[Terror_IST]

Saptamana trecuta am terminat de citit ultimul roman al lui Pascal Bruckner: "Iubirea fata de aproapele", romanul care ii face pana si pe barbati sa roseasca (cel putin asa scrie pe coperta). Ce sa spun, cartea e foarte reusita iar comparatia cu "Luni de fiere" este inevitabila. Bruckner a fost acuzat ca nu e decat un speculant in aceeasi barca cu Dan Brown si Paulo Coelho, ca scrie carti socante de o sexualitate debordanta avand certitudinea ca vor fi citite mai mult datorita perversiunilor continute. E si asta un punct de vedere dar dupa mine "Iubirea fata de aproapele" este un roman despre gasirea eului si implicit a jumatatii.
Sebastien este un diplomat de 30 de ani cu o cariera de succes, o nevasta frumoasa si 3 copii care il iubesc. Toata viata a fost alintat de familie, pretuit de prieteni si viata lui pare a fi perfecta. Intr-o zi insa o femeie ii ofera 300 de euro pentru a face dragoste cu ea si mai mult din curiozitate accepta. Astfel, Sebastien plonjeaza in lumea prostitutiei avand un scop aproape nebunesc: sa devina gigolo. El nu stie nimic depre aceasata meserie dar este dispus sa invete cum sa le aduca femeilor de orice varsta placerea carnala. De asemenea trebuie sa tina un echilibru intre viata de familie, cariera diplomatica si indeletnicirea secreta. Totul se schimba cand o intalneste pe Dora, o chelnerita pasionata de religie dar fara inhibitii care il taraste intr-o relatie patimasa care va distruge din temelii existenta lui hedonista.
Ca si in "Luni de fiere" pentru a se descoperi pe sine, eroul trebuie sa decada, sa se lovesaca de fundul gropii, sa sufere si abia apoi sa se mantuiasca. Bruckner, nu este nicidecum vulgar chiar daca descrie cu lux de amanunte serviciile prestate de Sebastien unor femei nu foarte atragatoare. De fapt acesta este unul dintre elementele cheie ale cartii: el nu practica prostitutia pentru bani ci pentru a oferi placere. Lipsesc scenele de scatofilie, urofilie si viol care au socat mai mult sau mai putin in "Luni de fiere" iar cel mai socant episod se rezuma la o partida de sex cu niste frati obezi.
Foarte interesanta este insa corelatia cu religia reflectata in extrasul din Biblie care incheie romanul: "Dumnezeu este iubire". Finalul , relativ previzibil, desi mai optimist ca in celalalt roman lasa totusi un gust amar cititorului si explica cateva episoade aparent fara sens.

Ca tot veni vorba de Beigbeder, am citit acum ceva timp "Hell" al Lolitei Pille, bestseller in Franta la aparitia caruia sa crezut ca e scris de Beigbeder sub pseudonim. Un roman de debut al unei autoare destul de tinara, literatura "trash" care desi nu se ridica la nivelul unui Houellebecq ofera o experienta destul de interesanta. In esenta este o poveste de dragoste intre doi tineri din inalta societate a Parisului. Hell, este o pasare de noapte care traieste pentru a consuma, mare amatoare de cluburi si after-party-uri, de sampanie si de droguri, de Gucci si Prada dar care nu e superficiala ca prietenele ei, e cinica si destul de inteligenta. Totul se schimba cand il intalneste pe El care se pare a fi proiectia ei masulina. Dupa ceva joaca, cei doi se cupleaza si impreuna formeaza un fel de cuplu primordial, se deracordeaza de la viata dinainte si sunt fericiti pentru putin timp (pai se putea altfel?). Ce va urma nu e greu de constientizat...
Limbajul este liber dar nu vulgar descrierile sunt mai mult sau mai putin socante (lumea buna a Parisului e portretizata destul de grotesc), scene de sex nu sunt decat vreo doua-trei dar niciuna gratuita. Autoarea vrea sa arate ca in ciuda banilor si pozitiei sociale, sub masca cinismului se gaseste o Hell sensibila care are nevoie de putina iubire. (caci vorba lui John & Paul: "All you need is love"). Din punctul meu de vedere cartea merita!