Originally Posted by st3fan:
|
Elephant - Gus Van Sant
E o chestie a unor filme, sa te faca sa simti timpul filmic ca si cum ar fi real. Dar Jesus, sa ma uit cum camera ii urmareste p'aia minute in sir, nefacand practic nimic, inseamna ritm 0.Si daca nu e ritm, nimic nu e.
|
asta e poezia! are si ea ritm dar nu e in film, ci mai degraba in tine, se adreseaza simtirii tale... iar povestea cu urmaritul de catre camera: e modalitatea prin care te introduce in calitatea ta de spectator/voyeurist si e si o subliniere a faptulu ca in cinema personajul nu are cum sa scape urmaririi. spectatorul doreste sa vada, iar camera cauta sa-i prinda spectatorului vointa-pentru-a-fi-in-spatele-si-in-mintea-personajului.
in Elephant insa acest aspect nu e atat de evident precum in Gerry sau in Last Days.
priveste scenele de inceput ale ultimului sau film, cand personajul Blake se intoarce dela rau... camera vine in spatele lui si, in masura in care personajul grabeste pasul, camera accelereaza mai puternic pentru a veni in imediata vecinatate a lui Blake cu scopul de a-i prinde borboroseala.
sau chiar in scena de inceput, cand Blake coboara sa se imbaieze, in off se aude un zgomot puternic, banuim ca este o cadere de apa, dar camera abia (mult) mai tarziu isi indreapta obiectivul pentru a ne arata ca e o cascada intr-adevar, asta se petrece chiar inainte ca Blake sa caute sa ironizeze natura facand pipi in contra acelei cascade.
mai tarziu, insa, filmarea inverseaza pozitiile: vazut din inaltimile padurii in care-si afla conacul, Blake este un nesemnificativ-miscator, o umbra in umbra verdelui naturii.......
chiar asta trebuie sa fie poezia filmica!