[John Wayne]

Les quatre cents coups, r. Francois Truffaut, 1959

Una dintre cele mai emotionante pelicula vazute de mine, Cele 400 de lovituri infatiseaza povestea unui pusti neinteles de parinti, persecutat de un dascal rupt parca din Domnul Vucea a lui Delavrancea. Provenit dintr-o relatie extraconjugala, pesonajul central - Antoine Doinel (interpretat de Jean Pierre Leaud), este un copil neiubit de mama, acceptat din convenienta de tata si lasat in voia sortii. Oaia neagra a clasei unde este elev, cand vrea cu adevarat sa se indrepte si sa invete (se apuca de citit serios Balzac) este acuzat de invatator de plagiat. Copilul fuge pentru a doua oara de acasa, speriat de pedeapsa parintilor. Mama ii promisese ca daca va fi printre primii 6 ai clasei va primi 1000 de franci. Hotarat sa faca bani impreuna cu cel mai bun prieten al sau, Doinel decide sa fure masina de scris din biroul firmei la care lucra tatal sau. O ia cu relativa usurinta, dar fiind incapabil s-o vanda cuiva (era marcata), se hotaraste s-o duca la loc. Este prins de paznicul institutie si dat pe mana parintelui. Acesta il duce la sectia de politie unde este acuzat de furt si vagabondaj. Micutul este inchis intr-o celula insalubra, alaturi de prostituate si hoti marunti de buzunare. Aparent ingrijorata de soarta copilului, mama se duce la judecatorul care se ocupa de cazul fiului, incercand sa-l determine sa-l plaseze undeva cat mai bine, preferabil la un camin pe litoral, pentru ca Doinel nu vazuse niciodata marea. "Nu suntem tabara de reacreatie doamna, dar vom face tot posibilul". Printre zabrelele dubei care-l duce alaturi de alti infractori catre casa de corectie, Doinel vede Parisul luminos indepartandu-se. Copilul plange. La Institutul de Indreptare, baiatul nu rezista mult si la o ora de sport evadeaza.

Secventa : interviul dat psihologului din Centru, greu de descris in cuvinte, trebuie vazut.

Filmul se termina cu baiatul alergand pe o plaja catre mare. Stop cadru. 10/ 10

Lipsa de adaptare a personajului central, incapacitatea de a se integra in societate, spiritul rebel gasite si la Cool hand Luke, numai ca acolo povestea e in alt registru iar eroul actiunii are alta varsta.

* "Intentia lui Truffaut - aflat la primul sau film - a fost sa realizeze o combinatie de neorelism cu realism pur si simplu si cu sentimente personale. Introduce personajul Antoine Doinel, pe care regizorul il va urmari la diverse varste ( Dragostea la 20 de ani - 1962, Saruturi furate - 1968, Domiciuliul conjugal - 1970) si marcheaza inceputul colaborarii dintre Truffaut si Leaud, care va deveni actorul sau preferat, poate chiar mai mult, un fel de alter ego al sau. Premiul pentru regie - Cannes."

*Citat din Secolul Cinematografului.