le salaire de la peur e SUB toate laudele pe care le-am auzit din stanga si din dreapta, dar rmane, nevertheless, un film destul de misto. in primul rand, la fel si in cazul 'the treasure of the sierra madre', subiectul ascunde ceva mai mult, iar dincolo de straiele de thriller, se ascunde o poveste complexa despre dezumanizarea din lacomie. povestea clasica a patru soferi care trebuie sa transporte doua incarcaturi de nitroglicerina prin jungla amazoniana pt onorariul (de unde si titlul destul de neobisnuit) de 2000 $, aduce, putin, aminte de povestea celor trei pusi pe gasirea comorii din filmul lui john huston, in care bogart face cel mai mare rol al carierei. povestea in cauza incepe tarziu, poate putin prea tarziu, dupa ce background-ul este bine stabilit (saracia din micul sat este abil surprinsa printr-o serie lunga de cadre) si personajele bine conturate (rivalitatea dintre cei patru soferi, care trebuie sa lucreze cuplati doi cate doi, pe doua camioane). finalul, excelent ca idee (dar slab ca executie), pune capac bine acestei povesti despre sucombarea prieteniei si omeniei (vezi nepasarea lui yves montand si charles vanel la moartea violenta a rivalilor) sub imperiul banilor.
desigur, filmul lui h.g. clouzot functioneaza la fel de bine si la un nivel mai superficial, de film de suspans (scena mea preferata este dinamitarea cu nitroglicerina a unui bolovan urias din mijlocul unui ingust drum montan). rafinat inscenat si foarte bine jucat de TOTI actorii.
8 +/10
fury este probabil primul clasic adevarat executat de fritz lang peste ocean. este aproape ciudat cum mi-a fost dat sa vad doua filme despre dezumanizare in doua zile una dupa alta (primul deghizat in thriller hitchcock-ian, al doilea in film-noir). dupa parerea mea, cele doua lucruri memorabile din acest 'fury' raman: abilitatea surprinderii comportamentului de gloata de catre lang, printr-un montaj dinamic ('umflarea' faptelor de catre oamenii de rand, violenta cruda cu care actioneaza, setea de razbunare); si, la fel de important, rolul excelent al lui spencer tracy ca joe wilson, 'animalul vanat' de multime, care, desi scapat de la linsare, doreste razbunarea impotriva gloatei incat ajunge sa sacrifice totul (inclusiv dragostea logodnicei sale) pt obtinerea ei.
asemanator din unele puncte de vedere cu capodopera realizata cu cinci ani in urma, 'M' (comportamentul de gloata, meditatia filosofica asupra ideii de dreptate), de data aceasta, acelasi lang nu are curajul sa mearga pana la capat, ratand cu stil finalul (deodata realizand ce a ajuns, joe se prezinta in fata instantei, scapand 22 de oameni de la spanzurare, recastigandu-si, totodata, si iubita). pfff, hollywood !...
8/10
__________________
"That's one thing about intellectuals: they've proved you can be brilliant and have no idea what's going on."
(Woody Allen)
|