dedicatie speciala lui 'nae si fratii sai'
:
"O idee bizarã mi-a trecut prin cap, dupã ce-am vãzut Legãturi bolnãvicioase: dacã Cecilia ªtefãnescu nu ºi-ar fi scris cartea, dacã ºi-ar fi adus personajele direct pe ecran, iar dupã aceea le-ar fi plasat într-un roman (se obiºnuieºte, cu condiþia renunþãrii la unele orgolii), cred cã acesta din urmã ar fi fost superior. Deºi scriitoarea este ºi autoarea scenariului, deºi semneazã ºi dialogurile, împreunã cu Rãzvan Rãdulescu, filmul seamãnã, în primul rând, cu regizorul sãu, cu Tudor Giurgiu. Nu regãsim bezmeticeala scriiturii tinerei prozatoare, jocul þopãit de-a fragmentarismul, cazna - deghizatã în ghiduºie - de a violenta lexicul. Cecilia ªtefãnescu are, bãnuiesc, un anumit instinct cinematografic, din moment ce a avut încredere în cel care i-a citit cartea cu alþi ochi. Acelaºi sentiment fragil, ce nu a apucat sã capete consistenþã, dragostea trãitã de douã tinere, tãvãlitã prin sofisticãrii în carte, este filmatã, acum, cu o asemenea fluiditate, încât ceea ce vedem este aproape „un document” - cum ar fi spus Truffaut, cineastul apropiat sufletului lui Tudor Giurgiu - despre naºterea iubirii. O fatã (Maria Popistaºu) este mai pregãtitã, vom înþelege mai târziu cã are exerciþiul „legãturilor bolnãvicioase”; cealaltã se lasã atrasã într-un joc în care se descoperã, cu uimire, pe sine însãºi, înfrângându-ºi teama, limitele unei anumite educaþii, alungând un demon, abandonându-se altuia. Camera se apropie cu sfialã de chipul acestei extraordinare Ioana Barbu - la un prim rol important - ca ºi cum ar vrea sã nu o sperie, sã nu-i omoare tresãririle. Actriþa ascunde ºi dezvãluie, în acelaºi timp, bãnuieºte ºi se teme de propriile ei presimþiri, exprimate, cinematografic vorbind, doar prin detalii, mici avertismente. Potenþialul celor douã interprete, egal în registrul sever ºi în cel ludic, cãrarea pe care le-a tãiat-o regizorul – ar fi putut asigura, ele singure, izbucnirea dramei, fãrã istoria complementarã a incestului, mai mult un moft literar ºi nu o fatalitate, aºa cum o cunoaºtem din filme clasice, precum Vaghe stele dell’Orsa (Visconti), sau din Le souffle au coeur (Malle). Filmul poartã, din pãcate, aceastã scamã a romanului, aºa cum nu a putut evita opintirea într-o greu digerabilã dizertaþie a celor douã studente la Litere despre René al lui Chateaubriand, la barul comunal ºi pe uliþa satului, cu fraze ex cathedra despre fiziologia incestului ºi nu ºtiu ce mesaj „nobil” aflat „la bazã”. Un alt scenariu ar fi fost, poate, mai adecvat angajamentului estetic al autorului ºi al echipei sale (imagine:Alexandru Sterian), dar ceea ce Giurgiu a avut de demonstrat a fãcut-o cu prisosinþã. S-a nãscut un autor."
Magda Mihailescu, "S-a nascut un autor", in 'Gandul' - 01.04. a.c.