[Cinemania]

broken flowers
jim jarmush

autorul filmului spunea ca a scris partitura lui DOn Johnston avandu-l in minte pe actorul bill murray. adevaru-i ca i se potriveste starea de usoara lehamite, aparenta indiferenta, situarea in gesturi care vorbesc tocmai prin faptul ca nu afiseaza altceva decat delasare, apatie. seamana cu rolul din Lost in Translation, ca parfum ce ramane in spatele personajului, ca fum ce se disipeaza in urma unei tigarete, dar cauza acestei situatii este total diferita fata de filmul Soffiei Coppola.
in acelasi timp aceasta stare devine scutul sau in calatoria pe care o intreprinde, mascand continuu interesul fata de proiectul in care se angajase: a descoperi daca are sau nu un fiu.

filmul mi-a placut mult si fiindca m-a prins intr-o perioada in care ma gandeam la reactia pe care as putea-o avea intalnindu-ma peste 10, 15 ani de despartire cu iubita mea...
totusi, l-am gasit cam greu la urnire (toata imbarligatura cu vecinul), precum batranii din poezia lui cosbuc, dar imediat inceput dansul, filmul e savuros. de la parodia numita Lolita, trecand prin dialogul cu animale, prin muschii celor care-i aplica o usoara corectie lui murray, prin confuzia legata de neauzirea unui sunet al numelui personajului (Don Johnson? :lol: intreaba mirate doua tinere) si pana la moramantul unei iubite, exemplar.
umor, o tristete calda (pana la urma) se degaja, si ideea ca mesajele vin de aproape!

iar finalul e unul din cele mai reusite...concluzia perfecta pentru dilema existentiala a lui Don