[Leonard]

despre Moartea Domnului Lãzãrescu, în emisiunea Cap ºi Pajurã, Realitatea TV:

...
Emil Hurezeanu: E vorba de un fragment din filmul regizorului Cristi Puiu, Moartea Doctorului...
Cristian Tudor Popescu: Domnului...
Emil Hurezeanu: Domnului Lãzãrescu, un film dur, un excelent film artistic, de altfel, care deja circulã ºi în America.
Emil Hurezeanu: Un excelent film neartistic, i-aº spune.
Cristian Tudor Popescu: Nu e vorba de un film documentar, totuºi. Nu e document, dar e un film neartistic ºi tocmai în asta constã valoarea lui. De pildã, din punct de vedere tehnic, este o secvenþã nesfârºitã acest film. Practic, nu are tãieturi de montaj. Sunt 2 ore ºi 34 de minute în timp real, fapt care aruncã asupra spectatorului povara vieþii cotidiene, aºa cum nu suntem obiºnuiþi s-o vedem, s-o trãim în film.
Emil Hurezeanu: Povara morþii.
Cristian Tudor Popescu: Povara vieþii ºi morþii. Când privim un film, avem un orizont de aºteptare dat de zecile, sutele de filme pe care le-am vãzut înainte ºi în care funcþioneazã foarfeca la montaj, tãieturile. Personajul se spalã de dinþi ºi dupã aia e arãtat, a ajuns direct la serviciu.
Emil Hurezeanu: Aici avem în substanþã, în mesaj, un eºantion de cruzime, de lipsã de demnitate.
Cristian Tudor Popescu: Nu. Avem douã personaje tragice: domnul Lãzãrescu. ªi n-aþi greºit când aþi spus „Moartea Doctorului” adineauri, pentru cã ºi doctorul este un personaj la fel de tragic. Ambii sunt izolaþi într-o disperare ºi într-o neputinþã. Uitaþi-vã, deci, la doctor. Doctorul, în cazul de faþã, nu are dreptate, pentru cã acest om, Lãzãrescu ãsta, bea, dar ºtiþi de ce bea? Bea de singurãtate. Pentru cã stã într-o camerã de bloc nenorocitã, murdarã. Fata lui e plecatã în Canada. El are 3 pisici. ªi bea mastropol, adicã alcool dublu rafinat, îndoit cu apã ºi niþicã vanilie. Bea de singurãtate. ªi aþi vãzut cã acest om, Lãzãrescu, cã aici mi s-a pãrut extraordinarã idea asta, are acea „indiferentia mortis”, despre care vorbeau istoricii antichitãþii cu privire la geto-daci.
Emil Hurezeanu: Eu cred cã e, mai degrabã, umilit ºi resemnat, speriat, speriat de moarte, de doctori.
Cristian Tudor Popescu: Nu e speriat.
Emil Hurezeanu: Care îl trimit de la un spital la altul, care îi calcã în picioare fãrâma asta de demnitate prãpãditã care i-a mai rãmas.
Cristian Tudor Popescu: Nu. Acest om nu este speriat. Acest om, repet, nu face caz de moartea lui. Moartea lui este un fenomen administrativ. El doreºte un singur lucru: sã fie tratat dupã protocolul unei fiinþe umane. Aþi vãzut ce face? Se ridicã de pe pat ºi spune „Domne, de ce vorbiþi aºa cu mine? Eu beau, e adevãrat, am bãut, dar nu mi-am bãtut niciodatã copilul”. ªi el încearcã, în toate situaþiile spitaliceºti în care se aflã, cere respectarea protocolului fiinþei umane. Spune: „Nu vã bateþi joc de mine. O sã mor”. Foarte bine. „Dar vã rog, respectaþi-mã pânã mor, respectaþi-mi ºi moartea, ºi agonia. Vã rog sã mi-o respectaþi. Existã un protocol, domnilor”. Asta spune acest om, iar medicul, de partea cealaltã, este într-o situaþie la fel de alienantã. Este clar cã el are dreptate în 80% din cazuri cã „beþi, vã beþi minþile, veniþi aici dupã ce v-aþi bãtut concubinele ºi copiii ºi aºa mai departe”. Are dreptate. În cazul ãsta, în mod dramatic, nu are, dar altfel e de înþeles ºi el în comportamentul lui.
Emil Hurezeanu: Continuãm discuþia. Între altele, pornind ºi de la cele câteva secvenþe pe care le-am difuzat puþin mai înainte din filmul regizorului Cristi Puiu „Moartea Domnului Lãzãrescu”, un film care e primit cu interes în America ºi unde se scrie – am citit în ziarul pe care cu onoare îl conduceþi – cã de fapt, americanii se descoperã în situaþii din acest film, mai ales în urma uraganului Katrina, Rita ºi aºa mai departe, oameni care sunt purtaþi dintr-un spital în altul. Poate asta vã dã dreptate. Avem aici o parabolã a cuplului de victime care sunt doctorul ºi bolnavul în orice sistem dezumanizat.
