|
Da, e foarte clar cä analiza ta e meticuloasä, si cred cä intervine si afinitatea personalä cu un anumit mod de a-l citi, scenic, pe Shakespeare - sau, în linii mari, pe oricare dramaturg.
Mä gândesc la observatiile pe care le-ai fäcut, si încerc sä constat dacä acum, o datä ce le-am citit, mi se trezeste starea aia de "hm... daaa... la asta nu m-am gândit, dar acum..." (prin care am trecut de multe ori, în cazul unor controverse similare). Nu... N-o simt. Sper cä nu caut involuntar sä-i gäsesc scuze cu orice pret (bazându-mä si pe faptul cä am o pärere funciarmente proastä despre Colceag), dar cred cä exterioritätile actoricesti ale lui Malvolio nu m-au deranjat, pentru cä tot spectacolul în sine are o conceptie destul de "spectaculoasä" - deci, toate elementele se armonizeazä.
Imi mai vine în minte un exemplu:
Ovidiu-Iuliu Moldovan e unul dintre marii nostri actori, care a atins apogeul în jurul lui 1980; ulterior, a cäzut într-o usoarä manierizare (nu gravä, ca-n alte cazuri - Iordache sau Albulescu, de pildä), dar mai mult decât atât, în nefolosire. Oricum, nu se poate spune cä "s-a värsat".
In 1981, cred, l-am väzut într-un "A douäsprezecea noapte" plin de gäuri si cabotinärii de regie (Anca Ovanez Dorosenco). A fäcut un Malvolio excelent, si foarte surprinzätor - cu niste elemente comice pe care nu le-am mai väzut la el, ca actor, nici înainte, nici dupä. Am fost foarte bucuros.
(In plan subiectiv: si Ovidiu, si Tudor, mi-s prieteni; dar la Ovidiu tin mult mai mult, ca om! Ne leagä niste amintiri, chestii... Mä rog, de-ale vietii.)
Ei bine, acum, dupä ce l-am väzut pe Tudor în Malvolio, amintirea rolului lui Ovidiu a ajuns, prin comparatie, de-a dreptul sä-mi displacä! (Deci, Malvolio-ul lui Tudor mi-a învins pânä si un subiectivism profund!)
Retinând cä personajul e abordat cu totul altfel, îl plasez, în linii mari, cam la nivelul Malvolio-ului lui Dinicä, în regia lui Andrei Serban (1991, parcä...)
|