tocmai m-am intors de la cafe(ne)aua de dupa MUNICH, ultimul film trimis de Spielberg sa cucereasca lumea si Oscarurile. imi place politica studiourilor americane: ii dau omului astuia bani cat incape sa faca filme fiindca stiu ca nu rateaza niciodata, ca are tipu' daru de a face filme care, pana la urma, nu au cum sa te dezamageasca atat de tare incat sa nu astepti cu inima deschisa sa-l vezi pe urmatorul iesit de sub lentila lui.
pentru mine, Spielberg a intrat cu acest film intr-o noua divizie, cea de spionaj-cu-alunecari-criminale-pe-orizontala ('orizontala' cu sens de 'larga-raspandire-mondial-conspirationist-servicio-secreta', adica mai degraba cu ison politic decat religios, in ast din urma caz linia de atac fiind mai repede verticala), unde joaca, reducand aria de implicare in intriga, alaturi de Coppola (Conversatia), sau alaturi de Bryan Singer (Usual Suspects), Michael Mann (Heat, Insider) ori poate Hitchcock (din North by Northwest).
fara sa fie un punct culminant al genului, Munich vorbeste despre urmarile pe care le-a avut actul terorist [rapirea si omorarea unei parti a delegatiei israeliene la JO de Vara din '72, Munchen] savarsit de nou-infiintata grupare Septembrie Negru [nu vreau sa ma opresc nici un moment la calcularea gradului de 'inspired by real facts' din film, mai degraba iau, asa, cu o jumatate de ochi inchisa, de bune toate cele ce se petrec pe ecran] asupra
unei familii evreiesti - la nivel micro - si asupra relatiilor israeliano-palestiniene si nu numai, la nivel macro.
fara sa fie genial [din cauza asta ma tot intreb ce-i lipseste Listei lui Schindler pentru a fi o capodopera? are cea mai frumoasa imagine din genul sau, de o fluiditate fermecatoare, cum mai intalnim, poate, in The Man who Wasn't There sau in In the Mood for Love, dar acestea sint din alta divizie, asa ca.... ce-i lipseste Liste.. poate scanteia de nebunie, poate ca este prea corect...], Munich are un ritm bun, tensiune, usor obiectivist (90% din lungime) cand prezinta actiunea grupului-trimis-sa-razbune-atentatul, incat sa poti fi precaut in participa alaturi de eroul Avner (Eric Bana) si echipa sa la vendeta (obiectivismu consta in aceea ca desi prezinta razbunarea evreilor ca avand o motivatie corecta - sangele lor este scump, trebuie eliminate capetele care ii ameninta buna curgere prin vene, si numai acele capete! - totusi arata ca astfel de actiuni nu au rezultate definitive ci tind sa ruleze ad infinitum, distrugand si pe cei care le savarsesc cu toate ca par a avea o cauza 'mai dreapta' ca sa zic asa - i-am numit aci pe evrei)... iar pana aici (90%) nu l-am simtit nicicand stralucitor, impunator, ravasitor, nou, ci mai degraba inscris in linia filmului clasic cu spioni si urmariri dar mizand excesiv pe vizionarism, astfel ca abunda dialogurile directe sau indirecte (in sensul ca desi discuta un evreu cu un arab, asta nu stia de fapt ca are interlocutor evreu ) despre viitorul inecat in terorism, despre imposibilitatea de a sfarsi conflictul israeliano-palestinian, incat sa inscrie prezentul vazut pe CNN intr-o ordine istorica fireasca... adica ancorat, explicit, usor extrospectiv.
insa in urmatoarele 9 procente maiestria spielbergiana tasneste! dupa ce-si incheie misiunea (precum conflicul in sine, nici invaingand, dar nici in genunchi), eroul se intoarce acasa (da, da, povestea legata de casa intra in capitolul filosofic al peliculei) chinuit de toata aceste intamplari. iar in 10-15 minute Mr. Spielberg reuseste sa te faca sa te ghemuiesti (ca spectator) si sa privesti cu coada ochiului in stanga si in dreapta sa vezi nu cumva is pe urmele tale prietenii spioni inamici (inamic=oricine) ca sa te casapeasca... portiunea in care nu poti fi decat alaturi de erou. daca la crime nu poti participa cu inima impacata, urmarile lor apar ca firesti, de aceea le poti asuma fara rezerve si, cu inima cat un purice, ochii nu-i mai inchizi, usa nu o mai deschizi, orice masina e suspecta, orice e de facut pentru a-ti salva familia... intim, introspectiv, sanatos cinematografic.
