[Pitbull]

"Strada franceza" a supravietuit inca din anii '70. In epoca era un adevarat loc de pelerinaj : fantana arteziana; lampionele cu gaz; drumurile de piatra cubica; localurile frantuzesti cu ceainice rusesti in vitrina; firmele luminoase; masinile de epoca si nelipsitul tramvai pe sina care nu rula mai mult de 30 de metri. In 1996 tot acest decor s-a casat si a fost vandut ca lemn de foc. Tramvaiul veritabil din anii ' 30 a fost dat la fiare vechi. Pe masinile de epoca au pus mana smecherii. Caii lui Paul Fister au fost dati la salam, lasand in urma un om cu sufletul distrus. Din lipsa de imaginatie lingaii lui sARBU au reconstruit vechiul "cartier francez". In aceasta locatie s-au filmat Modigliani; Callas forever si ceva secvente din Amen. In rest videoclipuri cacalau (a la lOREDEANA & the gang; reclame ... etc, etc, etc).

Asta e unul dintre cele mai gräitoare cazuri ale coexistentei tragice dintre "wonderful" si "awful" în Buftea.
Scenografii care au construit acel decor îmi erau prieteni si colegi. Am väzut cu ochii mei cât suflet si câtä muncä a intrat în el. Dupä 1991 n-am mai lucrat acolo - si-mi pare bine cä n-am väzut cu ochii mei si cum a fost batjocorit si distrus, desi bine întretinut, si îmbunätätit în continuare, ar fi putut gäzdui zeci si zeci de alte filme. Ar fi fost atât uman, cât si profitabil, economic si artistic. L-au distrus numai, vorba mea, "c-asa-i românul / când e troglodit".
Chestia cu caii lui Paul e o adeväratä tragedie. Nu stiu, poate erau bätrâni, poate nu mai puteau fi folositi - desi, dupä cum miroase, tare mi-e cä mäcar pentru unii dintre ei s-a întâmplat la fel ca în cazul decorului. N-am s-o uit niciodatä pe Câmpia, iapa albä si cuminte pe care a cälärit fiul meu când avea vreo cinci ani. Si nici pe ceilalti, pe care-i vizitam în grajd aproape zilnic, când lucram în Buftea.
In 1986, filmam cu niste träsuri tocmai în ACEL decor, secvente din "Cuibul de viespi". Intr-o zi, filmarea a decurs îngrozitor de greu. De pe la prânz, caii au devenit nervosi, se cabrau mereu, abia-i mai puteam stäpâni. Iar un câine al studioului, unul dintre cei mai blânzi, l-a muscat de picior pe dl. Gherbezan - un figurant cumsecade care-mi oferea mereu pläcinte cu mere.
Era 29 august. Noaptea, a fost cutremurul äla care ne-a speriat iar pe toti. "Fäpturile" simtiserä.
"Fäpturi" care, fie si numai pentru cä erau animale, au fäcut parte din tot ce-a avut Buftea mai bun cândva.
Nu... NU pot sä privesc numai cu sentimente negative spre Buftea. Nici în trecut, cätre vremurile pe care le-am träit acolo, nici în prezent. cätre "fäpturile" ei de-acum. Cine are ochi, vede. Cine nu... ei bine, si orbirea, sau numai miopia, îmi inspirä compasiune.