Cristian Tudor Popescu: Eu cred cã în America, de pildã, are succes pentru cã vine pe o tradiþie a cinematografiei americane care ar putea începe cu M*A*S*H* - Mobile Army Surgical Hospital.
Emil Hurezeanu: Acolo era rãzboi, însã.
Cristian Tudor Popescu: Era rãzboi, dar caracteristica este umorul negru al chirurgilor, al medicilor care a fãcut carierã în cinematografia americanã. Vedeþi cã ºi aici în filmul lui Cristi Puiu avem, la un moment dat, un doctor care spune: „Fã-i pateul ºi mansarda”, ceea ce înseamnã „Fã-i o tomografie la ficat ºi una la cap, la creier”. Medicii americani spun, de pildã, despre un pacient „He’s in O sign”, O înseamnã cã e în comã ºi e cu gura cãscatã. ªi pe urmã vine alt medic ºi spune „Da, eu am unul în Q sign”. Q înseamnã cã are ºi limba scoasã ºi e în comã.
Emil Hurezeanu: În serialul despre care vorbiþi, doctorii aceia, cu duritate, cu cruzime, vorbind în felul pe care-l descrieþi, salveazã oameni, vor sã-i salveze cu orice preþ.
Cristian Tudor Popescu: Dar ºi aceºti medici vor sã-i salveze. Nu-i aºa.
Emil Hurezeanu: Aici nu. Aici îl expediazã dintr-un spital în altul ºi îi fac moralã „Nu þi-e ruºine? Bei. Ce cauþi aici?”
Cristian Tudor Popescu: Pãi acolo ºtiþi ce face acest medic? Care-i spune „De ce bei, mã?”. Face ceea ce a fãcut cândva domnul Traian Bãsescu în momentul în care spunea „Iarna nu-i ca vara”. A rãmas expresia celebrã dar nimeni nu-ºi mai aduce aminte în ce context a spus-o, sau foarte puþinã lume. A spus-o unor oameni care tocmai erau pe punctul de a crãpa, de a muri în niºte Dacii împotmolite în zãpadã, li se termina benzina ºi erau pe punctul de a învãþa. ªi domnul Bãsescu le fãcea moralã de la televizor: „Pãi iarna nu-i ca vara, de ce aþi plecat cu Dacia pe vremea asta?” Corect. Dar asta le spui ãlora aflaþi în situaþia aia? Nu. Întâi îi salvezi, ºi dupã aia poþi sã le spui „Iarna, nu-i ca vara.”
Emil Hurezeanu: Cerea niºte precauþii atunci.
Cristian Tudor Popescu: Iar aici, dacã domnul Bãsescu ar fi fost medic, ar fi spus „Moartea nu-i ca viaþa” în spiritul acestui doctor care nu avea voie sã vorbeascã aºa cu acel om, nu avea voie sã-i spunã „Bã, dau cu tine de pãmânt cu ulcerul tãu”, chiar dacã omul ãla bãuse. Nu ºtii de ce a bãut omul ãla. Deci poþi sã încerci sã faci ceva pentru el, sã-l aduci la o stare stabilã, ºi dupã aia poþi sã-i dai douã palme, eventual, ºi sã-i spui „Bã, nu mai bea!”. Dar nu când ãla-þi vine, nu ºtii ce are, este pe pat acolo ºi tu spui „Dau cu tine de pãmânt”. Asta nu se face.
...
Emil Hurezeanu: Apropo de filmul ãsta care nu ºtiu de ce îmi aduce aminte de Reconstituirea lui Pintilie... ºi acolo e o practicã durã ºi sistematicã de umilire.
Cristian Tudor Popescu: Dar filmul lui Pintilie e un film artistic, un film mare. Cel mai bun film al lui Lucian Pintilie, dar e un film artistic. Acolo existã lucruri puse cu mare artã. Mi-aduc aminte, de pildã, când e o salvare pe un ecran de televizor, o salvare care vine la un meci de fotbal sã ridice un jucãtor grav accidentat, dupã care salvarea iese din ecran prin dreapta ºi, de fapt, e o salvare realã care vine la cabana respectivã sã ia un om. Deci sunt tot felul de efecte la Lucian Pintilie.
Emil Hurezeanu: Sunt alte instrumente artistice. Aici avem de-a face cu un ciné-verité.
Cristian Tudor Popescu: Avem un ciné-verité, dar nu este documentar. Este o filmare minuþioasã ºi care reuºeºte... repet, efectul este extraordinar, este un film limpede ºi apãsãtor. Pentru cã prin aceastã acumulare de secvenþe precise în timp real, ajung, la un moment dat, sã simþi fizic povara mersului, periplului prin spitale. O simþi tu ca spectator.
Emil Hurezeanu: În multe din filmele noului val, în filmele lui Pintilie mai vechi ºi mai noi avem de-a face cu modelul ãsta al bãtãii de joc: îºi bat joc oamenii unii de alþii, autoritatea de cetãþean îndeosebi.
...