pentru a o intoarce iarasi in finalul finalului (adica in prelungiri - chiar nu mai era nevoie de aceste ultime 2-3 minute in care Geoffrey Rush mai are o discutie explicativa cu Eric Bana) pe cararile initiale, cu chemari la a reveni acasa din partea primului (UNDE E ACASA!!???), cu incercari de a gati si servi la cina marul discordiei (faptu canu mai vrea sa faca pe eroul-evreu-contra-dusmanului), din partea lui Bana. eh, ce sa faci, si studioul o fi avand pozitia lui... si sa nu creada omu-spectator ca in astfel de situatii nu e pe fir intreaga lume a SS (a se citi servicii secrete) cu cate n+1 echipe din partea fiecarui SS mai de doamne-ajuta. asa ca nu poti spune de cat ca 'e complicate caile secrete in lume'.
special report:
CASA, unde este 'acasa'?
prin Grecia are loc o intalnire intre eroul nostru (Bana), in misuine sa omoare legatura palestinienilor cu KGBu, dar prezentandu-se ca fiind un agent Rosu, ca asa dadea bine in intalnirea cu un grup rival, poarta o discutie cu un palestinian in care cel din urma spune ca neam de neamul palestinienilor va lupta pentru ca teritoriul israelian sa fie al sau. ca aia este patria sa. partea evreiasca (mai putin Bana) vorbeste deseori despre trairea-acasa ca fiind posibla doar pe Teritoriul Sfant, acolo putandu-se implini direct (zic io) legatura dintre Dumnezeu si Alesul Sau Popor. Si in final, Rush il cheama pe Bana acasa, adica in Israel, in acel teritoriu stabilit de o anumita granita. Mai devreme in film, cand eroul ii cere sotiei lui sa se stabileasca in New York, ea ii vorbeste de spre 'patrie' si 'acasa' va fiind in granitele in care traiau atunci, pe cand el ii afirma ca 'acasa' este de fapt locul in care este ea, iubirea lui si unde o poate vizita in misiune fiind, iar acel locu este un altul decat Israelul. viziune religioasa vs. viziune laica. eroul filmului intelege ca nu un loc fizic, geografic, defineste 'patria', ci ca 'patria' tine mai degraba de o stare de libertate sau posibilitate de eliberare a constiintei (eventual, in actiune), este locul in care isi poate rosti liber iubirea este confortul pe care il simte alaturi de persoanele dragi (sotie si fiica). pozitia lui este oarecum heideggeriana (si mult mai aproape de realitatea istorica - cea in care vedem ca poporul evreu, indiferent de tara politico-geografica in care traieste, ramane un popor in ceea ce priveste coeziunea, interesul), filosoful german aratand ca 'patria' nu este decat spatiul in care fiinta coboara in grija omului, datoria omului fiind aceea de pe permanentiza in trairea sa fiinta fiintei. si cum fiinta vine in-grija omului in limbaj, posibilitatea de in-grijire a ei tine de fapt de posibilitatea omului de a-si exprima liber optiunea fiintiala (grosso-modo vorbind aci). asadar nu geografia, ci constiinta margineste in fapt simtirea acasa... iar eroul nostru, cel putin in cele 9 procente de film adevarat, oriunde (si niciunde) isi poate afla linistea...
de aceea era important, poate, ca ultima discutie din film sa nu se produca - fiindca tocmai asta este o urmare a terorismului: locuri sigure nu mai exista, dar orice loc poate fi sigur daca grija fiecaruia este tocmai aceasta in-grijire a fiintei de care Heidegger vorbeste in 'Scrisoare despre Umanism'...
concluzie: nu e un film care sa ia Oscaruri in fata lui Brokeback Mountain, dar e un film asupra caruia se poate discuta ore in sir, daca vrei sa scoti tot felul de probleme socio-poitice pe masa...
eu insa il prefer pe Spielberg cel din divizia fantastica, acolo se pot ierta multe, bucuria e mai mare, dar e si de alta natura
