a history of violence
cand imi apare in fata un film de cronenberg, imi vin in cap cateva cuvinte... anatomie, amintire, sfarsit, dezamagi(+re), ...
filmul are trei parti, il putem vedea ca fiind alcatuit din trei bucati, primele doua legate a treia legata de primele doua, dar rupta ca intensitate fiindca porneste, in stilul regizorului, inspre o critica (o morala, o moralizare) a faptelor personajului de care ne leaga in primele doua parti. asta-i si buba in ochii mei: de fapt, croneneberg nu cauta cinematografia,in stilul lui Wenders, questionand pozitia artei in cadrul povestii prezentate, ci incearca sa sudeze spectatorul de personajul 'cheie' al peliculei (sa-i zicem Tom/Joey acum).
imi place tema, trecutul (problematic) care inunda prezentul unei persoane, trecutul de care nu poti scapa,- un fel de: you're the red hair catholic girl, really hot! copila fiind (and in the porocess of becoming a beautiful woman) you were sitting beside the priest at every week's mass... ai crescut intr-un mediu religios si la un moment dat, ca urmare a pierderii fecioriei nu te mai poti aseza acolo, in strana, unde credeai odata ca este adevarul trairilor tale. ai pacatuit, si, cu toate ca povestea ta nu are o realitate uninversala, la un moment dat vei plati pentru 'fapta' comisa tocmai pentru ca in capul tau (ei) all that story (adica his-story, her-story, daca e sa fim corecti, dar voiam sa trimit la titlul filmului) IS REAL! -
dar nu-mi place problema schizoismului... de ce dracu trebuie sa mearga in desert 3 ani (40 de zile?) pentru a scapa de Joey... adica de ce tre sa scape de Joey.. ca sa devina un bun cetatean american!!! (cliseistica comerciala - par exemple, Lynch and Tarantino, ironizeaza oricand povestile astea... crone nu are autoritatea necesara???) fuck that thing! not the autority, but the cronenberg way
de ce trebuie sa fie vorba despre un dublu, si de ce familia il judeca asa aspru... cum dracu sa nu-l iubesti mai mult atunci cand aflii adevarul... adica fuck!, e incredibil cum toti isi schimba optica fata de el dupa scena in care este salvat de fiul sau (care-l impusca pe Ed Harris). si finalul lacrimogen in care fiica-sa ii pune tacamurile... well, lacrimile lor sint corecte, dar americanesti.
of course, some gooooood shoooootings of the violence scenes (good scenes!!!), but asta e ceea ce ma doare pe mine la cronenberg: nu e impartial: nu alege unghiurile cinematografic corecte pentru epoca in care traim. aproape fiecare scena are cate un exemplu precum cel de mai jos: scena in care sotii fac amor dupa ce-si dau cateva picioare in gura sau strangeri de gat, acolo, pe scari - cam 2 secunde scena lor este filmata din capul scarilor, din susul scarilor, oferindu-ne un unghi de vedere de sus-in jos. cred ca era unghiul corect pentru toata scena... adica senzatia de urmarire ar fi fost marita, ceea ce ar fi fost corect pentru spectatorul (voyeuristul) care priveste in acelasi timp o istorie a violentei (adica un fel de repetare a plotului tuturor filmelor care trateaza teme violente), dar si o poveste despre violenta (ca 'history' e si istorie, dar conota si sensu de poveste).
muzica e insa cooool. cand am vazut pe generic numelelui Howard Shore, imediat m-am gandit la Stapanul Inelelor.... si am zambit complice..am zis, mama, ce s-a tzepuit asta... adica cronenberg... apoi mi-am amintit ca si Se7en sau Ed Wood... si e excelenta muzica, a dream-like music, din pacate neinsotita si de filmarea corespunzatoare. dar, schizofrenic vorbind, adica despartind filmarea de banda sonora... good stuff.
so, doua treimi bune - un 8 bun, o treime slaba, americaneasca... un 5 corect, asadat catre un 7 linistit. a la cronenberg
(good stuff! am dat o previzualizare astor randuri si... am constatat ca fiecare f*** lansat de mine in litere si litere a fost cenzurat automat!! cool!)