Originally Posted by Airlight:
|
William Gibson (daca sunteti de-o varsta cu mine stiti despre cine vorbesc)
|
sper sa nu mai fie nimeni de 60+ de ani pe cinemagia !...
.................................................. ................................
am inceput sa urmaresc medalionul bergman la cinemateca. pana acum,
sonata de toamna care a fost (dumnezeule !) primul bergman care m-a emotionat profund. pana acum, nu eram prea entuziasmat de bergman, e drept, nici nu-i vazusei mai mult de 4 filme ('persona', 'fragii salbatici', 'a saptea pecete', 'tacerea'). il subestimam, pentru simplul motiv ca nu vedeam o extraordinara profunzime (auzisei pe cineva care spusese ca bergman e valoros pentru ca ridica 'marile intrebari', nu pt ca le-ar aduce vreun raspuns), nici emotie (mai mult un fel de narcisism adolescentin si un stil pedant si greoi). dar 'sonata de toamna' m-a cucerit ! nu doar pt stralucitele roluri ale lui liv ullmann si ingrid bergman, ci mai ales pt ca aici stilul lui bergman (multi spun 'teatru') se potriveste perfect cu trama filmului: spatiul inchis al casei, prim planurile frecvente, luminile estompate creeaza chiar spatiul claustrofobic in care se desfasoara conflictul psihologic al celor doua femei (fata si fiica). dar finetea psihologica a lui bergman e sublima si, dupa parerea mea, intrece chiar si relatia bibi andersson-liv ullmann din 'persona' !
este oricum mult mai mult decat pot spune despre
ora lupului, o fantezie mult prea bizara si 'izolata' a lui bergman. are o serie de cadre intre max von sydow si ullmann intr-adevar fascinante, la fel cum ideea de a incepe/incheia filmul cu o interventie a lui bergman care povesteste actorilor despre personajele pe care le vor juca, este o gaselnita notabila. din pacate, nu l-am prizat...