draga supastar, scuza-ma k iti spun, da iti pierzi timpul incercind sa-ti argumentezi ideile in fata lui marx: omu e pornit, are o 'agenda', intimplator (mai nou) si o revista online de, cik, 'cultura cinematografik' (in care, ink de la primul nr, spune; 'nu ne place k sintem contemporani cu traian basescu, alex leo serban...'- wow, mersi pt proximitate & importanta!), dar gindirea sa este incarcata & confuza, 'stilul' o varza indigesta, iar gustul cinematografic - un mister pe care mai bine sa nu-l patrunzi...
btw: mi s-a parut evident (mai putin pt dl marx!) k, atunci cind am numit 'misterul' creatiei artistice, ma refeream la
procesul ac. creatii - de aceea am folosit si termenul 'lucrarea'! -, la bucataria sau alchimia interioara (care ramine, uneori, o taina kiar si pt artist!),
nicidecum la receptare sau perceptie!!
in al 2-lea rind, se mira k un critic ajunge la 'concluzii' (in paranteza: nici asta nu e adevarat; e vorba de verdict, de tipu e bun/e prost, dar interpretarea ramine deskisa, fiind
doar una dintre ipotezele asupra operei in speta!), numai k, din cite stiu eu, critica
nu este arta, ci comentariu... si atunci, care e relevanta reprosului!? :?
in fine (asta e de pus in "betisier"-ul domnului flaubert!), kestia cu 'nu am dileme, ci alegeri' :w00t: poate k, intr-adevar, pt dl marx dilema nu este anticamera alegerii...; dar ma amuza sa-mi imaginez cum face el 'alegerile': prin reflex de broasca galvanizata?
(mult) mai interesante sint observatiile lui van_alex; sincer, am ezitat si scriu ult. fraza, pt k mi-am dat seama k pare o contradictie, dar... n-am raspunsuri (ferme), doar simt k asa stau lucrurile: scopul artei este tulburarea morala, dar modul de a ajunge la aceasta nu are leg. cu morala, ci cu arta - pina aici e clar. pt a exista ac. tulburare, e nevoie k arta sa fie majora - sa existe nu talent, ci geniu! (de aceea, sorry, 'am. beauty', desi are 'beauty' in titlu, does
not qualify... think 'ordet', rather...
) probabil k e nevoie k arta sa atinga sublimul pt k 'simtul moral' sa fie tulburat. iar sublimul este atins atunci - f rar! - cind nu te mai gindesti 'ce frumos e, ce arta mare & complexa' bla bla, ci te vezi/simti, fara tranzitie perceptibila, pus in fata capodoperei... arta a fost atit de mare, intr-adevar, incit a transcens nu doar 'scenariul' moral de la care a plecat, ci si patternul cunoscut al artei; a ajuns dincolo - intr-o zona, aproape, a elementarului. si, tocmai pt k a reusit sa faca ac. lucru, zdruncinarea morala pe care ne-o provoaca este cu atit mai puternica. iar ac. 'zdruncinare' n-are nimic de-a face cu vreo 'concluzie', ci cu existenta unei dileme. (take unul din cele mai, aparent, 'inchise' finaluri celebre - acela din 'hamlet':
aparent - repet -, 'se termina cu bine', fortinbras irumpe in scena pt a pune capat conflictului singeros... dar este, de fapt, un final cit se poate de deschis, pt k spectatorul nu se poate opri sa se intrebe, pornind de la ce a vazut in piesa: bine, si daca...? si daca spirala violentelor, a uzurparilor si a ticaloshiilor va continua, totusi? daca nu este un sfirsit, ci doar un (nou) inceput? daca - de fapt - pe scena e
ca-n viata?? nu pt k e shakespeare, dar si dat. ac. fapt, nu cred k spectatorul pleaca de la 'hamlet' cu raspunsuri gata-impaketate...)
repet: nu fac decit sa tatonez pe ac. teren accidentat. nu am raspunsuri categorice, am numai ipoteze si intuitii. george steiner spunea k un critic n-ar trebui sa se ocupe decit de capodopere, lasind cronicarilor sarcina de a scrie dspr filme recente. poate parea un paradox, dar ceea ce as putea deprinde, cultivind capodoperele, este ceea ce-mi lipseste: talentul moral. ar putea fi o buna recomandare de lectura...