|
Când väd un cätel de patru luni, nevinovat, iubitor si încrezätor în oameni, care nu vrea decât sä-i iubeascä si sä se joace cu ei, si asteaptä sä fie îngrijit si ocrotit de ei, si e incomparabil mai bun si mai curat la suflet decât ORICARE dintre äia care mor de foame, torturat în halul ästa de un degenerat din aceeasi specie cu "äia care mor de foame", îmi bag pu.la si-n realism, si-n specia din care fac eu însumi parte. Asta nu e "realism", e cinism arogant - adicä noi suntem mai cu mot, cä vezi Doamne, avem intelighentzä si civilizatiune! Si ne-nsiräm saptezeci de gräsani, în frunte cu jegurile pu.lii ca Nästase si Tiriac, sä tragem cu pusca-ntr-o turmä de mistreti terorizati care aleargä bezmetici pe câmp (da', suntem mari "vânätori sportivi" - fu.tu-le sportu' mamii lor cui i-a fäcut!)
Mäcar "äia care mor de foame" mai au o sansä, fie si doar teoreticä: au o minte rationalä, pot cäuta solutii, pot INCERCA uneori ceva... Pe când un animal, mai ales domestic, câine, PUI, e 100% vulnerabil. Ce sansä are?
Asa cä, deocamdatä, îmi dedic toate eforturile LOR. Dupä ce se va rezolva problema asta (DACA se va rezolva vreodatä), am sä mä ocup cu drag si din toatä inima si de "äia care mor de foame".
"Cu cât cunosc mai bine oamenii, cu atât iubesc mai mult animalele."
|