[silver_boy]

ca bine le zici... "nene iancule"

Pe nisipuri miºcãtoare
Magda MIHÃILESCU


Ce s-ar fi întâmplat dacã, într-un moment de lehamite, dupã anunþarea rezultatelor concursului de scenarii de anul trecut, când nu a primit nota de trecere, Cristi Puiu s-ar fi închis în casã, sã admire sclipirea Ursului de Aur de la Berlin ºi nu ar fi bãtut la uºa Ministerului Culturii, riscând dezaprobarea unora dintre cei mai apropiaþi colegi ai sãi? Domnul Lãzãrescu, eroul filmului sãu, ºi-ar fi prelungit agonia. Premiul Un Certain Regard de la Cannes s-ar fi dus pe alte meleaguri, iar proiectul ar fi avut soarta celor care urmeazã sã fie finanþate „la pachet”, prin decizia din toamna trecutã, de curând reactivatã, a MCC, care a descoperit cã mai dispune, totuºi, de niºte fonduri, pentru a-i susþine pe cei aflaþi sub baremul stabilit iniþial. O „revelaþie” asemãnãtoare celei a guvernului, brusc intrat în posesia banilor necesari mãririi salariilor bugetarilor, cãrora le întorsese energic spatele cu puþin timp în urmã. Mereu vigilentã, Asociaþia Cineaºtilor a dat în judecatã CNC-ul, iar acum, când intrarea în producþie a refuzaþilor, fãrã sã mai treacã prin proba unui alt concurs, a devenit iminentã, ºi-a fãcut public protestul. Justã în esenþã, ieºirea în arenã, pe mine una, m-a întristat, totuºi. Mi-a adus aminte, dacã mai era nevoie, cã aparþin, prin profesie, prin destin, unei cinematografii nu numai dramatic viciate, ci ºi vulnerabile, gata oricând sã transforme, precum în Macbeth, binele în rãu ºi frumosul în urât. Valurile succesive de erori în administrarea cinematografiei noastre, permanenta repezire la ciolan a unora, neprimenirea, ani de zile, a celor aflaþi în vârful luãrii deciziilor, bâjbâiala în gãsirea sau mãcar în translarea unor modele eficiente în alte þãri au drept efect devierea chiar ºi a celor mai bune intenþii, judecata exasperatã, la grãmadã. Stãm, mereu, pe nisipuri miºcãtoare pe a cãror suprafaþã ne este greu sã ne þinem echilibrul ºi sã gândim nuanþat. „Practicile de alocare de fonduri publice pe bazã de clientelism, trafic de influenþã ºi jocuri de culise” se pot evidenþia prin unele dintre numele proaspeþilor beneficiari, dar este cel puþin nedrept sã-i arunci în aceeaºi barcã pe Sergiu Nicolaescu ºi pe Ovidiu Bose Paºtina, pe Corneliu Vadim Tudor ºi pe Nicolae Mãrgineanu sau pe Radu Igaszag. Cu un an în urmã, unul dintre cei mai talentaþi documentariºti ai generaþiei ’80, enigmaticul Bose Paºtina, a îndrãznit ºi el sã aspire la un lungmetraj de ficþiune ºi acum se vede în tagma „profitorilor”. A trãit cu iluzia cã un proiect – Tatãl fantomã – semnat de tânãrul sãu coleg Lucian Georgescu împreunã cu Berry Gifford, nimeni altul decât scenaristul lui David Lynch, va spune ceva comisiei din care fãceau parte, pentru prima oarã, reprezentanþi ai tuturor organizaþiilor de profesioniºti. S-a înºelat. Barry Gifford a trecut cu brio de proba Cannes-ului, cu Wild at Heart (Sailor ºi Lula, Palme d’Or 1990), dar nu ºi de a noastrã. Ce ironie! Remarcabilul scenarist se poticnea la noi, dupã ce venea de unde venea. Cristi Puiu fãcea experienþa invers, se împotmolise la el acasã pentru a câºtiga afarã. Dacã dincolo de toate pârghiile ce vor fi puse de acum încolo în funcþiune, dincolo de mult sperata reconstruire a unui sistem, nu se vor gãsi, întotdeauna, oamenii în stare sã citeascã un scenariu supus aprobãrii cu onestitate ºi, deopotrivã, cu talent, cu imaginaþie, vom continua sã avem câþiva cineaºti, dar nu o cinematografie.