Soderbergh's Bubble.
'ai ca sunt mai multe de spus.
Mai 'dogmatic' decat von Trier, mai independent decat Casavettes (filmul a fost lansat, pentru prima oara in istoria distributiei americane simultan in sali, HDNet si pe DVD), mai rasfatat decat Tarantino (s-a tras "in secventa", actorilor li s-a dezvaluit scenariul doar pe parcursul filmarilor), uite ca Soderbergh reuseste sa faca tot ce uraste hollywood-ul si sa iasa cu fata curata, probabil, la o bere cu Weinsteinii dupa aia.
Cum face el toate astea ?
Intai si-ntai, declara ca face "un experiment".
Pe urma, chiar il face
Scenariul e ok, in masura in care un plot minimalist poate fi numit scenariu; e, de fapt, o scuza pentru studiul neutru, retinut, in tonuri mute pe care Soderbergh il face cazului lui. Camera lui e ceva ce nu sunteti obisnuiti sa vedeti in sistemul american - literalmente se evita emotia, plasandu-se cat mai departe de actiune, tocmai pentru ca atunci cand o reda aceasta sa aiba adevarata ei semnificatie.
Nu sunt sigur, n-am verificat inca, dar cred ca s-a folosit o combinatie inteligenta de actori si non-actori - unii furnizand convingere, altii credibilitate - si ce e cel mai important, o situatie foarte posibila, "adevarata", de fapt singurul coagulant posibil pentru personajul pe care S. vrea sa-l exploreze.
Incercand sa nu va stric surpriza , o sa mai zic doar ca am avut senzatia ca "Bubble" s-ar putea traduce la noi prin "Broasca" si ca sunt de acord atat cu metoda de analiza pe care si-a propus-o cat si cu ce i-a iesit, cu mijloace atat de out of the system.
Hollywood delenda.