[Supastar]

Ca vehiculele pe autostrada - Autobahn
de Codruta Popov

Radu Apostol, cunoscut, deja, pentru montarile lui incendiare, semneaza primul sau spectacol la Teatrul National Mihai Eminescu din Timisoara: Autobahn de Neil LaBute. Premiera pe tara si, tematic vorbind, premiera absoluta pentru publicul timisorean, pus fata în fata cu o formula inedita, un teatru al cuvîntului, un teatru mai degraba conceptual.
Sapte piese într-un act, în original, cinci în montarea timisoreana, povestile nu au, aparent, nici o legatura una cu alta. Practic, avem de-a face cu o incursiune (uneori de-a dreptul brutala) în tot atîtea masini ce ruleaza pe autostrada, de nicaieri, parca, si catre nicaieri, o incursiune care pare mai degraba un spot, luminînd la întîmplare soferi si pasageri.
În spatiul restrîns – claustrant?, confesiv? – al habitaclului, se recompun (cel mai adesea din monoloage) cazuri, situatii, relatii, sentimente: într-un cuvînt, povesti.
Conflictul dintre fiica toxicomana si mama labila, neputincioasa, exprimat verbal doar de cea dintîi, dar reflectat cu evidenta în tacerile celei din urma; reactia la violenta si "exercitiul" de maturizare fortata a adolescentului rapit de un pedofil; jocul de-a tortura psihica si sentimentala la care îl supune o chelnerita psihopata pe mult prea academicul ei iubit; agresivitatea macho-ista, mascînd porniri (sau chiar o relatie) de cu totul alt gen a amicului pornit sa razbune, împreuna cu prietenul lui (sau chiar împotriva dorintei acestuia) onoarea patata a celui din urma; în sfîrsit, istoria care da titlul întregului ansamblu – Autobahn – despre dilema (si moartea) unei mame adoptive care oscileaza între procesul de constiinta declansat de abandonarea fiului si suspiciunea de abuz sexual ce planeaza asupra tatalui.
"Colectia" de cazuri începe sa se contextualizeze, pe masura ce fiecare poveste creeaza, aluziv, o retea subtila, metatextuala, care începe sa le lege una de cealalta, ca într-un vechi si delicat ornament miniatural.
Si totusi, nimic nu poate fi mai dinamic decît acest spectacol în care jocul de scena este minimal, actiunea – mai degraba sugerata, lasînd teren liber, nestînjenit, Ideii. Masina – obiect al supliciului impus de proximitatea obligatorie, dar si al intimitatii – induce iluzia vitezei ca deplina libertate, iluzie pe care personajele lui LaBute o exprima cu obstinatie: "Poate asa ar trebui sa fie, sa trecem prin viata cît mai repede si în felul acesta nu mai ai timp sa suferi, sa regreti, sa superi si sa te superi. Sa fim asemeni vehiculelor pe autostrada. Poate în felul acesta vom fi mai în siguranta. Nu crezi?"
Masina cu cinci "identitati", creata de Alina Herescu pentru spectacolul timisorean, rulînd pe o autostrada care pare sa vina dinspre infinit si sa se îndrepte direct înspre publicul strîns pe scena – pentru ca , nu-i asa, Autobahn este un spectacol de o intimitate feroce – ofera spatiu pentru recitaluri actoricesti remarcabile: Irene Flamann Catalina, Ana-Maria Pandele, Cristian Szekeres, Eugen Jebeleanu, Sabina Bijan, Victor Manovici, Ion Rizea, Catalin Ursu si, nu în ultimul rînd, Traian Buzoianu îsi conduc publicul cu o naturalete si o asumare pe care, pîna la întîlnirea cu Radu Apostol, poate (cel putin unii dintre ei) doar si-o banuiau.
Autobahn este un spectacol puternic. Forta lui vine din nevoia de sinceritate absoluta a lui Radu Apostol. El pare sa traiasca avînd credinta ca totul este posibil, si asta cu pretul sinceritatii absolute. Indiferent daca ceea ce are de spus doare sau nu. Si spectacolul de la Timisoara dovedeste, fara nici un dubiu, ca aceasta este calea.
----------------------------------------------------------------------

am avut ghinionul sa dau de articolul asta pe liternet... ok, facem promovare la teatru (daca ar fi intr-adevar TEATRU), dar nu de catre proprii oameni...doamna Codruta Popov este secretar literar la Teatrul National Timisoara, bineinteles ca scrie de bine, doar e angajata lor... Mai rau e cand intri pe unul din cele mai mari site-uri culturale din tara si iti este dat sa citesc aceasta apologie, pardon, "cronica".....stau si ma gandesc: "Cate alte asa zise cronici sunt la fel de subiective ca cea in cauza?".... spectacolul fiind de felul lui prost!
Imi cer scuze pentru dezlanarea post-ului, dar sunt foarte nervos.....de parca nu-mi era deajuns sa stiu ca in tm e un teatru national de kkt, acu tre s citesc pupincureli pe liternet....
"Cronica" nici n-are rost sa o iau la puricat si sa o distrug, recititi doar ultimul paragraf:
"Autobahn este un spectacol puternic. Forta lui vine din nevoia de sinceritate absoluta a lui Radu Apostol. El pare sa traiasca avînd credinta ca totul este posibil, si asta cu pretul sinceritatii absolute. Indiferent daca ceea ce are de spus doare sau nu. Si spectacolul de la Timisoara dovedeste, fara nici un dubiu, ca aceasta este calea."

Fraze de genul asta scriam in compunerile de la limba romana in gimnaziu cand doream sa inchei impopotonat si apologetic o caracterizare sau un comentariu literar... nu comunica nimic! :sick:

Alta care e gresita si din punct de vedere al informatiei:
Iulia Popovici - in Ziua
tot despre Autobahn:
"Aici e, poate, marele gest de curaj al echipei din Autobahn - acela de a pune în scenã un spectacol incomod (încã mai mult, cãci e prima datã când se joacã, la acest teatru, cu spectatorii pe scenã, la jumãtate de metru de actori)"

La teatrul national din timisoara, s-a mai jucat cu publicul pe scena....au fost mai multe spectacole: cu cortina sus,public pe scena, si actori care traversau sala si jucau pe scena....cu cortina jos si atat actorii cat si spectatorii pe scena...
la teatrul german/maghiar, majoritatea pieselor se joaca la 1-2m de public.... a fost o piesa care s-a jucat chiar si PRIN teatru (scari, holuri, camere, etc. )


In alta ordine de idei, cronica de teatru este la pamant, chiar nu exista lume care sa zica "Da,dom'le! e un spectacol prost!" ? (poate alice georgescu cateodata).... in domeniul filmului vad ca se gasesc oameni sa spuna despre un film ca e prost ... chiar si in domeniul literaturii (aici poate mai rar din cauza unei selectii a cantitatii mari in care se scrie)....

si asta nu dintr-o dorinta de a nu trimite lumea la teatru...dimpotriva....dar cu mica atentionare: "e bine sa vezi si piese proaste!"

aud lume din mai multe orase....timisoara, cluj, bucuresti, iasi....care se plang de calitatea produselor teatrale....dar citesc cronici numai de bine....

exemplu concret: teatrul national din timisoara nu a mai dat un spectacol foarte bun (care sa rupa) de ani de zile.... astia tind sa confunde cultura cu untura!!! in tot acest timp, nu-mi amintesc sa fi citit o cronica cu adevarat obiectiva si sincera!