sala de cinema impacat, cu sentimentul ca ai asistat (martor pasiv) la o poveste fireasca, banala, poate prea banala. Caci “Legaturi bolnavicioase” nu este o poveste despre lesbiene, sau despre incest, subiect care poate ar intriga si ar starni curiozitatea. Daca v-ati gandit cumva la asa ceva, mai bine stati acasa sau alegeti un alt film Pentru a fi asa ceva, ar fi trebuit sa recurga la unelte psihologice mult mai avansate prin profunzime. Deci, nu: nu veti intelege nici de ce Kiki nu poate avea pana la urma o relatie totala cu Alex, dupa principiul “dragostea trece peste orice bariere”, nici daca in esenta exista ceva intre cei doi frati si cum se concretizeaza acel “ceva”, nici daca cele doua fete se iubesc sau doar se joaca, incercand sa isi gaseasca identitatea. Nu veti primi raspunsuri la niciuna din aceste intrebari. Ceea ce veti descoperi va fi doar o poveste deloc convingatoare de (cum ar fi daca ar fi) iubire, lineara si superficiala, intre doi oameni (nici nu mai conteaza de care sex), din care unul e exclusiv cuminte, ascultator, docil, iar celalalt exclusiv rebel, razvratit, egoist, neconventional.
Si totusi, ce ramane? Ramane Tudor Chirila, care face un rol foarte frumos, lasandu-te cu un zambet in coltul gurii, ramane Mircea Diaconu in rolul tatalui simplu si binevoitor de la tara, ramane imaginea realizata de Alex Sterian, un tanar si foarte talentat operator, ramane melodia “Zmeul” de la Vama Veche (care are un videoclip ce prezinta succint filmul mai interesant si mai real decat este el in realitate), ramane selectia filmului in cadrul Festivalului de Film de la Berlin, raman tineretea si entuziasmul actorilor si a tuturor celor care au participat la acest construct..Deci nu raman chiar atat de putine lucruri..Si poate ca experienta il va invata pe Tudor Giurgiu ca un film este mai mult decat o idee in mintea (geniala sau nu) a unui regizor.