|
Amândoi pärintii mei erau mari microbisti. Maicä-mea era d-aia care särea-ntr-un picior chiuind prin tribune. Tata era calm, dar fanatic, chiulea de la sedintele de partid ca sä se ducä la meci. Amândoi ascultau duminica dup-amiaza la radio, cu carnetelele si creioanele.
Asa cä tata a-nceput sä mä ducä pe stadion de când aveam trei ani, convins cä va face o faptä märeatä.
A fäcut-o. Eu mä-ntorceam cu curu' la teren si-i studiam pe äia din tribune cum se strâmbau. Mai târziu, m-am fäcut regisor.
Pur si simplu, unora li se leagä, altora nu. Strict chestie de temperament si structurä personalä. Extinzând la nivel colectiv si social, putem spune clar: popularitatea fotbalului ca "sport rege" se bazeazä pe un cumul foarte exact de elemente spatiale, dinamice, strategice, tactice, detalii tehnice, etc. - toate, specifice. Handbalul, baschetul si rugby-ul le au dozate altfel, iar alte sporturi (tenis, hipism, ski, etc., etc.), devin din ce în ce mai diferite. E clar cä aceastä combinatie precisä, proprie numai fotbalului, corespunde unei structuri de personalitate foarte räspândite în societate.
In concluzie, ca individ pe care-l lasä totalmente indiferent fotbalul, pot totusi sä înteleg afirmatia lui Camus, care a spus cä terenul de fotbal este unul dintre putinele locuri din lume unde se poate atinge, uneori, momentul de adevär absolut.
|