[silver_boy]

Actori, filosofi, balerine, gospodine - Gandul 25 Martie

Magda Mihãilescu




Serge Daney, unul dintre ultimii critici francezi cu farmec, posesor al darului de a lansa formule fericite, îl socotea pe Jacques Rivette „creator de timp, un timp în care se poate trãi”. Numai cã, adãuga el, „mi-au trebuit treizeci de ani ca sã înþeleg asta”. Cam mult. De unde atâta berechet de vreme la dispoziþia spectatorului contemporan? Ca sã nu mai spunem cã un film al amintitului cineast îi cere, oricum, sacrificarea unei serioase hãlci din bugetul sãu de ore destinate intrãrii într-o salã. Rivette (78 de ani), fondator al revistei Les Cahiers du Cinéma ºi al Noului Val, nu se încurcã deloc cu durata. Creaþiile sale sunt vestite ºi pentru lungimea lor exasperantã – spaima producãtorilor. Out One: Noli me tangere, prezentat o singurã datã, acum mai bine de trei deceni, la Casa de culturã din Le Havre, þinea 12h 40’; Céline et Julie vont en bateau (Céline ºi Julie se plimbã cu barca, 1974, difuzat acum o sãptãmânã de TV Cultural), La belle noiseuse (Frumoasa gâlcevitoare), Jeanne la Pucelle (Ioana Fecioara) din anii ’90, nu coborau sub trei ore. Mai aproape de zilele noastre, în 2001, autorul a izbutit sã se descurce cu numai douã ceasuri ºi jumãtate, precum în acest Va savoir (Cine ºtie). Cei care au vãzut Céline et Julie... au fost mai pregãtiþi sã se lase, acum, rãsfãþaþi în baia curgerii timpului dar ºi prinºi într-un joc al spaþiilor: scena, culisele, biblioteca, bucãtãria, acoperiºuri, poduri de case, teritorii ce se întretaie în opera acestui îndrãgostit de o temã preluatã de la maestrul Jean Renoir: unde începe viaþa, unde sfârºeºte teatrul? „Dacã vrei sã mã vezi, vino sã mã vezi jucând”, îi spune protagonista, actriþã, fostului iubit. Toate drumurile eroilor duc spre teatru. Femeia a aºteptat aceastã reîntâlnire, prilejuitã, în sfârºit, de un turneu la Paris. Dacã ea îºi cautã amantul pierdut, iubitul actual, care este ºi regizorul spectacolului, vrea sã dea de urma unui manuscris al lui Goldoni. Pe urmele unei iubiri de altãdatã ºi ale unei piese rãtãcite, spaþiul se lãrgeºte, pentru a lãsa loc altor cupluri ce alcãtuiesc ºi se desfac dupã legile unui spectacol cãruia viaþa îi aduce, neîncetat, corecþii. Toatã lumea se înfrãþeºte cu toatã lumea, actori, filosofi, balerine, gospodine, toatã lumea este împinsã în scenã, ca în filmul Le Carrosse d’or (Caleaºca de aur), al lui Renoir, cãruia Rivette îi face o discretã plecãciune.