Te plângeai, M0n0, cä viata nu-ti scoate în cale mostre "artistice" - iar noi îti spuneam cä ele sunt mereu aici, în jur, asteptând sä le observäm. Cum arätam mai sus, nu-s întotdeauna spectaculoase - de multe ori, le gäsim în jurul celor mai neînsemnate persoane. Iatä, mi-am amintit acum de un anumit domn care numai subiect de film n-ar putea sä parä - si totusi, sunt CONVINS cä meritä sä aparä în vreo viitoare galerie de personaje de-ale mele (de fapt, l-am si folosit ca model, pentru prima parte a trilogiei mele horror "Porunca", scrisä în 1991). Pentru cä poantele sunt multe si märunte, am sä vi le povestesc pe rând, când va mai fi cazul sä învioräm topicul ästa.
Întâmpläri cu Benone
Poate mai träieste, poate nu - cäci fäcea parte din generatia pärintilor mei - dar voi vorbi despre el la trecut, pentru cä nu l-am mai väzut de vreo paisprezece ani.
Se numea Benone Staetu (noi îi ziceam "Scaetu") si era arhetipul personajului prozaic si aparent neinteresant: fiu de tärani din Târgu Ocna, devenit tehnician electronist, cäsätorit cu o asistentä medicalä, Mioara, si venit la Bucuresti. Au gäsit o camerä pe Calea Victoriei, unde am fost vecini; Benone era mândru nevoie-mare cä stäteau în buricul târgului.
Aveau doi bäieti, Nicusor, de-o seamä cu mine, si Cristinel, cu sase ani mai mic. Eu si copiii din curte ìl porecliseräm pe Nicusor "Scaetzel"; obisnuiam sä-l închidem într-un hol si sä strigäm la el cä vine Baubau - amuzându-ne sä vedem cum se uita speriat înapoi; sau îl învätam cuvinte noi si ne distram cu felul cum le repeta stâlcit - lexiconul preferat fiind cel al jocului
"Animale din continente", unde "Pitonul rosu" se transforma în "Bidonu' 'osu", "Pisica sälbaticä" devenea "...sämbaticä", "Câinele sälbatic" asijderea (probabil pentru cä în familie se utiliza frecvent sintagma "sä-mbatä"), "Puma" era, evident, "Spuma", "Dolul" era "Doliul", iar "Lupul cu coamä" se transsexualiza în "Lupul cucoanä".
În 1966, casele noastre au fost demolate, si am primit apartamente în acelasi bloc din Militari (unde mai stau si acum) - spre disperarea lui Benone, cä nu mai stätea pe Calea Victoriei. Acum locuiau deasupra noasträ, la etajul sase. Benone ne repara televizorul, iar Mioara îmi fäcea injectii.
Biblioteca lor acoperea cam un raft: câteva cärti de asistentä medicalä ale Mioarei, câteva cärti de electronicä ale lui Benone, si putinticä istorie (hobby-ul lui). Din päcate, în nici unul dintre acele volume nu scria cä nu e bine sä vorbim cu "este multe".
Asa cä lui Benone îi pläcea mult sä tinä prelegeri despre istoria României - si, invariabil, îsi exprima toate opiniile räcnind la Mioara, care säraca n-avea nici o vinä, cä ea nici mäcar de strämosii nostri daci nu auzise.
Dar cum se cäsätoriserä Benone si Mioara?
Mama lui Benone (doamna Buga - cäreia el îi zicea "Bugani", cä suna mai distins) stätea adesea la taclale cu bunica mea, si odatä i-a povestit, cu inimitabilul ei accent moldovinesc:
DOAMNA BUGANI: - Doamnî dragî, ieu n-am fuost di acord sî sî-nsuari Binoni ai mieu cu Mioarî. Da' i-am zîs: "Binoni mamî. Dac-ai copromis-o, ia-o, mamî. Dacî n-ai copromis-o, n-o lua, mamî, cî mai ie diestule fete..."
BUNICÄ-MEA: - ...Care-asteaptä sä fie copromise!
DOAMNA BUGANI: - Da.
Morala: Benone o copromisese pe Mioara.
(va urma)
(cä din copromitere urmase Nicusor)