Thin red line ... in presa de specialitate, transcriere din revista Pro Cinema, nr. 43, martie 1999
1942. O companie de infanterie americana debarca pe insula Guadacanal pentru a da o batalie decisiva impotriva japonezilor.
"Astfel rezumata actiunea, eticheta genului e fara echivoc. Chiar asa privite lucrurile, La hotarul dintre viata si moarte nu e un film de razboi ca oricare altul. Prima explozie se produce dupa trei sferturi de ceas, prima impuscatura dupa alte zece minute, iar primul trasor la scurt timp dupa aceea. Dusmanul nu apare decat decat spre mijlocul filmului, mai intai printr-un unghi subiectiv al unui japonez la panda indaratul unei mitraliere, apoi prin cateva siluete indepartate care rasar din vegetatia luxurianta, pentru ca mult mai tarziu, dupa prima victorie americana, chipurile sa prinda contur. O vreme esti tentat sa crezi ca lupta se va duce pana la sfarsit impotriva unui dusman nevazut si ca in asta sta originalitatea filmului. Treptat, insa, descoperi ca razboiul este doar pretextul pentru o meditatie despre viata si moarte, in care intrebarile raman fara raspuns (...) Coplesindu-ne cu aceste interogatii, regizorul - scenarist pare a spune ca viata insasi e un perpetuu razboi pe care-l ducem cu noi insine, cu nestiinta noastra, cu slabiciunile noastre : frica, durerea, lasitatea, orgoliul, cruzimea, nevoia de celalat, teama de celalalt ... Cu totii suntem supusi aceluiasi chin in acest razboi in care nu exista invinsi, nici invingatori. Nimic si nimeni nu poate opri drumul inexorabil al vietii catre moarte, si orice batalie castigata impotriva ei este doar un simplu si iluzoriu ragaz. Cei care se vor duce la filmul lui Terrence Malick in ideea ca vor vedea un film de actiune vor fi dezamagiti. Exista momente prelungite de tensiune, momente de barbarie extrema (soldatul cu clestele care colectioneaza maselele mortilor), momente de de lupta propriuzisa. Dar cine nu paseste dincolo de ele nu va simti frumusetea acestui film. Cine nu va simti natura ranita si infricosata (frunzele ciuruite de gloante, pasarile zdrobite, petalele care se inchid la atingerea mainii murdare a soldatului), natura capcana si refugiu, cu respiratia palmierilor si fosnetul nelinistitor al vantului, nu va intelege de ce acest film este printre putinele dovezi de cinema adevarat pe care ni le-a dat in ultimul timp Hollywoodul.
Cei care se vor duce la filmul lui Malick atrasi de numele de pe afis vor fi si ei dezamagiti, pentru ca La hotarul ... e un film cu si fara vedete. Harrelson moare stupid si neasteptat in prima ora. Clooney apare, tot pe neasteptate, pentru o replica la sfarsitul filmului. Cusack intra in cadru, isi face datoria si iese pentru a nu mai reveni. Penn si Nolte rezista de-a lungul celor 3 ore, dar apar numai cand e nevoie. In schimb, Malick impune trei actori foarte putin cunoscuti, pentru care acesta ar putea fi pasul hotarator catre celebritate : Jim Caviezel, Ben Chaplin, Elias Koteas. (....)
Cat despre imaginea lui John Toll si muzica lui Hans Zimmer, este mai bine sa vedeti si sa ascultati acest film. Si totodata sa nu uitati ca dincolo de toti nu exista decat un singur nume : Terrence Malick.
Cristina Corciovescu 6/6 (ratingul apatine autoarei, editor - sef al revistei mai sus amintite, revista scoasa de pe piata din lipsa de vanzari, singura publicatie de gen care avea ceva de spus despre cinema in R
.
Asta asa ca sa dam sursele, nu sa plagiem si sa ne semnam ca si cum "e" ale noastre.
